Atelierele de poezie Super9 (I)

Atelierele de poezie Super9 (I)

Anul acesta, în perioada 30 august – 5 septembrie, a avut loc a noua ediție a Festivalului Internațional de Artă Făcută de Adolescenți Super de la București. În ultimii ani, festivalul a căpătat o vizibilitate mai mare decât s-ar fi așteptat organizatorii când, liceeni fiind, au inaugurat acest proiect cu așteptări modeste și buget limitat. Pe cât de popular a devenit evenimentul, pe atât de diverse opțiunile de ateliere din cadrul acestuia: n-ar trebui să ne surprindă că și poezia are, alături de film, fotojurnalism sau teatru, un loc important în palmaresul Super.

De patru ani încoace, Teona Galgoțiu s-a ocupat de secțiunea de poezie a atelierului cum nu se poate mai bine: a selectat minuțios, a scos antologii anuale, a organizat lecturi și, nu în ultimul rând, a strâns laolaltă traineri diverși și relevanți, de la care fiecare generație de poeți liceeni a avut câte ceva de învățat și asimilat. Să nu mai spunem că, printre participanții ultimilor ani, se află nume despre care auzim frecvent în lumea literară: mă gândesc la oameni precum Ruxandra Gîdei, Mișa Dragomir, Ioan Coroamă, Ioana Tătărușanu, Maria Miruna Solomon sau debutanții Luca Ștefan Ouatu, Tudor Pop și Vlad Berariu. Poate că Super are un rol mai activ în câmpul literar tânăr decât orice alt cenaclu moștenit din douămiism.

De vreo doi ani, am devenit eu însumi co-organizator, curios să observ cele mai proaspete dinamici literare încă din fașă. După cum veți vedea, n-am motive să fiu altfel decât entuziasmat. Ludmila Țurcanu, Mara Cioroianu, Beatrice Pleșcan, Maria Fărcaș, Bogdan Vișan, Victor Troșan, Eli Cotan, Ioana Răducu, Iustina Roșu, Alice Coman, Beatrice Baciu și Simina Seliștean sunt cei 12 participanți despre care cred că vom mai auzi în viitorul apropiat. Și au avut și niște traineri pe măsură: Teona Galgoțiu, Radu Nițescu, Mircea Andrei Florea, Deniz Otay, Iulia Militaru și Anastasia Gavrilovici, fiecare cu metode și atitudini diferite, uneori contradictorii, alteori complementare. Asta e OK: confuzia poate fi câteodată benefică.

Mai jos aveți ocazia să citiți câteva texte scrise de aceștia în cadrul atelierelor de poezie. Au avut bunăvoința să ne scrie și câteva rânduri despre experiența lor de la Super.

(Mihnea Bâlici)


Ludmila Țurcanu

Mă numesc Ludmila Țurcanu, am 19 ani, sunt din Republica Moldova, iar în prezent sunt studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism a Universității „ Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

„Super e o experiență care mi-a dat curaj să cresc și să-mi testez limitele literare. Prin intermediul atelierelor am reușit să cunosc oamenii dintre paginile cărților mele preferate în cea mai tare formulă și să învăț de la ei secrete valoroase din culisele poeziei. Am adorat formatul fiecărui atelier și ingeniozitatea lor. Super e cea mai tare experiență pe care o poate trăi un tânăr poet și e cu siguranță, chiar e super.”

poveste de seară

sora tatălui meu a murit la 27 de ani
numele ei este și numele meu
mi-am urât numele înainte să-mi dau seama
că cel de pe crucea pe care o vedeam în noaptea de Paști nu era al meu
la 7 ani
vecinele mele vorbeau la gard și spuneau că nu ar trebui să-i pui copilului tău numele cuiva mort
se repetă soarta
atunci am numărat că mai am
20 de ani de trăit

***

ea a murit
la 27 de ani
vârsta la care nu credeam că ajung
copilului meu i-am pus același nume
ar fi fost mai bine să-l port eu
soarta nu se repetă niciodată
sicriele îngropate nu se mai deschid
atunci când copilul meu avea 7 ani
eu aveam 27
și ultimul meu minut de trăit

Mara Cioroianu

Mara Cioroianu are 18 ani și locuiește în București. A absolvit liceul, iar acum este studentă la Facultatea de Științe Politice din cadrul UB.

