PERSONAJE:

ALEGRÍAS, 35 de ani

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1, 20 de ani

ASISTENTĂ SOCIALĂ 2, 30 de ani

OFIȚERI I.C.E.[1] CA TEATRU DE UMBRE

PĂRINȚII LUI ALEGRÍAS ÎN VOICE OVE

LOCUL:
O sală de curs dintr-o universitate din Statele Unite

TIMPUL:
Cândva puțin în viitor, plus flashback-uri

---

PRIMUL ACT

Intră un actor. Este bine îmbrăcat. Scenografia amintește de o sală de curs. Întregul public stă așezat pe scaune asemănătoare celor din sălile de curs. Există o tablă, circulară în mod ideal (să cuprindă sala). Deasupra tablei, cu o suprafață egală, există o suprafață care reflectă (o oglindă), astfel încât toți participanții să fie văzuți. Sunt multe bucăți de cretă. Toate sunt albe. Omul merge la tablă și începe să deseneze o hartă, nori, păsări, oameni, sârmă ghimpată și scrie GRANIȚA. Se proiectează, vedem o filmare de la știri cu oameni care se îndreaptă către granița dintre Statele Unite și Mexic. Liniște. Se întoarce la tablă și șterge câteva litere. Acum GRANIȚA a devenit PĂMÂNT.[2]

ALEGRÍAS: Bună seara. Am spus această poveste de multe ori studenților mei, copiilor mei, străinilor pe care i-am întâlnit pe străzi. O voi spune până voi muri. Numele meu este Alegrías. Nu e chiar numele de la naștere; e o poreclă. Vedeți voi, părinții mei au fost deportați când eram un simplu băiat. În scurta lor viață în Statele Unite, ei se ocupau de culturile agricole, de curățatul toaletelor, de spălatul vaselor, prost plătiți și prost tratați. Îmi amintesc… (Ezitant) Cred că asta mi s-a întâmplat. Uneori îmi e greu să îmi atest propriul trecut, mai ales de când am rămas fără părinți. Uitați, această cretă mi-a salvat viața. (O sărută.) Părinții mei obișnuiau să-mi zică Alegrías, iar când îi întrebam de ce, îmi răspundeau:

TATĂL V.O.: Ei bine, fiule, e simplu. Ne faci fericiți[3].

ALEGRÍAS: I-am întrebat, „De ce e singurul cuvât pe care mi-l spuneți în spaniolă?”. Mama nu a rostit niciun cuvânt, iar pe tata l-am auzit șoptindu-i ceva în spaniolă, dar pe atunci nu vorbeam limba părinților mei. Îmi amintesc că i-am întrebat, „De ce nu mă învățați limba voastră nativă?”. Întrebarea mea a rămas întotdeauna fără răspuns. Aproape de fiecare dată când i-am întrebat, l-am auzit pe tata spunându-i mamei:

TATĂL V.O.: Femeie, taci!

ALEGRÍAS: Le era frică să vorbesc limba lor nativă. Le era frică să audă:

MAMA V.O.: Întoarce-te în țara ta, cucaracia^[4]!

TATĂL V.O.: Asculăt, fiule, învață engleză, ca nimeni să nu se îndoiască de locul în care te-ai născut.

ALEGRÍAS: Dar, tată, în școală ne învață să ne respectăm strămoșii.

TATĂL V.O.(Sceptic): Sigur, spun asta în timp ce ne devorează mâncarea. Realitatea însă are multe fețe.

ALEGRÍAS: La ce te referi?

TATĂL V.O.: Tu doar învață, ia note mari și nu te uita înapoi. Trecutul este cea mai mare povară.

ALEGRÍAS: Tată, ești ok?

TATĂL V.O.: Da, da, sunt bine. Du-te la culcare acum.

ALEGRÍAS se întoarce la tablă și arată emfatic către cuvântul PĂMÂNT.

ALEGRÍAS: Părinții nu au putut niciodată să mă privească în ochi și să-și recunoască greșeala, ori vina, ori să fie brutal de sinceri și să-mi spună de ce nu m-au învățat limba spaniolă. Prin urmare, a trebuit să-mi schimb strategia. I-am întrebat odată despre familia mea extinsă. Tatăl meu a fost un om blând care se dădea drept unul dur; mâinile sale erau crăpate din cauza muncii fizice de pe câmpurile prăfuite; pe tălpi îi creștea un nou strat de piele din cauza kilometrilor parcurși de la muncă spre casă. Mi-l amintesc zicându-mi că nu mai am pe nimeni în afară de ei. Întotdeauna mă privea în ochi și-mi zicea că dacă cineva mă întreabă de familia mea ar trebui să răspund fără oprire:

TATĂL V.O. (Într-o manieră rapidă): Suntem bine cu toții, mulțumim, cine vrea înghețată?

