Frumosul, furia și maturitatea

Frumosul, furia și maturitatea

Elena Ferrante, Viața mincinoasă a adulților, traducere de Cerasela Barbone, Pandora Publishing, București, 2020.

Ușor de citit și totuși apăsător, vulgar și totuși rafinat, noul roman al Elenei Ferrante e genul de carte care rămâne mult timp cu tine după ce o termini. Viața mincinoasă a adulților e prima carte publicată după celebra Tetralogie Napolitană, iar misterioasa scriitoare nu dezamăgește nici aici. Cu dialogul redus la minim pentru a capta esențialul, povestea Giovannei se desfășoară ca o incursiune în mintea haotică a unei adolescente. Ferrante își poartă cu pricepere cititorii prin labirintul unei minți în formare, iar Viața mincinoasă a adulților se prezintă ca romanul formării unei femei, expunând perioada confuză a adolescenței, perioada aceea dintre 13 și 16 ani. Naratoare a propriei povești, Giovanna este forțată să se confrunte cu o criză familial-identitară, cu descoperirea sexualității, dar și a sinelui.

Prima frază dă tonul întregului roman: „Cu doi ani înainte de a pleca de acasă, tata i-a spus mamei că sunt urâtă”. De fapt, acesta o compară cu sora lui, Vittoria, o femeie pe care părinții Giovannei o consideră meschină, care ia locul unui om al umbrelor, o figură ce ajunge să reprezinte tot răul din lume. Concluzia la care Giovanna ajunge în urma comparației e simplă: a fost frumoasă, iar acum a devenit urâtă. Tânăra este aruncată într-un vârtej al urii de sine, al disprețului și a resentimentelor. Ea nu se mai potrivea în lumea perfectă în care a crescut alături de părinții săi profesori și de prietenii lor intelectuali în părțile însorite ale Napoliului. Așa începe coborârea în adâncurile orașului, într-o parte a acestuia pe care Giovanna nu o cunoaște, dar pe care cititorii lui Ferrante o recunosc deja: cartierul industrial, zona săracă a orașului unde a crescut tatăl său și unde rudele sale încă locuiau. Fata este copleșită de dorința de a-și cunoaște mătușa, de a identifica ce anume din propria persoană seamănă cu ea. În scurt timp, ea ajunge, la rândul ei, să resimtă aceeași dualitate care domină Napoliul, dar și întreaga carte: vorbind atât în italiană, cât și în dialect, ea oscilează între valorile insuflate de părinții ei și exuberanța vulgară a Vittoriei.

Infidelitatea tatălui său este însă ceea ce face ca viața Giovannei să își piardă echilibrul deja fragil. Încurajată de Vittoria, fata încearcă să își vadă părinții drept ceea ce sunt, să se uite dincolo de versiunea lor pe care o etalează față de ea. Ceea ce descoperă nu doar că o dezamăgește, dar o și dezgustă: slăbiciune, ipocrizie, dar mai presus de toate, multe minciuni. Giovanna intuia aceste divergențe mai ales în caracterul tatălui său, observând încă de când era mică faptul că atunci când vorbește cu prietenii săi, atunci când se enervează, tonul vocii sale se schimbă, italiana se transformă în dialect. Relația extraconjugală, lungă de 15 ani, pe care o întreținea cu soția celui mai bun prieten al său, îi deschide în mod forțat ochii Giovannei și îi confirmă faptul că poveștile răutăcioase ale Vittoriei nu sunt false. Odată ce își vede părinții drept simpli oameni și mai puțin ca părinți, Giovanna rămâne fără vreun sistem de susținere și se dezrădăcinează complet. Se afundă, astfel, tot mai mult în energia Vittoriei, încărcată de sexualitate, o energie a vieții din cartier. Se oprește din citit și din învățat și se trezește înconjurată de figuri masculine care, cu tatăl ei în frunte, îi provoacă repulsie și îi alimentează furia.

Și, totuși, din biserica Vittoriei, adică tocmai din inima cartierului, pare să apară o rază de soare: Roberto, un tânăr inteligent, care locuiește la Milano și de care Giovanna se îndrăgostește imediat. Primele sentimente pe care i le trezește sunt de natură sexuală, dar realizează imediat faptul că faptul e, în cele din urmă, prohibit. Roberto o stimulează intelectual, îi oferă un ideal la care să aspire și pentru care să lupte să devină mai bună. Pentru el, citește Biblia; pentru el, se interesează de politică, învață și renunță la dialect. Curând însă, apar paralele între Roberto și tatăl Giovannei. Ambii au locuit în cartier ca mai apoi să evadeze; ambii au urmat o carieră academică: doi bărbați din clasa mijlocie care sunt capabili să distrugă viețile femeilor din jurul lor în moduri asemănătoare. Marea diferență între cei doi—și ceea ce o face pe Giovanna să mai spere—este faptul că, în timp ce tatăl său îi spune că e urâtă, Roberto îi spune că frumoasă. Conceptele de frumos, respectiv urât sunt răstălmăcite, așadar, de-a lungul romanului. Provocarea Giovannei este, în final, aceea de a scăpa de sub aceste etichete și de a-și crea propria viață în afara autorității masculine, preluând controlul asupra destinului său și lăsând în urmă influența adulților din viața sa.

Ferrante reușește să ofere sens și claritate rebeliunii adolescentine. Giovanna este prezentată în procesul de căutare a autonomiei, iar traseul său înspre aceste idealuri este ancorat în curiozitatea cu care fata abordează viața. Cititorii rămân cu multe întrebări nerăspunse la finalul romanului, dar cert este că povestea Giovannei și principiile adoptate pe parcursul acesteia duc la promisiunea de a duce o viață de adult „cum nimeni nu a mai avut înainte”.

Laura Cordoș

Fotografie Copertă © Andre Benz on Unsplash

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Dincolo de merii înfloriți

Dincolo de merii înfloriți

O legendă arthuriană pentru o lume fără cavaleri

O legendă arthuriană pentru o lume fără cavaleri

Despre o întreagă generație a navetiștilor în postcomunism

Despre o întreagă generație a navetiștilor în postcomunism

Mizerabilism și sentimentalism

Mizerabilism și sentimentalism