Câinele mamei mele – Alexandru Gorghe

Câinele mamei mele – Alexandru Gorghe

COPIL: Am o întrebare legată de pagina 5. Trebuie neapărat să am un ursuleț de pluș pe care îl cheamă… Pitic?

TATA: Dacă cumva nu vă / este aproape…

MAMA: / Forma contractului e fixă.

TATA: Cu toate astea, e specificat faptul că trebuie să țineți ursulețul numai în primii 12 ani.

COPIL: Sigur. Legat de perioadă, / voiam

MAMA: / Insist: forma contractului este fixă. Perioadă nedeterminată înseamnă perioadă nedeterminată.

COPIL: Vacanțe?

TATA: Când plecați în tabere.

MAMA: Dar și atunci puteți fi sunat de până la 3 ori pe zi.

COPIL: Legat de salariu…

MAMA: 10 lei bani de buzunar în fiecare zi, în afara zilelor în care sunteți pedepsit.

TATA: Indiferent, aveți 3 mese pe zi și cazarea incluse.

MAMA: Insist asupra rândului 2 din anexă: trebuie să vă adresați cu „mama” și „tata”.

COPIL: La paragraful „Despre iubire”… Îmi puteți explica, vă rog, actele necesare pentru a obține această „iubire”?

MAMA: Trebuie să semnați contractul.

COPIL: Nu, mă refer la ce calificări. / Ce trebuie să

MAMA: / Atâta timp cât sunteți de acord prin contract că eu v-am născut, vă voi iubi necondiționat, indiferent de circumstanțe.

TATA: Vă vom iubi.

MAMA: Sunt destule avantaje încât să luați în serios semnarea contractului sub forma curentă.

COPIL: Un minut. Se menționează, spre exemplu, că voi reprezenta familia la serbările de la grădiniță. Ce presupun aceste serbări? Ce prestații satisfac contractul în cazul de față?

MAMA: Nimic. Stați acolo. Sau lipsiți. Atâta timp cât decidem că eu v-am născut, veți fi cel mai bun în ochii noștri.

COPIL: Și atunci cum pot ști dacă fac o treabă bună?

MAMA: O să vă spunem tot timpul cât de grozav sunteți. Și vom crede totul pe cuvânt și le veți merita sau nu le veți merita. Singurul merit e că…

Îi întinde contractul.

Semnează.

MAMA: Te iubesc.

TATA:

COPIL:

MAMA:

TATA: Poți să te muți în camera copilului.

MAMA are burta mare.

TATA: Paul.

MAMA: Și dacă e fată?

TATA: Ți-au spus că o să fie fată?

MAMA: Nu știm.

TATA: Paula.

MAMA: Mișel e mai frumos.

TATA: Și dacă e băiat?

MAMA: Mișel poate fi și un nume de băiat.

TATA: O să-și bată copiii joc de el la școală.

MAMA: Mișel e un nume frumos. Poate să scrie poezii.

Se aud bătăi la ușă.

MAMA: Îl simt cum lovește.

COPIL: (de afară) Mi-am adus bagajele! Sunt câteva. Poate să mă ajute tata să le iau de la parter?

MAMA: Poate totuși o să fie fată.

TATA: Băieții sunt mai ușor de protejat.

MAMA: Cum adică?

TATA: Sunt multe pericole în lumea asta. Droguri, șoferi beți, cutremure. Toate pe capul unui copil. Fetele au toate pericolele astea, plus violul.

MAMA: Nu spune asta! O să ne fie mai greu să avem grijă de un băiat. Băieții nu se lasă ajutați de părinți ca fetele.

TATA: Fetele tac și fac tot cum cred ele că-i mai bine.

MAMA: O să-l protejăm cât putem noi de bine. O să fie bine.

COPIL: (de afară) Sunt afară!

MAMA: De ce nu spui nimic?

TATA: Da, da, o să fim niște părinți minunați.

MAMA: Chiar crezi asta sau doar o spui / așa?

TATA: / Chiar cred asta.

MAMA:

TATA: Îți promit! Crezi c-o să-ncercăm să-l controlăm? Sau să-l lipsim de intimitate…

MAMA: De ce ești atât de pesimist?

TATA: E imposibil să nu greșim cu ceva.

