Censor (Cenzor, reg. Prano Bailey-Bond, 2021)
Censor (Prano-Bailey-Bond, 2021), difuzat la TIFF 2021 în cadrul secțiunii Lună Plină, este lungmetrajul de debut al regizoarei britanice Prano Bailey-Bond, bazat pe short-ul ei, Nasty (2015). Este un horror psihologic ce urmărește degradarea mintală a protagonistei, Enid (Niamh Algar), cenzor la o companie de distrubuție. Sursa angoasei lui Enid este trauma dispariției surorii ei în copilărie. Când trebuie să analizeze un film pentru a-l cenzura, este șocată când acesta se potrivește cu puținele secvențe pe care și le amintește din acea zi. Ba mai mult, una dintre actrițe seamănă foarte mult cu sora sa, realizare ce o trimite pe Enid într-o spirală nebunească, încercând să dezlege „misterul” inventat al studioului de filme horror care i-ar fi răpit sora, ducând la o situație în care nici protagonista, nici publicul nu mai pot distinge dintre ce e real și ce e iluzie.
Filmul atinge o multitudine de probleme sociale și politice prin povestea lui Enid. Acțiunea se situează în Anglia anilor ’80, aflată în mijlocul crizei fenomenului video nasties – filme horror deosebit de brutale, care „nu lasă nimic pentru imaginație”. Guvernul britanic din acea perioadă considera că aceste filme corup tineretul, ducând la o creștere a ratei criminalității. Birourile de cenzori vizionau aceste filme înainte de a fi lansate pe piață, semnalând ce scene ar trebui să fie omise, uneori chiar ajungând la decizia de a le interzice complet (listă de video nasties interzise). Evident, aceste filme tot ajungeau cumva pe mâna micilor comercianți, care le vindeau „la negru” (de unde face și Enid rost de alte filme cu „sora ei”). Fenomenul este echivalentul Satanic Panic-ului din SUA. În acest sens, Censor este un adevărat period piece. Set design-ul și costumele sunt specifice anilor ’80, filmări reale cu interviuri ale mai multor personalități relevante britanice sunt difuzate la televizor, iar majoritatea filmelor pe care le urmărește Enid la lucru sunt reale și pot fi găsite astăzi pe internet.
Censor atinge și problema statutului femeii în societatea anilor ’80. Multe dintre filmele pe care Enid trebuie să le urmărească includ deseori scene exagerate de viol și violență la adresa femeilor. Ba mai mult, producătorul filmelor care o includ pe „sora” lui Enid o hărțuiește sexual, sporindu-i acesteia frica pentru situația presupusei sale surori. În ziar apare cazul unui bărbat care își ucide familia, mâncând apoi fața nevestei, asemănător unei scene dintr-un film pe care Enid îl evaluase. Toată responsabilitatea cade pe umerii ei, fiind considerată vinovată pentru lansarea filmului pe piață, ducând la acea crimă (deși făptașul nu-l văzuse!). Acest eșec la locul de muncă duce la un val de hărțuire – oamenii o sună acasă pentru a o critica, iar în fața biroului este așteptată zilnic de jurnaliști. Această presiune a societății cuplată cu trauma dispariției surorii o fac pe Enid să cedeze psihic, devenind obsedată de misterul absurd pe care simte că are datoria să îl rezolve.
Ideea centrală a filmului este importanța distincției dintre realitate și ficțiune, atât la nivel individual cât și la nivel social. Prin cazul ucigașului, asociat de către politicieni și presă cu un film pe care acesta nici nu îl văzuse, Bailey-Bond critică tendința îngrijorătoare a clasei politice de a antagoniza arta „periculoasă” și de a o folosi ca țap ispășitor pentru problemele societății. Deși filmele brutale pe care Enid le vizionează excesiv la locul de muncă joacă un rol în degradarea ei psihică, sursa acestei decăderi este de fapt trauma nerezolvată a dispariției surorii. În contrast, colegii lui Enid sunt neafectați de marea majoritate a filmelor, insistând că multe dintre scene sunt atât de ridicole încât nu pot fi luate în serios. Astfel, regizoarea scoate în evidență faptul că interzicerea artei „periculoase” nu rezolvă problema de la sursă, ci e doar o modalitate a politicienilor de a muta vina pe ceva mai ușor de controlat.
Censor este atipic pentru un film horror modern, singurul jumpscare apărând într-o secvență de vis à la David Cronenberg. Este un character study lent și calculat, construind progresiv o tensiune apăsătoare ce explodează când Enid ajunge la vârful nebuniei. În acest punct, linia dintre realitate și ficțiune este complet distrusă, regizoarea optând pentru diverse tehnici cinematografice ce fac filmul să semene cu un splatterhouse sau un giallo din anii ’80 – de la ucideri exagerate cu efecte speciale tipice unor filme low budget, la contrastul puternic de lumină roșie și albastră, specific thrillerelor italiene. Bailey-Bond utilizează foarte inteligent și aspect ratio-ul filmului, mai ales în cel de-al treilea act, unde acesta se schimbă progresiv de la modernul 16:9 la 4:3-ul tipic casetelor VHS.
Soarta lui Enid și a actriței este necunoscută în final, care este deosebit de abstract dar totodată înfiorător, fiind un mod perfect de a încheia un film atât de plin de substanță, lăsând și publicul cu propriul lui mister.
Fotografie de copertă – Censor pe Facebook (@CensorMovie)
Website Oficial: Censor
Andrei-Teodor Radu
Student la Litere, japoneză-engleză, pasionat de cinematografia japoneză din secolul trecut, arthouse și muzică dubioasă. Urmărește cam tot ce apare nou în cinema și din când în când își dă cu părerea în scris.