ALEGRÍAS: Știți de ce, nu? Pentru că aceasta este o cultură unde lucrurile se ascund. Pare primitoare și emancipată, dar este doar un nivel superficial. În plus, întrebând copiii dacă vor înghețată ar fi fost un ocol din a se holba la mine (Bătaie) Crescând, am învățat că a trebuit să fiu altcineva. Mama m-a tras la un moment deoparte și mi-a spus:

MAMA V.O.: Fiule, asta este pentru tine. Ia masca asta.

ALEGRÍAS: Ce? De ce?

MAMA V.O.: În satul meu, femeile se ocupau de treburi împreună, râzând și plângând la unison. Când am venit în America, nu am putut dormi luni întregi. Era atât de tăcut, se simțea ca un cimitir. M-am pus în fiecare seară la somn amintindu-mi râsetele tuturor femeilor pe care le-am auzit acasă. Erau ca niște cântece de leagăn. Într-o zi, un coleg de muncă își căuta pachetul de țigări și i-a alunecat din geantă o mască. Am întrebat-o la ce o folosea. Mi-a spus că era pentru fiica ei care a fost o vulpe în spectacolul de final de an. Femeia mi-a zis că ar trebui s-o încerc. Am întrebat-o de ce și mi-a spus că e bună când nu îți poți găsi cuvintele; sau când vrei să fii altcineva. Sora ei a învățat-o acest truc. Pentru un moment am stat cu masca în fața mea și nu mi-a ieșit nimic pe gură. I-am spus în glumă că masca o fi stricată. Mi-a răspuns: „Nu, iubito, tu ești”. Poate că a fost cuvântul iubito cu care acasă femeile se adresau una față de cealaltă, poate a fost altceva, dar dintr-o dată nu puteam opri cuvintele să iasă din mine: Mira, sunt o femeie obosită. Pământul acesta nu este plin de visuri. În orice caz nu sunt visurile mele. Dar în propria mea țară este prea multă sărăcie și nesiguranță. Nu există nicio cale de întoarcere. Nu le voi mai auzi niciodată pe acele femei râzând și plângând. Niciodată.

ALEGRÍAS: Mamă, asta a fost frumos. Ce înseamnă?

MAMA V.O.: E prea complicat.

ALEGRÍAS: Te rog spune-mi.

MAMA V.O.: Tierra, asta înseamnă pământ. O să te învăț mâine mai multe.

ALEGRÍAS: Pământ, pământ, pământ. (Bătaie) Am fost amețit de sunetul acestui cuvânt. Mă învârteam, păstrând pământul în inimă. Vedeți voi, am crescut cu iubire din partea părinților mei. Dar ei erau extenuați și consumați de tristețe. Le era dor de casă. Le era frică pentru mine. M-au avertizat ca niciodată să nu-mi dezvălui porecla, dar odată aproape că i-am trădat. Eram la școală, mă jucam în pauză și am spus „Bucuria, bucuria…” Un copil m-a întrebat, „Ce-ai spus?” M-am panicat, am răspuns în grabă, vocea mi s-a tăiat, ca și cum aș fi fost urmărit de monștrii umbrei: „Nimic, nimic. Trebuie să fi auzit într-un vis.” Mă pironea cu privirea. Aproape că a chemat un alt copil, dar l-am întrebat imediat: „Vrei înghețată?”

Se întoarce la tablă și scrie VIS.

ALEGRÍAS: Toți suntem prinși într-un vis. Un vis care este atât de diferit de la o persoană la alta. Al meu s-a terminat abrupt.

Pleacă de pe scenă. Se întoarce purtând pijamale. Ține o pătură în mână.

ALEGRÍAS: Într-o noapte a fost o bătaie în ușă. A devenit tot mai zgomotoasă.

Auzim o bătaie zgomotoasă.