MAMA: O să-l creștem cum știm noi mai bine.

MAMA nu mai are burta mare.

COPIL: Și acum ce?

MAMA: Citește în contract. Ai o replică acolo.

COPIL: Asta? „Copiii de la școală nu se joacă și cu mine”.

MAMA: Nu, mai sus.

COPIL: „Mă doare buba”.

MAMA: Mai sus! După „copilul se naște și…”.

COPIL: „Waa, waa, waa!!”

TATA: Cine-i un mic nătăfleț? Cine-i un mic nătăfleț?

MAMA: Nu-i mai spune așa! Uite, are ochii tăi! Tu continuă, nu te opri până nu-ți / zic eu.

COPIL: / „Waa, waa, waa!”

TATA: Are nasul tău. E frumos. Te iubesc, băi, nătăfleață mică!

MAMA: Nu-i mai spune așa!

TATA:

MAMA:

COPIL: O întrebare. Cât ar trebui să aștept până să spun următoarea replică?

TATA: Când simți tu.

MAMA: Și nu mai întrerupe, te rog! Mai ales în momentele importante!

COPIL: Ok, păi… „mama”.

MAMA: Fără păi.

COPIL: „Mama”.

TATA: L-ai auzit? L-ai auzit?

MAMA: Tocmai e ce cred eu că e?

COPIL: „Mama”.

TATA: A spus-o din nou!

MAMA: Avem un bebe care vorbește.

TATA: Băi nătăfleață mică! Ești deștept ca tac-tu!

COPIL: Cum se numește chestia asta?

MAMA: Ce fac acum?

COPIL: Da.

MAMA: Te mângâi.

COPIL: Se simte grozav. Și chestia de adineauri?

MAMA: Am spălat vasele.

COPIL: Nu, ce mi-ai făcut mie.

MAMA: Ce ți-am făcut?

COPIL: M-ai atins într-un fel cu buzele.

MAMA: Așa?

COPIL: Exact. Ce e?

MAMA: Te pup.

COPIL: Îmi place cum se simte. Se simte bine.

MAMA: Cum a fost prima zi la grădi?

COPIL: Am plâns după tine. De ce ai plecat?

MAMA: Așa se face.

COPIL: Am întâlnit o fată. Am strivit niște gândaci împreună.

MAMA: Puiul meu scump.

COPIL: Cred că o iubesc.

MAMA: (răsfoind contractul) Unde-ai găsit asta?

COPIL: Nu e de acolo.

MAMA îi dă o palmă.

MAMA: Respectă-ți textul!

COPIL: Cum se cheamă ce mi-ai făcut acum?

MAMA are burta mare.

COPIL: Ești bine?

MAMA: Am avut o zi grea la serviciu. Dar da, sunt bine.

COPIL: Ce ai pățit?

MAMA: La ce te referi?

COPIL: S-a infectat ceva?

MAMA: Liniștește-te.

COPIL: Tata, mama are… ceva!

TATA: Tu l-ai vrut, tu îi spui.

MAMA: Eu și tatăl tău așteptăm încă un copil.

COPIL: Cum adică?

MAMA: Adică o să ai un frățior.

COPIL: Am făcut ceva prost?

MAMA: Cum să întrebi așa ceva?

COPIL: Serios, am făcut ceva prost? Tu mi-ai spus că nu pot face nimic să nu mă mai iubești! Tu mi-ai spus asta! Și mi-ai spus-o de multe ori!

MAMA: Dar te iubesc! Te iubesc! Și o să te / iubesc!

COPIL: / Mi-ai promis! Mi-ai spus că o să fiu copilul vostru toată viața!

MAMA: Dar o să fii! Și ești! Dacă o să ai / un frățior…

COPIL: / Te rog, nu renunța la mine!

MAMA: Ascultă-mă!

COPIL: Cum rămâne cu bonusurile? Aveam puncte în plus că mi-am spălat vasele de fiecare dată!

 MAMA: Măi, / ascultă!

COPIL: / Nu-i un fel de a spune! De fiecare dată! Credeam că am stabilit niște relații de bună colegialitate între noi. De ce vreți să mă înlocuiți?

MAMA: Liniștește-te! Nimeni nu te înlocuiește cu nimeni. O să-ajungi să-l iubești și tu.

