Despre o întreagă generație a navetiștilor în postcomunism

Despre o întreagă generație a navetiștilor în postcomunism

După 6 ani de la ultima sa carte (dacă nu o socotim, desigur, și pe cea dedicată copiilor), Florin Lăzărescu revine cu un roman fresh, Noaptea plec, noaptea mă-ntorc (Polirom, 2021), în care vocea, umorul și detașarea naratologică din Amorțire (Polirom, 2013) se actualizează, se omogenizează, dând naștere celei mai bune cărți ale lui de până acum.

Romanul urmărește de-aproape o zi din viața navetistului Pavel, soț și tată a doi copii (fata având undeva la 18-19 ani, iar băiatul ceva mai mare), muncitor în construcții, aflat aproape de vârsta legală a pensionării. În jurul acestei etape din viața personajului, ieșirea la pensie, Lăzărescu va construi o întreagă frescă socială și profesională postcomunistă, pe care o va pune permanent în relație cu societatea industrială din comunism. La fel ca și în cărțile precedente, dialogurile sunt cele care ies numaidecât în evidență. Realizate cu atenția unui observator profesionist, adaptate situațiilor până la cele mai mici detalii, Lăzărescu este (alături de alți prozatori români excelenți precum Bogdan Coșa sau Florin Iaru) un specialist al redării conversațiilor de zi cu zi (și nu numai!). Astfel, implicarea naratologică este redusă la minimum, personajele dau impresia că sunt pe cont propriu (asemeni cinematografiei sau teatrului, zone pe care autorul s-a pliat și a excelat dintotdeauna).

Purtându-l pe Pavel prin tot soiul de medii sociale (sat, tren, magazinul din gară, șantier, bancă, casa de pensii, clădirea de corporatiști, restaurant vegan), autorul a reușit să redea cititorilor o varietate de limbaje de specialitate, studiate atent din scoarță-n scoarță și care, de cele mai multe ori, mizează pe ludic (chiar Mihai Iovănel afirma în Istoria Literaturii Române că una din particularitățile lui Lăzărescu este umorul mizerabilist): „Chill bro! Mai fumăm o țigară, două, ne calmăm și vedem. Big Brother will get mad”, „Deci noi o să turnăm șapă aderentă cât de cât mai bunișoară, nu din aia uscată, numa apă și ciment, ci din aia semiumedă”. Totodată, cititorul are acces și la o diversitate de perspective asupra ideii de muncă, de capitalism, asupra ciocnirii dintre lumea comunistă și cea postcomunistă, ce a însemnat schimbarea regimurilor pentru unii și pentru alții (pierderi versus câștiguri), dar și asupra ideii de familie (deteriorarea relației soț-soție și importanța pe care o au copiii în ochii părinților în ciuda lipsei de afecțiune ca automatism propriu perioadei comuniste).

Prin acest roman, Florin Lăzărescu a reușit să își releve, încă odată, talentul de prozator și să se impună, encore une fois, pe scena literară românească actuală.

Gabriela Vieru

Fotografie copertă © u/theyvefoundusmarty on Reddit (r/analog)

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Dincolo de merii înfloriți

Dincolo de merii înfloriți

Mizerabilism și sentimentalism

Mizerabilism și sentimentalism

Vulnerabil, însă deloc anxios

Vulnerabil, însă deloc anxios

O planetă pe care o împărțim cu toții

O planetă pe care o împărțim cu toții