STAREA CRITICII: dosar & anchetă

STAREA CRITICII: dosar & anchetă

ȘAPOU

Că la capitolul prozei stăm bine am încercat să arăt în dosarul pe care l-am pregătit, în urmă cu câțiva ani, pentru cei de la Revista Steaua (vezi Proză românească extrem-contemporană, anul LXX, nr. 5/847, mai 2019) și că la cel al poeziei stăm și mai bine m-am străduit să demonstrez—printre altele—în dosarele pe care le-am coordonat pentru Revista Cultura („Noua poezie nouă. Dincolo de douămiism”, SERIA A III-A, nr. 10/566, 9 martie 2017) ori pentru prietenii de la Revista Apostrof (SUPERCLUSTER 3, anul XXX, 2019, nr. 9/352). Parcă nu la fel de roz arată însă situația criticii noastre, mai ales dacă vorbim despre așa-zisa „cronică de întâmpinare”.

Revista Echinox vă propune, tocmai în acest sens, o dezbatere de principiu privind starea criticii literare de azi. Ceea ce ne-am dori, așadar, este să realizăm o analiză atentă și sistematică, instrumentată din mai multe puncte de vedere, a criticii noastre extrem-contemporane. Cred că avem nevoie de o asemenea limpezire a lucrurilor, cu atât mai mult cu cât recenzia sau cronica literară rămân genuri critice predispuse reflexiilor și clarificărilor de sine. E destul de limpede pentru cei care au urmărit acest peisaj că o anumită predare de ștafetă a avut loc deja: mă refer, bineînțeles, la momentul în care critica șaizecistă cedase (sau pierduse?) frânghiile de putere în favoarea celei douămiiste, acolo unde revizuirile ideologice, internaționalismul și preferința pentru metacritică rămân evidente, bine-venite și pe deplin asumate.

Mai puțin discutată este, cu toate acestea, situația criticii de actualitate, dezbatere care e purtată, de cele mai multe ori, în jurul unui verdict al retragerii (vezi în acest sens dosarul coordonat de Alex Goldiș pentru Revista Steaua în 2014, „Dispariția cronicii literare?”, nr. 3-4 sau textul semnat de Paul Cernat în Revista Vatra, „Extinderea domeniului luptei”, nr. 11-12, 2014). Or, întrebarea paradoxală de la care am plecat aici este dacă există, într-adevăr, o retragere a criticilor de actualitate din moment ce absolut toate revistele literare de la noi—și online și în format tipărit—dețin în continuare cel puțin o rubrică dedicată cronicii literare unde se remarcă destule nume noi.

Dacă da, care ar fi motivele acestei neînțelegeri ori false dispariții? Ascendentul culturii alternative (BookTube, Literary Vlogs, Goodreads, Instagram, TikTok și altele) asupra celei de tip tradițional? Instituționalizarea și profesionalizarea cercetării literare? Sau, inversând argumentul, să fie vorba de anumite efecte de subminare pe care, conștient sau nu, cei care se află acum în poziții de autoritate le proiectează asupra discursului critic actual? În treacăt fie spus, poate n-ar strica o rapidă dare de seamă privind tipologia criticii de întâmpinare, una similară cu cea pe care Nicolae Manolescu o făcuse în urmă cu câteva decenii chiar în paginile revistei noastre (vezi nr. 5 din 1972): istoricul literar vorbea acolo despre 1) criticul provenit din mediile didactice, 2) iubitorul de „umanități”, 3) criticul „rafinat”, 4) criticul combativ și, în sfârșit, 5) tânărul publicist. Cum ar arăta, deci, astăzi această caracterologie literară? Conținând eseuri libere și o anchetă, dosarul Revistei Echinox își propune să cartografieze îndeosebi metamorfozele discursului critic de după fenomenul 2000.

(Alex Ciorogar)

ANCHETĂ

Care e relevanța criticii în ziua de azi?

Care ar fi diferența specifică a criticii noastre literare din ultimii 10 ani?

Ce tipuri de critică puteți identifica azi (de întâmpinare, de direcție etc.)?

Care credeți că este astăzi diferența metodologică, instituțională sau chiar ideologică dintre critica literară și critica specifică altor domenii artistice (critica de film, plastică, muzicală etc.)?

S-a spus adesea că nu se mai scrie critică literară, dar întrebarea poate fi pusă și invers: se mai citește critică literară? S-a modificat raportul sistemului literar față de instituția criticii în ultimii ani?

Considerați că funcția criticii a fost înlocuită sau, cel puțin, minimizată de alte medii de diseminare precum Facebook, Goodreads sau vlogging? Au existat în critica românescă perioade în care prima o anumită influență externă (franceză, americană etc.). Se mai poate vorbi la momentul actual de influențe/dominante dinspre anumite geografii culturale în spațiul românesc sau dinspre anumite voci critice internaționale? Sau este presupusa lor hegemonie mai curând un prilej local de dezbateri în jurul importurilor?

(Teona Farmatu & Mihnea Bâlici)

Am prelungit data limită! Puteți trimite textele voastre până la 1 noiembrie 2021.

Pe lângă textele dedicate dosarului tematic, suntem interesați și de cronici, poeme, povestiri, eseuri și articole din sfera teoriei ori a studiilor culturale.

Așteptăm cu mare interes textele/răspunsurile voastre pe adresa echinox@gmail.com. Puteți afla mai multe informații despre normele de publicare la secțiunea „Colaboratori”.

Fotografie copertă © Paco Pomet

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Echinox 2/2020

Echinox 2/2020

Despre criza umanioarelor: se amână funeraliile

Despre criza umanioarelor: se amână funeraliile

Ineffectual angels: ce rol îi dăm umanistului?

Ineffectual angels: ce rol îi dăm umanistului?

Scriere creativă cu Simona Popescu: Fais ce que tu voudras!

Scriere creativă cu Simona Popescu: Fais ce que tu voudras!