În perioada 10-15 mai 2021 au avut loc o serie de ateliere în cadrul Zilelor Echinox: un festival la care abia am început să lucrăm și care s-a aflat la prima ediție. Sperăm să îl dezvoltăm în anii care urmează.
Dar până atunci, câțiva participanți ne-au trimis câte un text scris în cadrul unuia dintre cele opt ateliere de poezie, proză, dramaturgie și critică literară care s-au desfășurat fie în foișorul de la Litere, fie pe Zoom. Rezultatele nu pot decât să ne bucure.

Lena Chilari (n.1995, Facultatea de Litere, Cluj-Napoca)

trăim într-un timp în care dumnezeu
se retrage discret din lume
istoria poate fi scrisă de
nebunii ce strigă adevărul
la curtea regală
lupta lui igor – fals
glezna lui oleg din novgorod
mușcată de șarpe – și mai fals
scheletul calului său
ce ascunde cuibul —
câinilor, mi-am zis,
nu le place războiul
nici femeilor
nici bărbaților
nici mie
omului-arici gata de atac
în zilele sufocante
внимание внимание внимание внимание
viața dumneavoastră poate fi infectată cu viruși
acest lucru poate fi cauzat de vizitele
dumneavoastră printre oamenii
cu conținut rău-intenționat
please wait patiently for
the failure of the system
and don’t forget
to fasten your
seatbelt

Silviu Romaniuc (n. 1998, Facultatea de Litere, Iași)

conștiința dintr-o nouă perspectivă
într-o lume ca o simulare.

țărani 3D
în fața blocului fără spectatori

ce facem săptămâna asta? 10-16 mai
canoanele trebuie bubuite din când în când
e dezolant să le luăm prea în serios
mai găsim punk în artă, în etică, în politică
nu se vorbea despre așa ceva la noi în casă

crima deghizează moartea-n viață
când nimeni nu mai închide ochii
joburile tinereții noastre
nu se vorbea despre așa ceva la noi în casă

tandrețea ascunsă în arhive
fiecare e bruta cuiva
asta arată disfuncționalitatea
dintre om și om

explorator și nu prea
mai exact

călătoriile în jurul lumii
le fac în videoclipuri pe youtube
groapa de gunoi
o nouă formă de relief
oameni ce explorează viața
la granița dintre vis și realitate

Alina-Elena Fluțăr (n. 2001, Facultatea de Litere, Cluj-Napoca)

Totul e să ai un sentiment
totul e să ai un sentiment
și după totul e gata.

Ești prins de emoții
Și nu mai scapi de acolo
Ești prins de persoane
ce nu-ți mai lasă zestrele
nici moștenirile ancestrale
și amintirea că ai avut strămoși.
Cu un motor bine stabilit
de a te proteja pe tine
baricade, baricade
și frica în sân
că toți te vor părăsi
îngerul păzitor
mama
și tata.

simți cangrena în tine
când nu te lași să simți
te oprești pe tine
când sentimentele prind viață în tine.
În ciuboțica cucului
găsești spațiul tău safe
izolat de lume și sentimente
de dureri de inimă
și dezamăgire.
De viață și de trăire.

Alexandra Marc (n.1999, Facultatea de Litere, Cluj-Napoca)

„n-am știut
să
comunic”
vibrația firelor de iarbă conectat desculț cu pământul în emisfera greșită
umbli în mâini pe nisipul rece și plin de chiștoace de pe plaja grigorescu
telefonul îți sună pe vibrații în buzunar, n-auzi desigur; apoi mama te întreabă
de ce n-ai cumpărat piersici de la piață
nu știi ce să zici vrei să te scoți
cu o vorbă de duh da nu-ți iese de nicio culoare
poate data viitoare când te întreabă aia la tejghea ce vrei
nu te mai bâlbâi de 5 ori și învârți literele involuntar
obrajii îți ard
noroc că pe tastatură mai avem un autocorect
fugi cațări arunci zgârii și muști rupi în bucăți și desfaci tot ce vorbești
bătrâna surdă îți face semn să o ajuți să treacă strada nu știu nici măcar
limbajul semnelor
simți că ai febră când vorbești cu un necunoscut
//keep talking keep talking ca-n piesa aia de la P.F.
momentul cringe dintr-un lift unul în intimitatea celuilalt
ai zice ceva să spargi gheața dintre oameni
despre mirosul de mirodenii din punga de lidl
sarcastic.savant.elefant.semantic vorbind
interacțiunea umanoidă a scăzut la 0 absolut. dacă se face mai frig ia o bluză pe tine, nu punem întrebări despre vreme și mergem mai departe
nu, nu sunt telepată degeaba știu 5 limbi
simt că mă înec
cu cuvinte prefer să stau cu capul sub apă 2 minute pe cronometru
n-am știut să comunic exact ce voiam când stăteam pe balcon la o țigară
ai expirat rapid niște prostii banale ca să nu o dai pe discuții profunde
opinii sincere filosofii de viață scrumate cu vrăjeală; de ce nu ripostăm
cum zice-n orice revistă de duzină : comunication is the key,
comunication is more important than
linișșșșșșșșșșșșșșșște
tăcerea doare, minte elegant, tăcerea (nu)-i un răspuns // -comunicarea a murit-
știai că dumbo ăla cu urechi mari din desene nu vorbește deloc?
mă doare-n piept așa cum mă durea după vaccin da hai totuși la o poveste.

