Din preaplinul potirului

Din preaplinul potirului

În Ezoezo (OMG, 2021), Vlad Moldovan continuă traseul poetic înfăptuit cu câțiva ani în urmă în Glitch (Charmides, 2017), ducând la apogeu practica sa de abstractizare a discursului pe ritmuri muzicale frenetice. Dacă despre referențialitatea voit ermetică și despre disonanța imaginilor în poezia lui Moldovan s-a mai scris, volumul de față nu marchează o ‘revenire’, cât o nouă tentativă de ‘devenire’ în sfera proto-limbajului idiosincratic, creator de lumi, care își stârnește maestrul și cititorul în egală măsură.

În plus față de multitudinea vinietelor tot mai încifrate, eterogene, puse în scenă la granița dintre colaj și pastișă (negolită însă de valoare intrinsecă), ceea ce îl consacră pe Vlad Moldovan e tocmai sensibilitatea lingvistică care survine ca primă-natură, care s-ar frânge în traducerea de dragul celor ‘de pe tușă’. Rămâne să fie transpusă nemediat, fără pretexte sau adagii: „și nu lăsăm băieții să se-mbete / îi luăm de mână / să le arătăm / cum dochează / astrale goelete / Ah cum n-aș vrea să se mai / ghete / soda asta / și noptaticele noastre / pseudoșuete”. Pe ritmuri retro-leneșe e articulată „narcoza lentă și decantă” a unei figuri homerice erudite, un Odiseu încremenit în „văluri de moarte și naștere pline”, pe când cadențele futurist-schizoide dau curs unor serii de ululations febrile, negreșit rimate, care scurtcircuitează orientarea în structură a instanței poetice: „în astfel de cazuri / nu realitatea e profundă / ci faldurile membranei siderale / din undă / vina anonimă, greața pungentă, / disperarea fosforescentă – / a viitorului crunt abuz – / răzlețiri în ființarea furibundă”. Iar când recurge la nostalgii, ele nu sunt gratuite, și nu duc lipsă de umor: „în cănuță / îmi servesc transa / cu roua dimineții / jumătate red bull / jumătate ness”.

În fond, lumea Ezoezo ia naștere din pulsații. E doar vag materială, iar lumina difuză din „hieratica-nserare” lasă să se întrevadă orânduirea tematică a discursului atât cât trebuie, adică aproape deloc. E ca-ntr-un house party unde pășești tiptil și te lovește o larmă euforică și un fum gros, îmbătător, urmând să iei parte la un holy communion de stimuli, vegheat de „legea cosmică / Xtaza”. Despre ce e? Încă nu știu.

Cezar Popa

Termină norvegiană și studii irlandeze. Citește Pynchon și Borges de la cap la coadă, iar Derrida pe diagonală. Scrie proză scurtă unde locul îl face pe om.

Articole similare

Despre adolescență și ratare

Despre adolescență și ratare

Morțile care (nu) contează

Morțile care (nu) contează

Palida lumină din „Orbitor. Aripa stângă”

Palida lumină din „Orbitor. Aripa stângă”

Aurel Pantea – un poet al iscusinței execuției

Aurel Pantea – un poet al iscusinței execuției