ALEGRÍAS: Am văzut bărbați îmbrăcați în uniforme pe care am putut citi literele I, C și E, ca în gheață, dar nu înghețată. Își țineau mâinile pe carabine, urlând:

OFIȚER I.C.E. 1: Deschideți!

OFIȚER I.C.E. 2: Tu ești Fernando Borrador?

TATĂL V.O.: Da, domnule, eu sunt.

ALEGRÍAS: L-au luat pe tata din pat. Nu s-au obosit să întrebe și numele mamei. Au luat-o și pe ea din pat. Pe mine nu m-au văzut.

OFIȚER I.C.E. 2 (Nerespectuos): Un țăran mexican[5] se căsătorește întotdeauna cu un alt țăran mexican.

ALEGRÍAS: Știți de câte ori i s-a zis mamei mele să tacă? Imaginați-vă la toate poveștile pe care le putea împărtăși, duse toate acum. O istorie ștearsă. A mea. A ei. A noastră. Ca desenele acestea trecătoare (arată tabla), acum le puteți vedea, dar după cursul meu este încă unul și încă unul. Dacă eu uit să le șterg, omul de serviciu nu uită.

Bărbatul se întoarce la locul lui inițial.

ALEGRÍAS: În noaptea aceea, bărbații au început să șușotească ceva. Nu mi-era frică pentru că nimic nu avea sens, iar când nimic nu are sens, numiți-l un instinct de supraviețuire, nu mă îngrijorez. Cred că mi-am zis că am un coșmar. Va dispărea (Bătaie) Totuși, coșmarul era groaznic și nu dispărea. Am auzit-o pe mama mea.

MAMA V.O.: Vă rog lăsați copilul aici, vă implor. El este protejat de D.A.C.A.[6], conform legii.

ALEGRÍAS: Bărbații râdeau atât de tare, că pereții tremurau.

OFIȚER I.C.E. 2: Protejat??? Eh, femeie, tu… (Vorbește cu colegul lui) Bă, Mike, tu ai umblat cu bunăciunea aia mexicană… Cum îi spui foarte nebună unei cățele?

OFIȚER I.C.E. 1: Perra, asta înseamnă cățea. Muy loca, perra.

OFIȚER I.C.E. 2 (Către femeie): Ascultă, nebuno, asta e o nouă administrație, așa că lege, nelege… Bă, Mike, a fost și cățeaua ta nebună din Mexic așa de proastă ca asta? (Râsete)

MAMA V.O.: Dar fiul meu este un Dreamer[7].

OFIȚER I.C.E. 1 (Aspru): Fă liniște, doamnă! Noi suntem legea, nu tu.

OFIȚER I.C.E. 3 (Gâfâind în timp ce intră): Ce-i cu întârzierea asta? V-am spus să fiți gata mai repede decât mă piș. Eu sunt gata. Voi?

OFIȚER I.C.E. 2: Da, gata. (Urlând) Afară, acum!

OFIȚER I.C.E. 3: Trebuie să prindem o sută până în zori. Ăsta e ordinul pe care l-am primit.

ALEGRÍAS (Deoparte): Să-i prindă? Vorbeau despre niște pești invizibili dintr-o baltă invizibilă?

TATĂȘ V.O. (În șoaptă): Fiule, eu și cu mama ta vom traversa. Nu te teme. Vom traversa o bucată de pământ.

ALEGRÍAS: Mama mea a încuviințat abținându-se din a plânge. Știa că trebuia să se abțină de dragul meu. Lacrimile ei i să vărsau în corp în bucăți, puteam să văd cum curg cu dificultate prin corpul ei. Eu n-am plâns. Ultimul lucru pe care mi l-au spus părinții mei, acum în lanțuri, a fost:

MAMA V.O.: Dragul meu, mama te iubește.

TATĂL V.O.: Și tata.

ALEGRÍAS: Părinții mei au fost scoși din locuință și i-am auzit zicând, în timp ce motorul mașinii se tura:

MAMA și TATA V.O.: Alegrías,  Alegrías, ai grijă de tine, fiule…

ALEGRÍAS: Cuvintele dispăreau, iar odată cu ele îmi luau părinții mei și copilăria. Am stat în pat zile întregi. Am avut apă și câte ceva să mănânc. Într-o zi am auzit o bătaie în ușă. M-am grăbit să răspund, gândindu-mă că părinții mei au fost aduși înapoi: „Mamă! Tată! Sunteți acasă!” Am deschis ușa. Două femei stăteau cu un dosar în mână.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1: Salut, tu ești William Frank Moses Barrador?