COPIL: Are cum să nu se nască?

MAMA nu mai are burtă.

TATA: Cum a fost ziua ta?

MAMA:

TATA: Ți-au zis ceva colegii despre rochie?

MAMA:

TATA: E nouă, nu?

MAMA:

COPIL: Mama e supărată.

TATA: Ai făcut ceva prost la grădiniță?

COPIL: Sunt la școală.

MAMA: Nu mai sunt însărcinată.

TATA:

COPIL:

TATA îi strânge mâna lui COPIL, o pupă pe MAMA pe obraz. Pleacă.

COPIL: Unde s-a dus?

MAMA: S-a dus să cumpere pâine. Nu se mai întoarce.

COPIL: Cum adică?

COPIL: De 2 luni stai numai în pat. Nu știu cum ar trebui să procedez în cazul ăsta.

MAMA:

COPIL: Mama.

MAMA:

COPIL: Mama.

MAMA: S-a mutat în același oraș cu noi.

COPIL: Da, mama, hai, te rog…

MAMA: Are deja o familie nouă. Cu soție și câine. Poate așteaptă și-un copil.

COPIL: Au trecut doar 2 luni.

MAMA: Au trecut doar 2 luni.

MAMA: Ai avut o zi bună?

COPIL: Da.

MAMA: Ai pete roșii pe bluză. Te-ai bătut cu cineva la școală?

COPIL:

MAMA: De ce nu spui nimic?

COPIL: Tata nu mai are câine.

MAMA: Ce-ai făcut?

COPIL: Te iubesc.

MAMA: Ce-ai făcut?

COPIL: O să fim bine.

MAMA: Tu ești prost?

COPIL: Mi-ai spus că tu și tata ați semnat un contract.

MAMA: Tu ești handicapat?

COPIL: De ce a avut voie să plece? Nu scria acolo perioadă nedeteminată?

MAMA: Tu te-ai născut handicapat? Cum să mergi la om și / să-i

COPIL: / Scria, nu? Scria!

MAMA îi dă o palmă.

MAMA: Pizda mă-tii de copil!

COPIL: Ești mama mea.

MAMA: Futu-ți gura mă-tii de copil idiot!

MAMA dă cu palmele în COPIL. COPIL se ferește și apoi fuge.

COPIL: Ești mama mea!

MAMA aruncă cu o farfurie în COPIL. Farfuria se sparge de perete.

MAMA: Îmi pare rău. Nu am fost foarte bine în ultima perioadă. Și ai avut de suferit. Îmi pare rău. Și te iubesc. Și o să fac lucrurile să fie bine.

COPIL:

MAMA: Mă ierți? Te rog, nu vrei să deschizi ușa? Dacă ai ști cât…

COPIL:

MAMA: Te rog! Uite, facem un nou contract! Îți promit! Eu am grijă de tine! Îți ofer tot ce vrei! Tot ce pot, tot ce am. Te rog, iartă-mă.

COPIL:

MAMA: Te rog.

COPIL: Ce trebuie să fac?

MAMA: Nimic! Să deschizi ușa!

COPIL: În contract. Ce vei scrie?

MAMA: Ce vrei tu! Ăă… Să nu pleci de lângă mine!

COPIL:

MAMA:

COPIL deschide ușa. MAMA semnează contractul. COPIL semnează contractul.

COPIL: La ce pagină suntem?

MAMA: La „Mama”.

COPIL: Nu mă simt comod…

MAMA: Te rog! Îți promit că nu durează mult.

COPIL: Bine. „Mama”.

MAMA: Cine-i un nătăfleț mic? Cine-i un nătăfleț mic?

COPIL: Nu merge. Parcă-ți bați joc de mine.

MAMA: Te rog. Fă asta pentru mine!

COPIL: „Mama”!

MAMA: Uită-te la tine. Ești o dulceață cu ochi. Continuă, continuă…

COPIL: Azi am învățat să scriu „Ana / are mere”.

MAMA: / Să scliu.

COPIL: Nu spun asta.

MAMA: Te rog!

COPIL: Îți jur că dacă arăți filmarea asta cuiva, ți-o bag pe gât!

