„Am scris tot ce mi-am adus aminte”

„Am scris tot ce mi-am adus aminte”

Cătălin Partenie, Vizuina de Aur, Polirom, Iași, 2020.

Vizuina de Aur nu este cartea tipică ce descrie perioada comunistă din România, la fel cum sunt acele cărți istorice pe care le cunoaștem deja. În fapt, atenția scriitorului nu este pe detaliile perioadei, pe descrierile în detaliu ale majorității pe care le găsim și în manualele de istorie. Atenția scriitorului se îndreaptă asupra formării scrierii ca o relatare a unor amintiri ce surprind în treacăt și aspectele foarte cunoscute ale perioadei (cozile lungi, lipsurile de pe rafturile magazinelor). De altfel, cartea se deschide printr-un fragment care evidențiază clar modul în care este scrisă („Ți-am zis asta și la telefon.”) – sub forma unei povestiri. Personajul principal, Ștefan, stă la masa cu noi, cititorii, și ne povestește amintirile lui așa cum mintea lui le-a înregistrat. 

Cu toate acestea, sunt surprinse piața neagră a instrumentelor muzicale, teama de Securitate și încercarea de a ajunge la libertatea Occidentului. Ștefan este un tânăr licean care se împrietenește cu un student în anul I, Paul. Pe cei doi îi leagă pasiunea pentru muzică, dar nu muzica românească obișnuită, aceea aprobată de regim pentru a fi ascultată, ci muzica occidentală, cea a acelor formații ce își trăiau atunci vârful carierei. Astfel, avem ocazia să vedem încercările lui Ștefan de a prinde postul de radio Europa Liberă, „riscându-și viața” doar pentru a asculta muzica ce îl pasiona. 

Ștefan reprezintă tânărul care, în ciuda ideilor susținute și intens promovate de către regimul vremii, își dorește mai mult decât să muncească și să-și întemeieze o familie. El are alte idei despre viitor, un viitor la care tinerii vremii păreau a nu se gândi prea mult – acesta era deja planificat. Îl întâlnește pe Paul și prietenia dintre cei doi evoluează pe tot parcursul cărții, în ciuda diferenței de vârstă, care este significantă în acea perioadă a vieții, când se poate spune că Ștefan nu începuse încă să se maturizeze. 

Cu toții știm că, în perioada comunistă, părinții și bunicii își protejau copiii/nepoții, pentru ca aceștia să nu fie nevoiți să treacă prin lipsurile vremii, lucru care poate fi observant și în carte. Aceste neajunsuri nu sunt evidențiate deoarece Ștefan nu le percepea la fel ca un adult, el era încă tânăr, ferit de realitatea vieții. Cred că acesta este motivul pentru care autorul nu evidențiază foarte tare aceste aspecte. 

Ștefan reușește să treacă granița la sârbi, dar sunt descrise viețile cunoscuților din țară în continuare. Cu toate că părinții lui au avut probleme din cauza evenimentelor petrecute cu fiul lor – tatăl său aproape că și-a pierdut locul de muncă – au reușit să se obișnuiască cu ideea că vor ține legătura cu fiul lor prin corespondență. Astfel, viețile tuturor au mers mai departe pe făgașul lor normal. Este surprinsă, totuși, revoluția și căderea regimului. Sunt surprinse evenimentele văzute prin ochii unei persoane din exterior. Ni se spune, încă de la început, că Paul, prietenul lui Ștefan a fost împușcat și a murit – în legătură direct cu evenimentele din țară. Acest scurt paragraf de la începutul cărții – „Paul a fost cel mai bun prieten al meu. Nu știu cine l-a împușcat” – captează atenția chiar din primele momente în care a fost deschisă cartea și nu își lasă cititorul pe tot parcursul lecturii.

Se pot observa elementele filosofice care nu au cum să treacă neobservate. Sunt, de altfel, justificate de pregătirea și calificarea autorului – acesta este profesor la Facultatea de Filosofie. Motivul Peșterii lui Platon este evident descris și pus în aplicare în carte – este extrem de evident doar din numele localului unde Paul obișnuia să cânte: Peștera (Paul îl conduce pe Ștefan în peșteră, spre deosebire de mitul lui Platon). De asemenea, aceleași referințe filosofice pot explica și scrierea cu majuscule a cuvântului Aur din titlu. 

Cu toate că referințe filosofice există, iar tema perioadei comuniste în România este abordată în detaliu într-o mulțime de cărți, cartea este una simplă și destul de scurtă. Ceea ce o face într-adevăr specială este modul în care este scrisă – cititorul se simte ca și cum se întâlnește cu un prieten vechi care îi povestește întâmplările din viața sa, întâmplări care l-au făcut să fie ceea ce este astăzi. Astfel, aceasta constituie o lectură într-adevăr plăcută, care nu obosește la fel cum o fac cărțile greoaie de istorie, ci reușește să surprindă esențialul într-un mod relaxat și demn de studiat. 

Andreea Bogdan

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Frumosul, furia și maturitatea

Frumosul, furia și maturitatea

Baricada inocenței

Baricada inocenței

O încăpere doar a lor

O încăpere doar a lor

Incongruențe literare

Incongruențe literare