Dan-Bogdan Popescu – Poeme

Dan-Bogdan Popescu – Poeme

poem obligatoriu care începe cu “am văzut”

am văzut
un păianjen pe piciorul tău
îmi era rușine să ți-l iau nu am ajuns încă
la nivelul ăla și ar fi fost ciudat să îți ating picioarele nici
în conversație nu ar fi venit natural ai un păianjen pe picior ai grijă și
știu că îți e frică de păienjeni
îmi pare rău că nu am acționat
că ăsta e defectul meu nr. 1

și îmi pare rău și pentru faptul că
după ce ne lingem îmi vine să plâng
și nu ți-am spus încă

am căutat pe net și
asta înseamnă că
sunt asexual sau am traume
și nu vreau să recunosc niciuna
deși probabil sunt adevărate ambele

amiba din kerosene creek îți mănâncă creierii
și mori încet fără să îți dai seama doar ca să hrănești ceva ce abia există
și ce e frumos e că
apocalipsa zombie înseamnă de fapt o ciupercuță
care îi ține umbră encefalului și acolo
la răcoare se adună tot ce e mișto și viu din tine îmi pare rău că
nu suntem două frunze din codița unui măr
ca să ne îmbrățișăm când bate vântul

totul merge ok

m-am pierdut de părinți de câteva ori
prin piețe sau odată pe pietonal în botoșani
la un târg de jucării
dar nu am țipat niciodată îmi era rușine
nu mă învățase nimeni cum să
țip bine
(dar acum îmi e mai bine și am repetat singur acasă în perne sau spre pereți)
vreau să mă pierd în mulțimile de oameni păpușoi și de oameni acadele unde exist ca mai puțin decât individ
să umblu pe străzi unde calc pe pungi de chipsuri cu barbecue din care ies
șoricei supărăței
fiindcă le-am zdrobit adăposturile
și după să îmi cer scuze
totul merge ok dacă ești băiat ca mine
cu privilegiul la subțiori și în piept și
cu realizarea că dacă m-aș fi pierdut atunci
erau mai puține șanse de a fi
victima unui pedofil sau a vreunei
atingeri nepotrivite
că bărbați de peste 40 și alții mai tineri
nu îmi fac propuneri indecente
că muncitorii transpirați pe șantier nu mă bagă în seama
sper că își văd reflexiile lor dizgrațioase în țevile care lucesc în soarele transpirat din iulie și
se sperie

totul merge ok la 18 spre 19
încă sunt bonsai electric dar mai cuminte
încă sunt fericit sau măcar pot să fiu

e ciudat

vorbesc pe net cu tine de câteva săptămâni
și nu știu dacă simt ceva sau mă prefac ca să umplu timpul liber cu cineva care există doar
pe partea cealaltă a ecranului (și
cât de penibilă e realizarea asta) țin de tine ca de un pufulete
vreau sa te topești în gura mea fără să intervin cât de puțin
sunt indecis și mi s-a mai spus nu știu dacă avatarul tău
mi se pare mai atractiv ca înainte e un desen cu tine
cu ochii verzi deși în realitate
sunt mai mult albaștri mi-ai spus și ne plângem amândoi de dureri de stomac sau de migrene ne plângem amândoi de presiunea capitalismului târziu asupra oaselor noastre fragile
la orice compliment primit tind să păstrez o notă mintală
-1 dată cute pe 15/06
-1 dată super cute pe 16/06
și după 4 zile pauză e
penibil știu și tata
care spune că avea 3 iubite și eu nu pot să cer nota ospătarului la restaurant fiindcă îmi e rușine
(și sufăr când spune că sunt băiatul lui preferat
deși toată copilăria asta mi-am dorit
și deși are doar un băiat fiindcă sora mea
nu mai e băiat de mult timp)
te-am făcut să te simți prost și a fost
prima oară când am dat vina pe luna mea în gemeni fiindcă
deși mă face rațional sunt și extrem de indecis și înțelegi asta ca fecioară
ți-am mai spus și ți-am mai spus și că ai părul mișto și îmi place când te machiezi
și nu trebuie să aștept până la ziua mea ca să primesc
apreciere de la tine
și mă gândesc la momentul ăla când soarele va exploda oare ar trebui toți
să ne adunăm într-un punct de pe glob și să ne luăm în brațe
ca să simțim afecțiune și căldură
să ne simțim pentru ultima oară bine

în mâinile noastre rămân

durerea mamelor care ne-au născut și nonșalanța taților absenți a taților neatenți
îi ținem gingaș și nu știm ce să facem cu ei exact ca acei copii din parcurile de joacă
care nu știu ce să facă cu noroiul din mână după ce s-au mânjit
am crescut cu mirosul ojei mamei și uniforma kaki a lui taică miu
și am moștenit privirea caldă a niciunuia
mi-am lăsat inima să îmi atârne din gura
am fost dezis când am spus că îmi plac florile și rozul
mi-am modelat pumnii de plastilină în fursecuri
dar nu a vrut nimeni să le guste
mama atârnă rufele pe balcon ca pe niște insecte într-un insectar și de la ea
am învățat să îmi strâng părul
din mâinile mele atârnă firimituri
bucuria e bradul din fața mea cu trunchiul viteaz
eu strâmb cu scolioză mă compar prostește sămânța lui nu are vina părinților
ce e iubirea și de ce contează un video pe youtube peste care sar din reflex
am fost prea mult cactus în loc de păpădie
m-am obișnuit să hrănesc țânțarii
cum răzbesc neoanele maxbetului de vizavi atât de cuminte își fac drum până
aici lumina lor e lumina mea
îmi mângâie nasul mic și fața dată cu cremă hidratantă
sforăitul lui tata e soundtrackul nopților în care țin insecte sub limbă

Fotografie copertă © Silence Effects on Flickr

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Atelierele de poezie Super9 (II)

Atelierele de poezie Super9 (II)

„Vesileikit” – Cristina Sandu

„Vesileikit” – Cristina Sandu

Atelierele de poezie Super9 (I)

Atelierele de poezie Super9 (I)

„Crima perfectă” – Emilia Toma

„Crima perfectă” – Emilia Toma