MAMA: Limbajul! Încep una nouă! Câți ani facem astăzi?

COPIL: Șase anișori.

MAMA: Dar uite ce petrecere avem aici! E plin de prieteni de pluș!

COPIL: Prieteni de pluș prieteni de pluș, da’ tata tot n-a venit.

MAMA: Nu fi obraznic!

COPIL: Ne oprim. Nu mai / vreau

MAMA: / Dar așa scrie / în

COPIL: / Dă-l dracu’ de contract! Mama! Putem să nu ne mai prefacem că tata e aici?! Nu suntem și n-o să fim niciodată o familie normală!

MAMA:

COPIL: (cu lacrimi în ochi) Să nu te prind că plângi!

MAMA lasă contractul.

MAMA: Voiam să te întreb… acum că tatăl tău nu mai e, voiam să te întreb dacă ai vrea să dormim în același pat. Ca atunci când erai mic.

COPIL: Dormi?

MAMA:

COPIL: Mama… Mama…

MAMA: Ai spus ceva?

COPIL: Mama, am cunoscut o fată.

MAMA: Fata aia cu gândacii?

COPIL: Mama, cred că m-am îndrăgostit.

MAMA: Ce știi tu despre iubire? Ești mic.

COPIL: Nu-mi mai spune că sunt mic!

MAMA: Alo. Bună, scumpa mea. Sunt mama lui Mișel, iartă-mă că te sun așa… da, iartă-mă, știu că aveți ore de dimineață. Am o rugăminte mică, o să mă înțelegi de ce… da, da, mama lui… mii se scuze, ești o scumpă. Vezi tu, cred că băiatul meu te place și voiam să te rog… să îl ignori puțin. Un an sau doi. Să nu-i creezi așteptări sau promisiuni false, fiindcă…

COPIL: I-ai spus că am autism?

MAMA: O formă ușoară. Nu pot să cred că ți-a spus! Am rugat-o / să promită că nu-ți…

COPIL: / I-ai spus că am autism și problema / ta e că nu s-a ținut de…

MAMA: / Se vede că nu vă potriveați! Era o / mincinoasă!

COPIL: / I-ai spus că am autism!

MAMA: Și, iartă-mă, am avut dreptate să fac asta! Am auzit-o cum vorbește. Nu vă potriveați! Mă lua la pertu! E o tractoristă nesimțită! Tu ești un băiat atât de sensibil. Ești atât de politicos. Iar vaca aia…

COPIL: Cu vaca aia fiul tău și-a pierdut virginitatea.

MAMA: Ce-ai făcut? La vârsta ta?

COPIL: Tot timpul te comporți de parcă sunt un copil mic! Am 20 de ani!

MAMA: Poftim?

COPIL: Aș vrea să fim mai maturi unul cu altul. Să ai încredere în mine că știu ce fac.

COPIL este jucat de acum de actorul care l-a jucat pe TATA.

COPIL: Să ai încredere în cu cine îmi petrec timpul. Dacă tot locuim în aceeași casă, vreau să am spațiul meu. Să pot să am viața mea.

MAMA: Dar erai doar un copil… Și acum…

COPIL: Tocmai despre asta vorbesc. Nu mai sunt doar un copil. Sunt un om matur și vreau să te comporți ca atare. Vreau să stabilim niște reguli noi. Fără atâtea pupături, fără atâtea îmbrățișări.

MAMA: Dar ce s-a întâmplat dintr-odată?

COPIL: Nu e dintr-odată, mama! Am avut discuția asta de 20 de ori! Te rog, nu începe să… Mama…

MAMA: Nu știu cu ce am greșit!

COPIL: Nu pot vorbi cu tine dacă plângi de fiecare dată când…

MAMA: Sunt o mamă groaznică. Ar fi trebuit să pleci cu tatăl tău!

COPIL: Nu am spus așa ceva. Nu vrei să te liniștești, te rog?

MAMA: Sunt cea mai rea mamă din lume, nu-i așa?

COPIL:

MAMA: Sunt cea mai rea mamă din lume!

COPIL: Dar nu ți-am spus nimic! Hai, te rog, vino-ncoace, nu mai plânge!

MAMA: Tocmai, nu ai spus nimic.