Roxana Țentea (n. 2001, Facultatea de Teatru și Film, Cluj-Napoca)

(după un fragment din Zenobia, de Gellu Naum)

Hârtiile pe care scriu, le distrug sau le păstrez emană aure.
Ca obiectele‑cărţi, ca oamenii.

Ieşi afară cu hârţoagele tale vechi!
Au început să‑mi molipsească sfintele relicve şi volumele sacre
şi au să le dea o răceală…
Privesc hârtiile înnegrite din faţa mea,
cu un sentiment al derizoriului.
Mă încăpăţânez.
Le caut sensuri.
Logic.
Le deosebesc. Un fel de ierarhizare.
Le despart după criterii conştiente.
Inconştient.
Renunț.

Trebuie să ai grijă: totul slăbeşte, totul se descompune.
Ceva trebuie să rămână după noi aici.

„Gândesc, deci nu exist“, îmi spun şi râd.
Aş râde de orice sau oricine. Oricum şi oricare.
Altă tâmpenie.
Similar.
Dacă m-aș gândi pe mine ca umbră a unui gând străin,
intrată până în gât în tradiția conflictelor mentale… totuşi…
Sunt cel ce gândeşte sau cel ce a gândit?
Sau: cine mă gândeşte?
Reiau.
Îmi stă umbra unui gând străin în gât.
Departe, un cimpanzeu pe nume Nim învăță şase ore pe zi. Cunoaşte 55 de semne şi are cereri, nevoi, păreri. Şi le foloseşte corect.

Acum locuiesc în Piaţa Romană, deasupra unui bloc,
într-un fel de colivie aeriană legată de altele printr-un coridor.
Un coridor îngust, ca picat singur din cer. Uitat.
Uitat, trăiesc acum în Piața Romană.
Într-un WC umed de beznă.

O perdea albastră, ciuruită încearcă să acopere duşul comun.
Eram doar noi doi, dar tot al blocului îl numeam.
Comun.
Comun nouă.

acoperiş‑terasă
uşă‑fereastră
scara de incendiu
coridorul de sub noi
spălătoriile, uscătoriile
şi o parte din camerele de serviciu.
o scară inutilă.
jos, în stradă, un furnicar de oameni cât unghia.
Mă cuprinde ameţeala…
n‑am mai văzut niciodată picior de om.
şi nici mână, ochi, ficat sau creier. de om.
Dar ea nu e om, nu e om pentru mine.
Când mi se termină mie suflarea, a ei de abia începe.

odăița noastră
doi metri lungime
doi metri lățime
cuie în pereţi
cele două cămăşi
cele două rochii
Cărțile
farfuria comună
două linguri
cana cu poză color
o fetiţă în costum naţional
turtă dulce
un bătrân rural
pe scaun
sub sofa
lângă hârtiile mele

Stai să-mi aprind o țigară!

Bianca Bălănescu (n. 2001, Facultatea de Istorie, București)

ies mereu pe alt pod când cineva mă ia de acasă
și mi se pare că nu semăn cu părinții mei
dar mă dă de gol acest nas
care este precis contopirea nasurilor lor
iar ca nasul acela
sunt eu toată
din contopiri nevăzute
de traume aspirate prin țigări rusești în armată
din violențele care nu mai accelerează nici măcar clipitul
din examenul de treapta a doua
care era mai mult decât examenul maturității
din vălul grămezii de neșanse
care preface ideologia, religia și conștiința
într-un șir de sinonime

peste eprubeta cărnii mele
s-au scuturat și câteva flori de ambrozie,
deși m-am născut la sfârșit de vară
când apusurile operează cu fuga de timp
și ne amintim că avem cu o vară mai puțin să fim fericiți,
și am această senzație continuă
de umezire a organelor de simț
de asta am să te rog
să nu-ți smulgi mâna dintr-a mea
când este lipicioasă
și de asta am să te rog
să nu te enervezi când plâng
și chiar acel nas primordial este umed
sau când mi se contractă pavilioanele urechilor
și se împăturesc
se blindează
la auzul vreunei alte contopiri
de care nu este nimeni vinovat.

Emil Vasilache (n. 1997, Facultatea de Film, București)

un vis umed în care ne ascundem
prin cotloane și scări de bloc
ca șobolanii
cum ne ascundeam
când luam tranchilizant de cai de pe chei
în zilele cu soare
din Berlinul în Februarie

un vis pe care nu l-am visat
în așternuturi de buget
de la IKEA
ci în așternuturi urâte,
cu flori,
din piață.

un vis
nu cum l-am visat pe prietenul tău
cu care ești într-o relație deschisă.
vis de extasy
din care m-am trezit și
așternurile, salteaua și patul de paleți erau leoarcă
și mă întrebam degeaba dacă sunt pișat,

era doar corpul meu care transpira amar
pentru că m-am sărutat cu el
nu cu tine
deși l-am întrebat dacă ar fi ok
iar el a zis că da
dar cumva am considerat
că în relația mea închisă
ar da mai bine.