O numărătoare inversă (fragment) – Emilia Toma

O numărătoare inversă (fragment) – Emilia Toma

(dintr-un roman în curs de apariție la editura Tritonic)

Termenul limită a trecut. Iar Vanda a fost la un pas de a pleca. Așa că eu n-am mai pomenit niciodată de salsa, de ce a făcut, de cum s-a învârtit și cu câți și când. Nu i-am mai spus că dacă aș fi dat timpul înapoi nu aș mai fi ales-o pe ea. Mi-am văzut în continuare de viața mea ratată, în timp ce ea se chinuia să mă scoată din mlaștină. Cu idei, cu proiecte, cu diferite cursuri, iar când vedea că nimic nu se întâmplă, cu certuri, cu jigniri, cu reproșuri.

Din ziua în care a vrut să plece am început să văd cum fiecare ceartă dintre noi pentru ea ar fi însemnat o ușurare dacă s-ar fi terminat cu o despărțire. Așa că dădeam înapoi, lăsam lucrurile să se așeze, făceam dragoste, râdeam cu lacrimi, dansam prin casă, ne îmbrățișam în mijlocul bucătăriei, găteam amândoi, ne uitam la filme ținându-ne în brațe, ne îngrijeam florile din balcon — de fapt, mă privea zâmbind scufundată în razele soarelui în timp ce eu mă ocupam de flori, ne uitam pe același meniu, deși primeam câte unul pentru fiecare în cafenelele noastre preferate, ne iubeam. În felul acela, eu evitam să înfrunt ideea că ea ar fi plecat prea ușor. Evitam să accept că asta se întâmpla din cauza toleranței ei zero pentru cel mai mărunt lucru pe care aș fi putut să-l mai fac, inclusiv o vorbă aruncată la nervi. Prin micile gesturi mărunte și frumoase mă ascundeam, la rândul meu, de toleranța mea zero față de ea. Era undeva pe fundal, dar încercam în permanență să o anulez. Nu aminteam prea multe despre asta pentru că știam că era oricând capabilă să-și facă bagajele. Chiar nu aș fi putut rămâne singur.  Îmi ascundeam neajutorarea până și de față cu mine. Mă agățam de fostul meu succes și căutam să mă simt special, chiar dacă eram uitat. Când realizam că succesul meu făcea parte din domeniul trecutului, mă legam de faptul că eu eram cel mai bun. Și cum altfel decât făcând ca alții, ca toți ceilalți să pară mai proști, mai slabi, mai ratați decât mine?

Asta m-a dus cu gândul la modul în care mi-o aminteam pe mama. Judeca, critica, certa non stop. Nu am avut niciodată o relație din care să mă fi lăsat să văd dacă felul ei de-a fi ascundea o femeie care a suferit sau care nu se simțea de ajuns. A murit la scurt timp după ce am părăsit-o pe Ana și am luat asta ca pe un reproș. Nu după multă vreme s-a dus și tatăl meu, dar crizele de la începutul relației mele cu Vanda au estompat durerea pierderii lui. Moartea lui a fost o palmă usturătoare, dar a venit într-un potop de lupte interioare și s-a amestecat cu propria-mi violență împotriva Vandei. El nu a fost niciodată critic cu mine, ci mai degrabă absent. Nu știu ce a durut mai mult, dar știu cu certitudine că felul de a fi al mamei a lăsat asupra mea amprente mai adânci decât felul de a lipsi al tatălui meu.

Pe fondul minusurilor pe care le minimizam încercând să fiu critic cu alții, pe fondul acelor depresii, pe fondul stimei de sine ciopârțite încă din copilărie și umflate artificial în era mea de aur prin box și femei plătite sau nu, Vanda era prea sus, prea bună, prea… nepotrivită să mă pot relaxa. Aveam nevoie de ceva distructiv. Iar ea era opusul meu. Refuzam să-mi umplu vidul emoțional cu vitalitatea Vandei. Am înlocuit agresiunea fizică și psihică cu abuzul de filme porno și cu obsesia de a face sex cu alte femei. Spun asta acum despre mine așa cum un angajat de la morgă se exprimă despre o ființă umană cu apelativul „cadavrul“. Ăla este un om! Nu, ăla era un om, acum este un cadavru. Așa și eu.

Emilia Toma

© Wong Kar-wai, Chungking Express

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Cătălina Florescu – Creta (teatru)

Cătălina Florescu – Creta (teatru)

Poeme – Florentina Gavrilă

Poeme – Florentina Gavrilă

Jemma Borg – Poeme

Jemma Borg – Poeme

Celălalt chip – Andrei Vornicu

Celălalt chip – Andrei Vornicu