1.

mă întind lângă tine
și lumea devine mai mult
decât o decizie
pe care nu am luat-o noi

2.

orele nedormite intrate sub piele
ca niște fire de păr

cearcănele mulate pe corpul
de lumină a doua zi

pielea șifonată ca o cămașă
purtată când s-a tăiat
în mijlocul somnului
ca într-un tort

𝘰𝘣𝘰𝘴𝘦𝘢𝘭𝘢 𝘵𝘦 𝘧𝘢𝘤𝘦 𝘧𝘳𝘶𝘮𝘰𝘢𝘴ă

3.

am capul pe pieptul tău. îl confund des cu cerul de vară
din cauza tricoului albastru

𝘵𝘩𝘦 𝘴𝘬𝘺𝘭𝘪𝘯𝘦 𝘪𝘴 𝘯𝘰𝘵 𝘵𝘰 𝘣𝘦 𝘵𝘰𝘶𝘤𝘩𝘦𝘥

din noapte am smuls luna/e noul meu craniu. ochii sunt
cratere în care adâncesc imagini cu tine/confetti
pe dedesubtul pleoapelor ca o victorie sărbătorită
pe întuneric. îți las constelații

de frici maligne să lumineze în sternul tău
ca la o scintigrafie. tumora aproape se vindecă atunci când mângâi
moartea pe cap sau
tu te vindeci de moarte

𝘥𝘦𝘢𝘵𝘩 𝘪𝘴 𝘯𝘰𝘵 𝘵𝘰 𝘣𝘦 𝘵𝘰𝘶𝘤𝘩𝘦𝘥

sângele ne mestecă din corpuri pe interior
când buzele tale depun pe fruntea mea
o liniște cu coaja spartă. curge cald
în ridurile de expresie/topește zgomotul alb
descrescător care miroase la fel

când pleci&când mă tem

𝘵𝘩𝘦 𝘴𝘬𝘺𝘭𝘪𝘯𝘦 𝘪𝘴 𝘯𝘰𝘵 𝘵𝘰 𝘣𝘦 𝘵𝘰𝘶𝘤𝘩𝘦𝘥

4.

au trecut ani nu am trăit
si nici măcar nu am rămas
în urma timpului

mă spăl pe dinți mă pregătesc să ies
prin pielea următorului an
ca o eczema

scuip sânge dau scroll
pe ecranul lui amoled
degeaba nu există aplicații
care să te descarce în alt corp

tastez pe google „cum să te descurci
cu un corp
care nu rămâne la fel”

mă uit înapoi nu a rămas nimic
în afară de forma mea depusă
în salteaua surogat pentru
dureri de spate

în afară de forma mea
adâncită din când în când
în memoria unor oameni
despre care nu mai știu multe

și nici ei despre mine

5.

ne-am coordonat muchiile
în loc să tăiem în carne tăiem fructe
sâmburii lor
i-am plantat în pământul pe care
am stat o zi întreagă:

un playdate la care ne-am adus
permisiunile de a nu face nimic

𝘥𝘰𝘭𝘤𝘦 𝘧𝘢𝘳 𝘯𝘪𝘦𝘯𝘵𝘦

privirile noastre elastice au rămas
înnodate undeva la mijloc
cât timp ne întindem cu ochii în orbitele celuilalt
până când ne aparțin

grămada asta de imagini e
a noastră
atunci când vrem să ne așezăm capul
pe un piept din care să auzim
că suntem vii

în același timp

am înghițit fiecare
câte un capăt al memoriei tactile
acum ea se contractă
pentru a ne aduce pieile
în comun

altfel
corpul meu se adâncește
în absența corpului tău
ca într-un întuneric specific
ne îndepărtăm și corpurile noastre

devin lent irelevante