ALEGRÍAS: Da.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1 (Către cealaltă femeie care ignoră băiatul): Copilul acesta… părinții s-au străduit din greu cu toate numele.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 2: Cu ce s-au străduit?

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1: Uneori mă întreb dacă ești toantă intenționat.

ALEGRÍAS (Deoparte): Auzind cuvântul acela, nu știu de ce, am zâmbit.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1 (Superioară): Uite, William sună american, Frank german, iar Moses, ei bine, acesta are o tentă din Biblie. Dar apoi, boom, Borrador, identitatea este dezvăluită instant. Trădat de numele de familie. Nu poți fugi de cine ai fost născut să fii.

ALEGRÍAS (Deoparte): Am modificat asta în capul meu și am rămas cu „Trădat de numele meu de familie. (Încet) Numele meu de familie. (Foarte încet) Trădat.” (Tare către ele) Alo?

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1 (Scuturându-și capul): Da, da, te vedem. (Uitându-se în dosar) Nu-i bine… Nu-i bine deloc.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 2: N-ai studiat cazul acasă? Cine e toantă acum?

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1: Părinții tăi au plecat, nu?

ALEGRÍAS: Da. Când se întorc?

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1: Nu se mai întorc.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 2: Nu acum, micuțule. Ia acadeaua asta.

ALEGRÍAS: Mulțumesc. Unde sunt părinții mei?

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1 (Indiferentă): Cine știe?

ASISTENTĂ SOCIALĂ 2: Nu știm. Îi căutăm.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1 (Sarcastică): Într-adevăr. Asta este prioritatea numărul 1 a guvernului nostru.

ALEGRÍAS: Poftim?

ASISTENTĂ SOCIALĂ 2: Ești în siguranță.

ALEGRÍAS: Dar mi-e frică și mi-e foame.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 2: Nu ești singur, știi?

ALEGRÍAS: Ba da, sunt.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 2: Da, în casa aceasta ești. Dar am venit să te luăm…

ALEGRÍAS (Cu speranță): …la părinții mei?

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1: Copile, părinții tăi s-au dus.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 2: Până îi găsim, te ducem într-un loc unde sunt mulți copii și jucării.

ALEGRÍAS: Nu vreau jucării. Îi vreau pe părinții mei.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1: Grăbește-te. Împachetează-ți câteva lucruri și să mergem. Trebuie să mai facem încă nouă opriri.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 2: E adevărat. Mai trebuie să salvăm și alți copii.

ALEGRÍAS: Sunteți îngeri?

ASISTENTĂ SOCIALĂ 2: Ceva de genu’.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1: Guvernul nostru a provocat o mare harababură, dar noi adunăm după el.

ASISTENTĂ SOCIALĂ 2: Puștiule, lasă-mă să te ajut să împachetezi. Vrei să iei ceva special cu tine?

ALEGRÍAS: Asta… (Arată către covor) Părinții mei nu sunt oameni răi. Unde sunt?

ASISTENTĂ SOCIALĂ 1: Chiar nu știm, copile. Ne pare rău.

În timp ce-și adună lucrurile, vedem un video cu o familie, o mamă, un tată, un copil într-o bucătărie, pregătind alegrías[8]. Cântă în spaniolă și sunt fericiți. Când clipul se încheie, bărbatul este înfășurat în pătură.

ALEGRÍAS: Obișnuiam să pregătesc alegrías cu părinții mei. Obișnuiam să-mi bag degetul în aluat. Avea semințe prăjite de amarant și miere, pentru o clipă, stăteam împreună așa. Nu voi uita niciodată acel moment. Ne-am atins mâinile cu toate că erau lipicioase. A fost frumos. Acum îmi înfășor corpul și mintea, înăutru și în exterior, cu această amintire. Nimeni nu mi-o poate lua. E a mea pentru totdeauna, ca ochii care sunt ai mamei mele și părul care este al tatălui meu.

Bărbatul iese de pe scenă și se întoarce purtând o sarape[9].

