O planetă pe care o împărțim cu toții

O planetă pe care o împărțim cu toții

John Freeman (coord.), Povești despre două planete. Schimbări climatice și inegalitate într-o lume divizată, traducere de Anca Dumitrescu și Elena Marcu, Black Button Books, București, 2021.

„Vechea planetă e înlocuită de una nouă”. Peisajele Terrei se schimbă vizibil, ghețarii se topesc, râurile seacă, specii de plante și animale dispar, ecosisteme naturale sunt înghițite de gunoaie și de substanțe toxice, oamenii pleacă, cum pot, din fața dezastrului. Pentru o literatură preocupată de criza ecologică, a scrie despre problemele de mediu într-un context planetar e o provocare. E dificil să redai o imagine de ansamblu, să trasezi toate legăturile din sistem, să vorbești pertinent despre cauze și consecințe, despre diferitele forme pe care le ia criza climatică și care, de cele mai multe ori, nu sunt resimțite imediat. Coordonată de John Freeman, antologia Povești despre două planete. Schimbări climatice și inegalitate într-o lume divizată (Black Button Books, 2021) reconstituie o astfel de perspectivă globală asupra crizei de mediu, adunând la un loc povestiri și poeme din diverse părți ale lumii.

În traducerea din limba engleză a Ancăi Dumitrescu și a Elenei Marcu, volumul reunește texte scrise de 34 de autori, printre care: Edwige Danticat (Haiti), Mariana Enriquez (Argentina), Sayaka Murata (Japonia), Mohammed Hanif (Pakistan), Burkan Sönmez (Turcia), Sulaiman Addonia (Eritrea/Belgia), Eduardo Halfon (Guatemala), Tishani Doshi (India), Aminata Forrna (Sierra Leone), Gaël Faye (Burundi) sau Sjón  (Islanda). Spre deosebire de formatul original, în ediția în limba română au fost incluse și două povestiri de Mihnea Mihalache Fiastru și Vlad Cătună.

 Textele articulează o gândire eco-cosmopolită (conceptul a fost propus de Ursula K. Heise în Sense of Place and Sense of Planet) nu doar prin diversitatea  perspectivelor ce se intersectează în volum, dar  și prin faptul că, în scrierile lor, autorii sunt atenți la felurile în care localul și globalul se întrepătrund. Astfel, criza climatică e deteritorializată, acțiunile pe plan local au consecințe la nivel planetar, care apoi se răsfrâng inegal asupra diferitelor comunități. Dacă impactul încălzirii globale e probabil cel mai vizibil în Nord, unde topirea ghețarilor marchează drastic peisajul, cum o arată Andri Snær Magnason, o idee care se reia în majoritatea textelor din volum e aceea că problema ecologică e strâns legată de inegalitățile sociale. „Niciun tărâm nu e egal cu altul”, problemele de mediu nu afectează la fel pe toată lumea, ci lovesc mai puternic țările nedezvoltate, care sunt în general cele din sudul global. Sulaiman Addonia, într-o povestire despre refugiații climatici, subliniază acest fapt: „nu trebuie să mergem până la Polul Nord să vedem cum gheața se topește în mare, pentru a vedea cât rău i s-a făcut pământului. Totul e inscripționat pe trupurile imigranților”. Afectate de secetă, de fenomene extreme sau de poluare, consecință a politicii capitaliste din țările din nord și a gestionării haotice a resurselor și a infrastructurii, aceste popoare rămân vulnerabile, iar locuitorii lor sunt nevoiți să plece din fața vieții precare. Râul Matanza-Riachuelo din America Latină e înghițit de resturile animalelor din fabricile de procesare a cărnii, de cianuri și bromuri. În Columbia, munții se surpă în fața ploilor torențiale. Pakistanul e devastat de inundații. Râul Nairobi din Kenya „a fost strangulat de beton și escroci”. În Egipt, Nilul seacă, iar oamenii au renunțat să mai cultive recoltele. „Acolo unde pe vremuri fusese o mlaștină și o pădure de mangrove, acum era doar pământ uscat până la o adâncime de zeci de metri”. Astfel de imagini concrete despre transformarea locurilor traversează povestirile și materializează ideile vagi despre consecințele crizei climatice. Volumul suprapune spații geografice și istorii personale despre relația cu pământul sau povești despre frici care devin tot mai reale.

E un fel de nostalgie și regret în vocile autorilor. Întoarcerea acasă, reîntâlnirea cu peisajele copilăriei sunt motive care se repetă de-a lungul volumului. Locurile natale așa cum au fost ele trăite, aceste spații ale memoriei, nu mai există în realitate. Burhan Sönmez descrie o senzație de înstrăinare față de satul lui din Turcia, în vreme ce Yasmine El Rashidi, „pentru a suporta pierderea dezrădăcinării”, își caută un loc pe malul Nilului unde să-și ridice o casă, să recupereze spațiul copilăriei și face eforturi pentru a resuscita vegetația din zonă. Alături de alți scriitori, cei doi problematizează relația cu mediul, modul în care  ne raportăm la ceea ce numim acasă într-o lume globalizată, șansele de a salva peisajele care pier.

Pentru cititorul român, textul care încheie volumul se adaugă ca o imagine puternică. Vlad Cătună rememorează verile petrecute la bunici, în satul Țuțcani din Vaslui, însă legăturile afective sunt puse în perspectiva unei realități devastatoare. Povestind despre copilăria dificilă la oraș, despre greutățile bunicilor la sat, el scrie despre cum viața oamenilor e condiționată de evoluția climei. „Mereu în așteptarea firului de apă și cu speranța că episoadele de secetă nu vor mai fi atât de intense”. În special regiunile din sud sunt afectate vizibil. Aici, solul se deșertifică de la an la an, din cauza încălzirii climatice, a efectului de seră ce se manifestă ca fenomen global, dar și drept consecință a politicilor proaste, pe plan local, de gestionare a terenurilor agricole, a pădurilor, a resurselor. Vlad Cătună reconstituie extrem de concret traiectoria unei lumi care se năruie.

„Mi-aș dori să pot reduce totul la nostalgie”, scrie Billy Kahora. Din păcate, criza climatică e mai mult decât atât, iar literatura își are aici rolul ei, cum o pune în evidență Sjón, pentru care, „în tiparul ecologic, literatura apare ca un tot organic”. E greu de vorbit despre toate legăturile ce se trasează între textele cuprinse în antologie. O lectură tihnită a lor, în perioada instabilă care ne traversează, ar ghida mai bine firul unei gândiri ecologice globale.

Fotografie Copertă © Benoit Paillé

Georgiana Bozîntan

Masterandă la Facultatea de Litere.

Articole similare

Despre maturizarea postumanismului poetic românesc

Despre maturizarea postumanismului poetic românesc

Despre distanța care ne apropie

Despre distanța care ne apropie

Confesiunea de zi cu zi

Confesiunea de zi cu zi

Dincolo de merii înfloriți

Dincolo de merii înfloriți