COPIL: Gata. Gata. Hai, așază-te aici. Gata, liniștește-te. Ai avut o zi grea.

MAMA: Mă iubești?

COPIL: Normal că te iubesc.

Acum MAMA îl ține pe COPIL în brațe:

MAMA: Puiul meu scump! Știi cum îmi spuneai când erai mic și te mângâiam așa? Că ești un crab pitic într-o scoică mare.

COPIL: Te iubesc.

MAMA: Când ai mâine interviul?

COPIL: La 7.

MAMA: Directorul meu mic!

COPIL: Încă nu. De la 7.

MAMA: Ești frumos ca tac-tu!

COPIL: Voiam să-ți spun că..

MAMA:

COPIL: Dacă mă acceptă, o să trebuiască să plec în delegațiile lor.

MAMA: Păi le spui că lucrezi de-acasă.

COPIL: N-am cum, mama. Scrie în contract. Trebuie să fiu prezent acolo unde mă trimit ei.

MAMA: Și cum le spui?

COPIL: Ce să le spun?

MAMA: Că nu vrei!

COPIL: Asta voiam să-ți spun, mama. Eu vreau să iau postul.

MAMA: Bine, dar tu nu reziști să stai singur! N-ai stat niciodată singur! Mai ții minte c-ai plâns până-n clasa 8-a când te lăsam la școală?

COPIL: Nu-i adevărat, mama!

MAMA: Și ce vrei? Să pleci? Du-te!

COPIL:

MAMA: Eu nu te-nțeleg! Ai avut și pân-acum muncă pe care-ai făcut-o de-acasă și totul a fost minunat. Nu-nțeleg decizia asta de-a te faulta așa, dintr-odată, acum! Ce-ți lipsește?

COPIL:

MAMA: Îți spun eu ce-ți lipsește: nimic! Și vrei să mergi să stai singur! Să-ți fie de urât!

COPIL: Bine, / mama..

MAMA: / Oricum compania asta trebuie să fie niște idioți! Auzi la ei! Să pună un geniu ca tine să stea toată ziua pe drumuri! Tu trebuie să lucrezi! Tu ai alte moduri de-a ajuta oamenii. Nu să mergi pe… Tu nu poți să stai singur! Nu te las!

COPIL: Mama, uite, nu te supăra. Mă duc mâine la interviu.

MAMA: Să știi că încă sunt supărată pe tine.

COPIL:

MAMA: Cum a fost?

COPIL: Nu m-au luat.

MAMA: Îmi pare atât de rău! Puiul meu mic! Dar într-un fel e bine. O să înțelegi de ce când o să mai crești. Te iub…

COPIL se îmbracă.

MAMA: Ce faci?

COPIL:

MAMA: Unde mergi?

COPIL: Stau la un motel.

MAMA: Ai înnebunit?

COPIL: Cred că da.

MAMA: Înțeleg că te-a supărat interviul, dar nu trebuie să te răzbuni pe mine!

COPIL:

MAMA: Hai, hai la mama ta! Nu vrei să te mângâi / puțin?

COPIL: / Nu mai pot, mama!

MAMA e în pat.

COPIL: Ai făcut-o intenționat.

MAMA: Am leșinat de inimă rea! Știi că mi-e de urât singură!

COPIL: Nu e ok…

MAMA: Nu e ok s-o lași pe mă-ta singură! Asta nu-i ok!

COPIL:

MAMA: Mă agiți.

COPIL: Liniștește-te… Îmi pare rău… Te iubesc.

MAMA: Te iubesc.

MAMA: Dormi?

COPIL:

MAMA: Am visat urât.

COPIL:

MAMA: Dar eu nu am vise urâte cum au alți oameni. Nu mă trezesc transpirată și nu urlu noaptea de nebună. De fiecare dată când visez ceva urât, mă trezesc și ești lângă mine. Și mi se face cald și bine. Uneori visez că mă trezesc și la marginea patului stai tu. Și-mi spui că mă iubești. Și după mă trezesc și te văd dormind. E cel mai scump lucru pe care-l am pe lumea asta. Să te știu pe tine bine. Ăsta cred c-ar fi iadul. Să mi te ia cineva.

COPIL:

MAMA:

COPIL: Crezi că tata e fericit?

