Nuanțe de kitsch sub semnul inorogului

Echinox9 martie 2021

Bogdan Crețu, Cornul inorogului, Iași, Polirom, 2021

Cornul inorogului marchează, pe scena literaturii românești, apariția deloc timidă a unui roman complet care, deși în aparență urmărește viața unui singur personaj, are grijă să se oprească la exponenți provenind din toate mediile sociale, de la profesori universitari și cercetători, la boschetăresele care se prostituează într-un sat de pe malul Prutului.

Naratorul (mai mult sau mai puțin) obiectiv ne prezintă anii culminanți (un soi de La Belle Époque)din viața lui Dinu Zărnescu, scriitor și profesor la Universitatea din București, o personalitate deloc banală în lumea literară din care face parte. Dar cartea lui Bogdan Crețu nu e doar atît. Nu e doar abundență de tipologii sau de întîmplări care mai de care mai bizare (cum ar fi moartea cuplului Șerban-Aliona Arnăutu sau violarea unei evreice de către trei securiști). Avem de-a face aici cu o panoramă inedită de figuri feminine, provenind, parcă, din romanele interbelice și reunite într-o singură poveste. Iar asemănarea poate fi dusă pînă la a spune cum Cornul inorogului e un soi de variantă (mult mai!) extinsă a ceea ce făcea Mihail Sebastian în Femei. Deloc vulgar, ba chiar naiv, stîngaci, jucăuș, Dinu are parte de niște experiențe erotice la care se raportează neașteptat, atipic. El nu se oprește la clișee primitivo-didactice de tipul „ce-am învățat oare din această întîmplare?”. Nu. Aproape de fiecare dată avem senzația unei renașteri identitare. A unei plecări „de la zero”. Iar asta e posibil doar atunci cînd dăruirea e totală. Cînd experiența e trăită visceral de un corp abandonat de rațiune.

Ce impresionează cititorul de aproape fiecare dată este kitschul relațional al lui Dinu Zărnescu. Nicio femeie cu care intră în contact nu se potrivește, în mod cît se poate de vizibil, cu el. Încăpățînarea, dar și egoismul alimentat de un cinism inofensiv fac ca, într-un final, lucrurile să se întîmple (spre frustrarea cititorilor).

De menționat este, totuși, și faptul că în backgroundul erotic al cărții se află și o componentă (la fel de importantă) a scrisului și a tot ceea ce el presupune: de la evenimentele trăite la cele așezate în pagină, Dinu duce niște lupte de la care nu lipsesc (ar fi fost absurd să lipsească!) clasicele crize identitare. Tema romanului la care el lucrează este intensitatea.Cuvînt în jurul căruia se vor învîrti toate aventurile la care ia parte.

Putem spune despre inorogul lui Bogdan Crețu că se pliază mitologiei chinezești conform căreia acest animal, de-o blîndețe ieșită din comun, adesea singur, cu alură de conducător și extrem de greu de prins, se arăta doar în momentul în care avea de transmis o misiune importantă. Misiunea de aici se referă la viață, la setea de viață a personajelor (dusă doar pînă la săvîrșirea rolurilor naturale – esențial e doar ceea ce se întîmplă natural. Ce ne cere natura [p.21]) și la acceptarea morții ca un component cît se poate de firesc al acesteia: scopul vieții e viața însăși. (p.22).

Gabriela Vieru