„Până la ateliere nu prea îmi plăcea ce scriam. Sau aveam foarte multe blocaje, începeam, mă opream undeva la jumate, renunțam pe moment dar nu mai reveneam. Totuși, săptămâna de la Super m-a ajutat mai mult decât am putut să cer. A fost genial! Nu doar că am scăpat de inhibiții în versuri, dar am reușit să suprapun idei mai vechi din notițe cu altele gândite pe loc, pentru ca într-un final să iasă poeme foarte mișto. Am mai scris după ateliere, ori am editat vechi structuri, ori am compus ceva nou de care în prezent sunt foarte mulțumită.”

aici pentru creșterea sânilor apeși tasta x

nu cred în periuțele de dinți electrice conectate la aorta cea mai sănătoasă singurătatea în stadiul de embrion age gapul dintre privirile premature ale unor steroizi ce tot amână lovirea planetei șervețelele uscate cu extract chimic de înlocuiește săpunul cearta mai golănească virtual emulația webcam asupra delfinilor și psoriazisul disciplina frigului regenerarea erotică prin care digestia tremură la căldura propagării bile astmatice de plastilină ce ajung să mă înduioșeze mai tare ca o mentalitate ușor defensivă nu cred în neîncrederea asta proastă în a te striga la cardio mirosul de umed până la alocație minimul cât ni se cere

domnișoară, să porți burețele încinse e un privilegiu. Nu câștig mult, dar da-

muncitorii de pe dâmbovița voiau să ne cumpere la toate burețele faze mai puțin profunde aburi într-o zonă gălbuie lacrimogenă-n catchphraseuri crezi că mai pleacă părinții dacă abandonul nu constă neapărat în subminarea coruptă a unor atingeri mediate sunt sensibilă în sensul că și furia e o formă a depresiei imagini stocate de pe creier vă luam eu burețele cu mâna unui chirurg care lasă de la el și comută paralizia la amorțeală dacă într-adevăr un bărbat câștiga și de data asta mai mult ca o femeie ne-ar fi luat burețele la toate n-ar mai fi fost nimeni nemulțumit de tăierea bruscă a salariilor optică bizară când fiecare își injectează rol cu răbdarea și cumințenia lui

domnișoară, să porți burețele e un privilegiu. Nu câștig mult, dar dacă o făceam, îmi implantam barbă.

Beatrice Pleșcan

Mă numesc Beatrice Pleșcan, am 17 ani, sunt din Focșani, dar m-am nascut in Chișinău Republica Moldova. La varsta de 15 ani m-am mutat în București pentru a studia la liceul Teoretic Jean Monnet. Practic teatru, muzică, poezie și fotografie.

„Experiența mea de la Super o fost îmbinare de sentimente și trăiri noi, nu doar activitate educativă. Prin fiecare workshop am asimilat anumite tehnici de a-mi dezvolta poeziile și de a-mi creiona propriul stil. A fost uimitor sa cunosc alți tineri foarte pasionați de literatură cu care am putut colabora în crearea unor texte faine și m-a uimit foarte mult să văd că prin prisma poemelor noastre am putut să ne cunoaștem cu adevărat, formând un grup atât de armonios. Aici am învățat ca poezia reprezintă trăire și un mod unic prin care putem transmite cât mai profund un mesaj neînțeles. De asemenea, acest festival mi-a dat curajul de a scrie și de a nu-mi fi rușine cu textele mele. Super este o experiență care merită trăită oricând.”

Fragmentele gândurilor din ospiciu

Îmbogățit de procurarea constantă de a aduce vestigii valoroase
și de a colecționa măști de cianură.
Un psiholog „pacientul” e pasionat de Sergiu Nicolaescu.
Război, săbii, trecutul, filme emblematice,
în mintea mea îi privesc cu aparatul vechi de fotografiat și de filmat,
prin care pelicula de 8mm nu funcționează.
Secvențe din viața mea, suflet,
colecționează săruturi cenzurate,
sa nu lezeze privirile spectatorilor din vremea comuniștilor.

Zahăr
Asta ce-o mai însemna?
Frica
un copil diagnosticat precis… atipic

Ușor, ușor
Prinzi viteză
Înveți plăcere sadică,
ce pare ca o mamă.
Discuție serioasă despre plăcere de moment,
ce se macină ca scrumul de țigară,
e o boală cu repede tonul.
E ca acel exercițiu de-a bifa reușitele
sau de-a deveni ce vrem sa nu știm.

În fiecare sfârșit de an
evaluez curajul ce-mi vine.
Zilnic în aceiași nădragi

Copil excepțional
Știți desigur
că va veni și ziua aia

Maria Fărcaș

Fărcaș Maria, 17/18 ani (depinde dacă e înainte sau după 18.09), Cluj-Napoca, elevă la Liceul Teoretic „Avram Iancu”.