MAMA: Mai fericit ca noi, sigur nu.

COPIL:

MAMA: Promite-mi că n-o să mă trezesc niciodată fără să fii lângă mine.

COPIL:

MAMA: Promite-mi!

COPIL: Te iubesc!

MAMA: Știți ce este iubirea? Sau empatia? La originea ei, empatia este ceva ce se trage din relația dintre mamă și pui. Mamiferele sunt cele mai dezvoltate în a iubi, fiindcă nasc pui vii și puțini, iar mama trebuie să aibe grijă de ei. Au nevoie de un sistem de comunicare, și iubirea e exact acest lucru. Nu doar mamiferele au empatie. Spre exemplu, puii de crocodil au un anumit țipăt pe care îl folosesc să își strige mama când sunt în pericol. Ăsta e cel mai îndepărtat semn de iubire pe care l-am putut găsi. Cel mai primitiv, cel mai apropiat de originea iubirii. La noi e același lucru, doar că puțin mai complex.

COPIL: Cred că dacă s-ar opri din a exista în momentul ăsta, nu mi-ar păsa. Cred că e un copil mic, că s-a oprit la vârsta adolescenței și că își închipuie că tot pământul se învârte în jurul ei… Nu vreau să-i spun. Dacă i-aș spune că n-o iubesc, n-ar mai putea să funcționeze, să se ridice din pat. Nu vreau să am pe lângă mine o femeie care se comportă ca un copil neajutorat mai mult decât o face deja. Și mă urăsc mai tare pe mine fiindcă stau și îndur totul. Fiindcă nu plec odată, sau fiindcă nu mă arunc de undeva…

MAMA: Iartă-mă, nu înțeleg ce / te

COPIL: / Tu chiar nu vezi care e problema, / nu?

MAMA: / Ce problemă? Ce problemă?! Nu înțeleg ce vrei să auzi, nu înțeleg cu ce / te-am jignit așa.

COPIL: / Mama, cum să-mi spui că Moș Crăciun există?

MAMA: Păi m-ai întrebat!

COPIL: Dacă există!

MAMA: Și ți-am răspuns!

COPIL: Că da!

MAMA: Și dacă știai că nu crezi în el, de ce m-ai mai / întrebat?

COPIL: / Tu nu vezi care-i problema? Am 23 de ani și tu-mi spui că Moș / Crăciun…

MAMA: / Fiindcă m-ai întrebat!

COPIL: Te-am întrebat fiindcă știam ce-o să-mi spui! Tu încă nu vezi căt de idioțenie… cât de tâmpit… în pula mea!

MAMA: Limbajul!

COPIL: Vreau altceva de la viață! Trebuie să ne-nțelegem altcumva!

MAMA: Vrei să fugi de lângă mine!

COPIL: Ascultă-mă! Stai pe pat!

MAMA: Nu mă simt bine.

COPIL: Așază-te acolo, nu mori! Trebuie să vorbim despre asta, și dacă fugi de fiecare dată nu se rezolvă / nimic!

MAMA: / Cum poți să te porți așa cu mama ta!

COPIL: Oprește-te din a face totul despre tine! Nu-s un monstru, trebuie doar să… lasă telefonul… pe cine suni?

MAMA: Nu-mi place cum te comporți cu mine!

COPIL: Mama, lasă telefonul, doar vreau să discutăm! Mama, dă-mi telefonul! Mama!

O împinge.

COPIL: Mama, îmi pare rău.

MAMA: Sunt mama ta!

COPIL: Îmi pare rău, din greșeală, îți promit. A fost din greșeală, ești bine?

MAMA: Totul e perfect între mine și Mișel al meu. Ne mai ciondănim, dar asta fac toate mamele cu fiii lor. Mă iubește extrem de tare.

/

COPIL: Mama e persoana care se-neacă și te scufundă și pe tine când încerci să o salvezi. Deja suntem amândoi câțiva metri sub apă.

/

MAMA: E atât de sensibil, e incredibil. Nu mi-aș fi putut dori un copil mai bun.

/

COPIL: Am dezvoltat o imunitate la persoanele care plâng. De la mama. Plânge atât de mult încât nu îmi mai pasă. Pur și simplu mă uit la ea și aștept să se oprească. Mă dezgustă. E slabă.