ALEGRÍAS: Numele meu este William Frank Moses Borrador. Puteți să îmi ziceți și Alegrías, dar doar după ce mi-ați zis numele întreg. Am 35 de ani. După ce părinții mei au fost luați, am crescut într-un centru de plasament. Am locuit cu multe familii. Am fost docil, ascultam comenzile, dar cumva eram mutat în mod constant. Am învățat limba spaniolă în secret. Am avut planul acesta să învăț, să-mi găsesc o slujbă, să-mi găsesc părinții, să călătoresc în Mexic și să-i aduc înapoi aici. Timpul a trecut și am devenit un american naturalizat. Totul a fost plănuit la perfecție. Am știut că atunci când i-aș fi văzut, le-aș fi spus: Mama, tata, ce bucurie! Nimic nu ne va mai despărți! Acesta era planul: să-i găsesc și să le vorbesc în limba lor. Să termin noaptea care ne-a separat reuniți de cuvinte în spaniolă (Uitându-se la public) Frumos vis, nu-i așa? Dar cu două săptămâni înainte să mă îmbarc în avion, am primit un telefon.

Partea aceasta este înregistrată. Bărbatul pare să se afle în afara corpului, ceva ce a experimentat de prea multe ori. Apasă ‘răspunde’ pe telefon.

ÎNREGISTRAREA: Bună ziua! Sunt primarul din Teotitlán del Valle. Pot să vorbesc cu domnul Borrrador.

La telefon.

Îmi pare rău, dar părinții tăi au murit.

Ce?

Îmi pare foarte rău, dar sunt morți.

ALEGRÍAS: Părinții mei au murit într-un accident de mașină. I-a călcat un camion. Ați călătorit vreodată pentru a vă îngropa părinții? În loc de îmbrățișări și săruturi, mâinile tale sunt goale, sufletul tău e devastat. De câte ori trebuie să-și piardă un om părinții? De câte ori mă voi trezi în toiul nopții, tremurând de frică, retrăind noaptea în care i-am văzut ultima oară? Și cine e responsabil pentru acest coșmar?

Se duce la tablă și scrie din GRANIȚA. Se întoarce și vorbește publicului.

ALEGRÍAS (Ținând o bucată de cretă în mână): Această bucată m-a salvat. Când părinții mei erau înhățați în mijlocul nopții, tot ce-mi amintesc este cum obișnuiau să îmi zică în casă,  Alegrías. Am găsit o bucată de cretă sub pat. Am început să desenez ca să supraviețuiesc. A trebuit să fac ceva ca să mă asigur că n-o să-mi pierd mințile. Am avut nevoie să simt că nu am fost abandonat. Această bucată m-a făcut să călătoresc. Nu am fost singur datorită ei.

Se duce la tablă și scrie BORRADOR. Se întoarce în mijlocul scenei.

BORRADOR: Bună ziua, numele meu este Borrador. În spaniolă înseamnă radieră. Nu mă puteți șterge. Nu-mi puteți șterge trecutul. Cursul meu de istorie e pe punctul de a începe. Ați vrea să rămâneți?

Întinde o bucată de cretă unui spectator.

BORRADOR (Instruind spectatorul): Scrie cuvântul de care ești cel mai speriat, iar apoi dă creta unei alte persoane. (Către public). O bucată de cretă mi-a salvat viața. Hai să vorbim. Acum.

Auzim un clopoțel cum sună de trei ori.

---

[1]U.S. Immigration and Customs Emforcement

[2]GRANIȚA = LA FRONTERA / PĂMÂNT = TIERRA

[3] Alegria = fericire (trad. spaniolă)

[4]Termenul în engleză e beaner și este o insultă folosită împotriva hispanicilor și, în mod particular, celor care provin din Mexic.

[5]În text se folosește termenul wetback, utilizat pentru a descrie imigranții mexicani ilegali.

[6] Deferred Action for Childhood Arrivals

[7] DREAM =  Development, Relief, and Education for Alien Minors Act

[8]Bomboană mexicană, făcută din semințe de amarant și miere sau zahăr.

[9]O mantie purtată în Mexic, în special de bărbați.

---

Cătălina Florescu este o dramaturgă de origine română stabilită în Statele Unite ale Americii și profesoară la Universitatea Pace din New York. Textul bilingv ”Chalks/ La Tiza” a fost publicat în volumul ”Voices on the Move: An Anthology by and about Refugees”, apărut în 2020 la editura Solis Press.

Fotografie Copertă © Jelleke Vanooteghem on Unsplash