„M-am tot gândit ce aș putea să spun despre experiența mea în cadrul atelierelor și cred că cel mai potrivit cuvânt e super :) A fost prima oară când am avut ocazia să stau cu oameni din sfera poeziei și mi s-a părut o ocazie foarte faină să cunosc alți tineri care au aceeași preocupare ca mine, mai ales că acasă nu prea am cu cine să discut ce citesc sau ce scriu și la Super a fost o săptămână care parcă a gravitat în jurul discuțiilor astea și a poeziei în general. Atelierele în sine mi-au fost extrem de utile, pentru că am reușit să scriu după o pauză de 5 luni. A fost tare faină și atmosfera care era între noi la ateliere, adică aveam impresia că lumea va fi critică și că mă voi simți judecată pentru că nu scriu suficient de bine, dar din fericire nu am avut dreptate: toată lumea a fost extrem de nice și mă bucur că am avut ocazia să îi cunosc pe toți. Aveam o oarecare teamă că o să mă blochez și că nu voi putea scrie nimic, dar exercițiile de scris din cadrul atelierelor chiar m-au ajutat extrem de mult. Mă gândeam constant la ce am putea face la următorul atelier și în fiecare zi mi se părea că timpul zboară în timp ce scriem, parcă eram blocați într-o bulă temporală. De fiecare dată când ne era propus următorul exercițiu, mă gândeam cum o să scriu eu așa ceva, dar după 3 minute de holbat la foaia din fața mea, mâna nu îmi făcea față intensității fluxului de idei. A fost super tare că am avut ocazia să lucrez cu oameni cărora le-am citit poeziile și pe care îi apreciez și m-a ajutat să aud că e ok să nu pot scrie oricând sau să mă aflu în pană de idei. O altă chestie care mi-a deschis ochii, ca să zic așa, a fost când ne-am citit unii altora poemele din antologie. Până nu mi-am auzit poemul citit de altcineva nu puteam să conștientizez că nu e chiar un joc. Din momentul ăla parcă tot ce am scris a dobândit încă o dimensiune. Poemul de mai jos l-am scris în cadrul atelierului cu Anastasia Gavrilovici, în care ea ne-a dat fiecăruia dintre noi o perspectivă din care să scriem. Acesta ar trebui să fie din perspectiva unui copil preșcolar.”

mă doare burta, mai ales când
sunt la mai mult de trei camere distanță
de brațele mamei

să nu ai impresia că
dacă mă lași încă 10
minute la televizor m-ai fraierit
doar pentru că pisica
fugărește șoarecele ca să îl lovească
nu înseamnă că eu nu îmi amintesc că
asta au făcut și mama și tata aseară.

nu înțeleg de ce la Tom și Jerry nu îmi
vine să plâng nu înțeleg de ce Jerry
nu se dă cu pudră în fiecare dimineață înainte
să plece la serviciu.

probabil Tom îl iubește pe Jerry, de aia vrea să îl prindă
la fel cum tata o iubește pe mama.

tata nu are nevoie de dublaj,
el vorbește mai multe limbi decât mama,
care se pare că e proastă pe bună dreptate,
așa zice el.
atunci când o prinde urlu eu, ca să îi facă
și ei cineva dublajul, iar apoi
liniștea ne dublează pe toți.

dar și liniștea e dublată de pudra de lângă oglindă
de dozele de bere
de durerile de burtă
de brațele mamei

să promiți te rog să nu mai zici la nimeni
a zis mama că astea îs problemele noastre
că nu trebuie să știe toți

***TOM ȘI JERRY CHEAMĂ POMPIERII
FOC FOC FOC
IEȘI AFARĂ TU DIN JOC***

poate odată o să iasă și tata
până acum a ieșit doar mama.

Bogdan Vișan

Bogdan Vișan (n. 2002) va fi student la Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Scrie poezie și o parte din textele sale au fost publicate în Steaua, Timpul, Echinox, Poetic Stand.

„Din postura de participant la atelierele de poezie, voi spune că proiectul Super urmărește și reușește cu brio să crească o mână de oameni strânși laolaltă. Ceea ce face, în fapt, este să așeze un grup de tineri într-un plan al conexiunilor inevitabile, unde modurile de a gândi și exprima, de a scrie și influența, de a recepta și intercepta, de a simți și destăinui formează diorama unor unde când razante, când intersectate, când conectate, ce produc reflexii modificatoare. Fie că vorbesc despre contactul cu poeții ale căror volume le cunoșteam, cu participanții cu care țineam legătura înainte de Super, cu participanții pe care i-am întâlnit la Super, vreau să amintesc în esență despre un proces de descoperire și creare, despre un efect de glow up și, precum menționa Cătălina Badea (participantă la atelierul de film Super), despre un fel de lecție: «Am învățat că poți să iubești niște oameni pe care i-ai cunoscut acum cinci zile». Poemul pe care l-am ales spre a fi publicat, scris în cadrul atelierului cu Deniz Otay, surprinde din două ipostaze un moment tare drag de la Super.”