/

MAMA: Vorbește frumos despre mine, da! Mai glumim din când în când, dar mă iubește extrem de mult.

COPIL: Ești o hoașcă bătrână! O batoză umblătoare! Un câine care s-a pișat pe el!

MAMA: Mișel! Poate te-aud vecinii!

COPIL: Tu nu te respecți câtuși de puțin?

MAMA: Știu că glumești. Tu mă iubești!

COPIL: Ești un cadavru umblător. Un hoit. Mama mea, hoitul.

MAMA: Nu e frumos!

COPIL: Vorbești de parcă ți-am spus că ai o pată pe fustă! Mama! Ceva e greșit cu noi! Trebuie să plec de aici! Și nu încerc să te conving! Îți fac mai mult rău decât ți-a făcut tata. Uite ce mă lași să-ți fac! Devin un monstru!

MAMA: Nu spune asta!

COPIL: Tu chiar nu vezi? Te-am jignit. Ești mama mea. Dă-mi una!

MAMA: Te rog!

COPIL: Ești o proastă! Dă-mi una!

MAMA: Hai Mișel, gata.

COPIL: Te-am jignit. Te rog, dă-mi una!

MAMA: Gata, am treabă. Hai, nu ai de făcut un raport / pentru…

COPIL: / Mama, ieri noapte plângeai în timp ce dormeai!

MAMA: Mi-e puțin greu să mă deschid după atâta timp. Cred că e just ce m-ai rugat. Doar voiam să spun că mi-a fost extrem de greu. Să te am pe tine mic, să pierd o sarcină și să-l pierd pe tatăl tău. Erai minunat fiindcă vedeam cum aveai încredere în mine. Poate pentru că eram eroul tău și nu concepeai faptul că n-am puteri infinite. Dar credeai în mine și erai scopul meu. Să te fac bine, să am grijă de tine. Persoana mea se rezuma la asta. Să am grijă să mănânci, să te îmbraci bine, să fii iubit. Câtă vreme ai crescut, faptul că eram mama ta a fost singurul lucru cu care mă identificam. În rest, am pierdut tot. Știi că nu mai am niciun prieten pe lângă tine? Nu mă văd cu foștii colegi, nu mă văd cu mătușile tale, / nu

COPIL: O spui de parcă-i vina mea.

MAMA: Eu vreau doar să ne înțelegem. Vreau să fim din nou o familie. Uite, îmi cer scuze pentru tot ce ți-am făcut. Mă ierți?

COPIL: Dă-mi o palmă!

MAMA:

COPIL: Nu sta acolo! Dă-mi o palmă!

COPIL o scuipă pe MAMA.

COPIL: Nu ești mama mea! Dă-mi o palmă! Ia-ți apărarea! Apără eroul copilăriei mele! Fute-mi o palmă!

MAMA:

COPIL: Mama, dormi?

MAMA:

COPIL se ridică din pat.

COPIL: Te iubesc.

COPIL îi pune perna pe față.

MAMA se zbate.

MAMA se oprește din zbătut.

COPIL:

MAMA:

COPIL:

MAMA:

MAMA se ridică de pe pat.

MAMA: Mi-a făcut plăcere să fac afaceri cu tine.

COPIL: Mi-a făcut plăcere.

Alexandru Gorghe studiază teatrul aplicat la Royal Central School of Speech and Drama. Câteva dintre piesele lui s-au montat la teatre din București: la Excelsior „Băiatul cu șosete roz”; la centrul Replika „Mi-e rușine”, spectol unde a semnat și regia. Mai pregătește câteva spectacole, căci e furnicuță muncitoare (poate au și ieșit deja în timp ce citești asta, mai bine verifici!). Zvonurile spun că recent a terminat de scris și primul său roman. Stăm cu ochii pe cataloagele librăriilor online să vedem dacă zvonurile se adeveresc.

Fotografie copertă © A. R. Penck, Ich und M.W.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Poeme – Mihaela Vancea

Poeme – Mihaela Vancea

Apofrade – Dan Sociu

Apofrade – Dan Sociu

Poeme – Olga Ștefan

Poeme – Olga Ștefan

Atelierele de poezie Super9 (II)

Atelierele de poezie Super9 (II)