Florin Rădulescu – Poeme

Florin Rădulescu – Poeme

salvează-te. CXLIII.

— “you are beautiful but you are boring”
afișat în textbox-ul
camerei de videochat —

fața ta citind mesajul:
fața celorlalți citind mesajul:
fața ta închizând camera stând
pe scaun ca un ghemotoc de blană
picioarele la piept genunchii spre bărbie
aducându-ți aminte de tine uitându-te
la animal planet cum niște lei
sfâșie puii de zebră înainte ca ei să poată
merge documentarul
e lipsit de emoție se termină
lipsit de emoție se termină lipsit de
emoție pământul se rotește prin spațiu
într-o mișcare în general orizontală iar noi
suntem doar o colecție de lucruri de care ne este frică

am mers la viena & am văzut iepuri

“haide. n-am vrut niciun ban. pe bune. n-am vrut.
dar, te rog: dă-mi niște bani.”
“au mers pe sushi. nu sunt un idiot.”
“voi fi aici mâine.”

ești tu în genunchi mai tandru decât se poate aștepta
cineva de la tine & semeni cu isus trist coborât de pe
cruce să îți fută o scatoalcă pentru a-i simți prezența

{am mers la viena & am văzut iepuri &
toate fricile problemele viciile proprii}

ești tu gol în grădină cu un sac de rafie alb pe cap
strângând cu grebla oameni de un deget ca pe un
morman de frunze toamna (ei toți aleargă de tine)

{am mers la new york & am văzut iepuri &
ceva spectacol tânăr comic sau melancolic}

ești tu orb întinzându-ți mâinile ca să ajungi
să-ți pasezi orbirea altora
ești tu apucând capătul dinspre tine al lamei
stând cu inima spre nimic

{am mers la bucurești & am văzut iepuri &
un dans în cerc cu decepții transmise social}

“e așa întuneric. dumnezeule, uite ce întuneric e.”
“fetele spun că le e frică, dar de ce anume le e frică?”

_medicamente.txt

mângâie-mi podul palmei ca și cum ai convinge
o plantă carnivoră să se închidă în jurul pastilei
lacul ne-a scufundat toate trăsăturile non-umane
printre știuci individualiste și broaște sinucigașe
și au rămas doar anxietatea și puterea de a nega
că lumea în care ne-am născut nu mai există azi

dependența de social media mă face să simt mai
puțin dacă mă lovesc cu pumnii în frunte produc
serotonină ca un aparat defect izbit ca să meargă
durerea e un semn că încă trăiești așa că taie-mă
taie-mă de mai multe ori până la un singur atom
până reușești să vezi ceva care să mimeze suflet

taie o vrabie pe jumătate și vezi cum i se rotește
inima disperată să își facă treaba fără niciun rost
taie un copac pe jumătate taie-ți pisica dolofană
pe jumătate până găsești ceva care să ne facă să
zicem uite aici ne putem opri sigur la un adevăr
la finalul zilei să rămânem doar tu eu și violența

noaptea peste lac e prea puțin întuneric să vedem
galaxia ca la TV în deșerturile fără light pollution
țânțarii au sângele străinilor și al nostru amestecat
respirăm anaerob capul e gol nu mai sunt gânduri
ca în fața unui tablou care trezește ceva viu și pur
realitatea e cea mai șocantă avere pe care o avem

ucide până găsești ceva care să ne facă să zicem
care dintre noi nu și-a luat medicamentele astăzi
la finalul zilei să rămânem doar tu eu și violența
ucide până găsești ceva care să ne facă să zicem
care dintre noi nu și-a luat medicamentele astăzi
la finalul zilei să rămânem doar tu eu și violența

ceață. urban

e ceață peste sector ca o FUCKing gaură neagră
orașul rece aerul infectat cu sirene din plastic
vocile lor enervante nu mai înseamnă nimic
lumina nu mai iese de sus
și e bine
pentru că aici noi ascundem tot ce ne face rău
și tot ce ne înspăimântă
în întuneric sub pat sub haine sub noi în suflet

în reactorul de la cern se lovesc particule una de alta
în cealaltă parte a lumii marea ridică soarele în binar
în oglinda ta albă-ca-zăpada după ce a mușcat mărul

orașul rece apa din duș infectată cu seri în care
vrei să se termine ziua săptămâna luna anul tot
curge încet calm pur și nu se încălzește
te uiți în jos spre glezne mici învinețite
ești capul bunei speranțe
sub tine se întâlnesc două oceane
unde vin balenele să se hrănească

în anul în care vor muri de foame
încă o victimă încă o victimă și apoi și tu

când sirenele salvărilor se opresc brusc uneori
te gândești că pacientul din ele a murit și n-are
niciun rost să îl mai grăbească nimeni niciunde

#ceață

#urban

#ceseîntâmplă

#îmiestefoartefrică

Fotografie Copertă © Briscoe Park on Twitter (@briscoepark)

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

„Crima perfectă” – Emilia Toma

„Crima perfectă” – Emilia Toma

„Duminică” – Cezar Popa

„Duminică” – Cezar Popa

Tompa Andrea – „Casa călăului” (fragment)

Tompa Andrea – „Casa călăului” (fragment)

Dan-Bogdan Popescu – Poeme

Dan-Bogdan Popescu – Poeme