PERSPECTIVA

I

Găsește franchețea din oameni:
tipa de lângă strigă brutalizată
‘Shut the fuck up I called the law’,
dar afectul colectiv nu se termină.
Zgomotul perturbă și te-așază.
Te-atașează de toate în putere.
Uite, sunt reverberații a zeci de
pași lumină și climaxul sonor,
uite de-aici petrecere continuă.
Tipii ăștia umplu o scrumieră în
câteva minute și cum te-apropii
conexiunile au locul lor. E frumusețe.
‘Shut the fuck up I called the law’.
Zic: nu funcționează decât simplă
lege. Și cum vă privesc mă bântuie
o așa cuprindere ce îmi depășește
puterea. Da, asta e, se depășește
puterea. Cheresteaua aia se rupe,
așchiile intră în piele și va trebui
să le scoți atent, atent așa cum
n-ai vrea să te scoți din grupuri
de-aproape coagulate.

II

Le zic ‘Shut the fuck up I called the law’,
pentru că trebuie să opresc ce mă rănește.
Am trecut prin asta. Am știut ce să fac.
Am știu să detonez timpii potriviți atunci.
Mâine trebuie să mă trezesc devreme,
muncesc. Am problema asta medicală,
mă sufoc dacă nu deschid geamul și dacă
îl deschid energia mă sufocă. Cei de lângă
încearcă imersarea în zgomot și o înțeleg
așa bine. Nu zic că mă sufocă pentru că
efectiv sunetul îmi strică somnul, mă irită
la culme. Mă sufocă treaba asta, că mâine
mă trezesc dimineață la muncă, merg pe
stradă, sunt femeie în vârstă și oamenii
îmi arată compătimire. Dacă te uiți la mine
îmi arăți compătimire. Viața asta jalnică ce
te dărâmă e compătimire. Căci voi ați putea
să nu băgați în seamă tevatura, să mă faceți
să dorm cu fereastra închisă. Asta din lipsă
de compătimire. Și din lipsă, să se producă
preabună îngrozire spre sfârșirea sunetelor
noastre. Toate, toate propagate numai din
blândețe.

Victor Troșan

Zână de 16 ani, mare fan Audre Lorde, beau ceai negru dimineața, la prânz & la cină în timp ce ascult același playlist cu jazz de pe Spotify & recitesc măcar o dată pe lună The Black Unicorn. Locuiesc în Cluj, sunt elev la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” și am mai publicat poezie în Banchetul, Șangri-La & Echinox.

„Experiența Super nu s-a rezumat doar la cele 3, uneori 4 ore petrecute cu un poet/o poetă; ore în cadrul cărora, prin experimentarea unor tehnici noi de scriere creativă, am învățat să-mi privesc poezia dintr-o perspectivă nouă și chiar dacă aceste workshop-uri sunt partea cea mai cunoscută a festivalului consider că experiența Super nu se rezumă doar la ce se vede în poze. Dacă ar trebui să definesc experiența Super într-un cuvânt cred că aș spune «familie», pentru că acolo, atât la ateliere cât și la Victoria Poshtel, părea că ne cunoaștem dintotdeauna și că locuim împreună de măcar 20 de ani (am 16), iar, după spusele Cătălinei Badea (participantă la atelierul de film), «am învățat că poți să iubești niște oameni pe care i-ai cunoscut acum cinci zile» și îi dau dreptate.”

o să vină ploaia

îmi plăcea când veneam la tine
mă culcai pe salteaua pe care a murit
unchiul tău (chiar lângă mine). îmi sufla
în ceafă & m-ai întrebat dacă vreau ceai negru.

nu îmi plăcea când veneai la mine
te culcam pe salteaua pe care a născut
mătușa mea. era prea multă viață în jur
& nici nu știam să fac ceai negru.

tricoul tău cu MCR
(luat dintr-un thrift shop în atena)
încă mirosea a nisip & sare
te strângea de gât
& eu voiam să te strâng de gât
(eram gelos pe tine pe el pe toată lumea)

simțeam că nu simți nimic
mă rugam seara să-mi spui ceva
dar toți zeii erau morți & tăceai

erai frumos în tăcerea ta
erai un bou în tăcerea ta
într-un țarc de lemn
& țarcul eram eu, relația ta cu părinții,
meditația, experiențele psihedelice &
țarcul erai tu când mă întrebai dacă vreau
ceai negru

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Elena Simion – Poeme

Elena Simion – Poeme

Briseis Stan – Poeme

Briseis Stan – Poeme

Ferencz-Nagy Zoltán – Versei

Ferencz-Nagy Zoltán – Versei

Carina Drăgoi – Poeme

Carina Drăgoi – Poeme