Baricada inocenței

Baricada inocenței

Cătălin Partenie, Vizuina de Aur, Polirom, Iași, 2020.

Vizuina de Aur de Cătălin Partenie a fost publicată în 2020, la editura Polirom. Firul narativ urmărește evoluția identitară a tânărului Paul și evaziunea din tenebrele sistemului, povestea unui toboșar care își bate ritmurile libertății. Diegeza se desfășoară pe terenul memorialisticii, împânzit de „stafia” comunismului, un topos destinat dezumanizării, inhibării impulsurilor și proceselor imaginative.

Perspectiva este o proiecție cinematografică, conturată prin intermediul naratorului-martor, Fane. Simbolistica numelui acestuia sugerează rolul de pilon fundamental al lui Paul în periplul de autocunoaștere al tânărului, un „fan” al răzvrătirii, al frondei. Textul este alcătuit din 11 capitole, de dimensiuni echivalente, intitulate prin locus-uri (Peștera, Vizuina de aur) sau fragmentul temporal definitoriu (Martie ’88, Decembrie ’98). Aceste două axe stabilesc coordonatele sinelui, configurând tiparul adolescentin captiv în labirintul autodefinirii (facultatea, anturajul, explorarea erosului, cariera, planul familial). 

Un element frapant în ceea ce privește construcția romanului este intertextualitatea. Se regăsesc o multitudine de trimiteri la cultura internațională, în special din palierul literaturii. Spre exemplu, capitolul Maestrul este definitoriu pentru conturarea condiției femeii și a sclavului, subordonat sistemului. Paul este exmatriculat pentru exercitarea dreptului la opinie, comportament tabu în „dogma” socialistă („maestre, ştiţi, noi în anul întâi trebuie sa citim tot felul de filosofi greci şi ăia toţi aveau barbă şi colegul meu sa luat şi el după ei“), configurând și dimensiunea satirică. Totodată, asistenta „maestrului” este numită Margareta, analogie bulgakoviană, reiterând modelul femeii-figurant, care se manifestă doar prin răspunsul la impulsuri („Margareta lăsase capul în jos”). O altă referință fundamentală în descifrarea epistemei temporale este trimiterea proustiană („De aia l-am pus pe Proust aici, să-i aducă aminte să pornească-n căutarea ceasului pierdut”). Întreaga scriere se înfățișează ca un flux al conștiinței, înlănțuire de evenimente care se succedă sinestezic. Fiecare senzație este declanșată de imagini, sunete („Avea un vibrato așa de puternic, ziceai că mâna lui e o pasăre prinsă în niște fire”) și gusturi care pot declanșa meditația („un univers galben în care se afla o Cale Lactee cu mac, stafide și nucă”).

Pe de altă parte, mesajul explorează două planuri: decrepitudinea instaurată în urma revoluției și paradoxul definirii identitare, plasate în interdependență. Această cunoaștere de sine rămâne un paradox, întrucât defularea dorințelor colective (execuția) reface simetric un echilibru pur iluzoriu, din care societatea a ratat lecțiile esențiale („Mama a zis că Ceaușescu trebuie c-a fost singurul președinte care nu și-a înșelat nevasta”). Ciclul vicios al revoltei nu este spulberat, ci reiterat de discipolul Fane. Libertatea este explorată prin artă („Aș vrea să-mi iau și eu o chitară electrică”) și prin deconstrucția realității. Elementul paratextual „vizuina de aur” (utilizat atât ca titlu, cât și ca debutul unui capitol), rezumă fundamentul acestui spațiu edenic, menit să preia ipostaza unui locus amoenus în haosul generat de sistem. Parametrii acestui cadru sunt fixați de subclasele libertății: exercitarea talentului, a impulsului brut („Eu vreau să cânt cu tine și tu vrei să cânți cu mine”), a imaginației descătușate („Problema e că nu-ți imaginezi că ești bun”). Acest spațiu tainic marchează dorința ființei de a se sustrage, instinctul animalic (construcția vizuinei) de a căuta confort, iar confortul uman apare caracterizat de sentimentul de apartenență („Nu mai eram într-un depozit, eram într-o casă”). Oksana, figura feminină, devine un pion esențial în portretizarea spațiului securizant, transfigurând mediul claustrant într-o utopie. Aceasta aduce o serie de elemente de decor alegorice („În spatele lor, pe un cer albastru, era un soare galben”), simbolizând speranța redefinirii societății, accesul la libertatea deplină. 

Profunzimea mesajului este transcrisă tocmai prin registrul colocvial, abundența dialogului, dar și prin multitudinea referințelor extrase din paradigma filozofiei sau a literaturii și a detaliilor descriptive care devin corelative-obiective ale stărilor lăuntrice („la fiecare zece secunde, mâna mea stângă, cu care mă țineam de o bară, se zbătea ca o pasăre prinsă în niște fire din care vrea să scape”). 

Așadar, acest proiect literar devine o lucrare valoroasă care transcrie maturizarea unui tânăr în condițiile precare consolidate în perioada comunistă, printr-un caracter confesional ironic, constituind o atmosferă de-a dreptul tragicomică. Cu toate acestea, lupta timpurie pentru libertate marchează spulberarea inocenței („În fața blocului nostru, pe stradă, era un leagăn răsturnat. Cineva îl luase din parc și îl pusese în mijlocul străzii. E o imagine frumoasă. Baricada inocenței”). Această „epocă de aur” propagandistă este surmontată de „vizuina de aur”, de bătaia tobelor în ritmurile libertății și a inocenței baricadate.

Denisa Chirteș

Fotografie Copertă © Hennie Stander on Unsplash

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

On finding God in the digital era – Ultrainocencia (2020)

On finding God in the digital era – Ultrainocencia (2020)

Frumosul, furia și maturitatea

Frumosul, furia și maturitatea

O încăpere doar a lor

O încăpere doar a lor

„Am scris tot ce mi-am adus aminte”

„Am scris tot ce mi-am adus aminte”