Poeme – Mihaela Vancea

Poeme – Mihaela Vancea

amintiri cu bunici

Azi mă sensibilizează câinii străzii și doamnele care vând ghiocei la colț de bloc .
Mai ales azi, când, la cabinet am ascultat ce zicea doamna dinaintea mea: mă programaț, domn’ doctor, după 15, ca să-mi intre pensia?
Mi-a reactivat toate celelalte momente cu bătrâni abuzați, dați afară din case.
Am doar patru clase
Io nu știu carte domnu’ polițist.
Pe vremea colectivului…
Am vrut să fiu asistentă, da’ tata a zis să stau cu vacile

Toți bunicii care nu știu carte și de care râdem pentru asta
Uitând
Cum ne-au spălat în covată
Cum ne-au uns pâine cu margarină și dulceață
Cum ne trăgeau duminica dimineața din pat să mergem la slujbă
Cum ne-au pus în rând cu lumea
Cu tradițiile, cu obiceiurile
Ne-au conectat cu pământul
Cu sapa
Ne puneau să scoatem apă din fântână
Ne învățau să privim adânc, adânc
Ne culcau odată cu găinile
Ca să ne ridicăm deodată cu soarele
Să fim integrați într-un circuit
Pe care începem să-l uităm încet.


Ne-am despărțit
Și suferim ca doi câini care s-au certat pe un colț de pâine uscat
Rostogolit din mulțimea de gunoaie nereciclate de la colțul blocului.
Tu într-o parte, eu în cealaltă, fiecare cu o agendă incompletă
încercând să umple timpul petrecut cândva în doi.
Nu avem nicio energie,
să ne întărim spiritul,
să mutăm gândul why we clicked și acum nu.

Nici nu mai știm, de fapt, de ce am renunțat.
Dar știm că ne vom revedea într-o zi când vom fi amândoi mai bine
Într-o zi care va fi altfel decât toate celelalte.
Poate, pe la 60 de ani,
ne vom întâlni la Burning Man
când vom fi suficient de buni pentru acceptul lor
vom fi amândoi acolo
Wild & Free, niște clovni pe bicicletă
pedalând prin deșert, cu fața acoperită și inhalatorul în buzunar
oprind pentru o respirație profundă și artificială
un moment de prezent acut
ca atunci când meditam dimineața împreună câte 20 de minute
și mintea ne fugea aiurea la ce vom face unul cu altul după ce sună alarma.
Un moment de fugă înapoi la o clipă când aveam totul
în care halucinăm
că totuși ne reîntâlnim.


Așteptări

Așteptăm de la părinți să ne crească corect
Să ne fie eroi, stâlpi de sprijin
Să facă totul, să ne aline, să ne ofere
Lucruri și sentimente.
Câteodată, luăm doar obiecte
Haine, hi tech gadgets, pentru buna încadrare în firescul celorlalți.
În alte zile, luăm emoții cu minus
Și creștem contorsionat cu așteptări de la ei
Și ei de la noi că vom face altfel lucrurile
Ne vom desăvârși, bine situați pe propria cale,
Deschisă pe pipăite, cu intrare îngustă
Precum cercelul care-și face greu loc prin lobul găurit cândva
Precum acul de la curea, împins cu buricul degetului când te grăbești,
să intre în gaura neformată
până sparge pielea și-și face loc.
Ne așezăm într-o gară fictivă cu bagajul făcut,
dar ei și alții nu ne întâlnesc niciodată
Acolo.

Fiecare așteptând pe altul în gara lui,
se umple lumea de peroane goale,
de gări pustii, cu-n singur om
și nu se intersectează niciodată nimeni cu nimeni
doar la finalul așteptării, când toți revin furioși
se așază unii lângă alții la aceeași masă, -n același pat
cu mii de kilometri între ei
într-o tăcere încordată, tâmplele zvâcnesc
tacâmurile sună puternic pe lângă hrana neatinsă
plapuma se sfârșie la ridicare
și, sub ea, se resping oamenii
ca magneții la același pol
ca marea Baltică și Nordului
încercând a doua zi
să dea o șansă
Fiecare, înapoi în gara lui.


Curierul bate la ușă, iar bătăile inimii zguduie blocul
A zecea oară dimineața asta
Cineva a mai primit ceva
Și se înfruptă de emoția doppelganger acelei de Crăciun
Binecuvântată puterea noastră
De anulare, de a tăia așteptarea
De a câștiga timp, de a trăi când vrem orice emoție
Indusă artificial.

Noi am dat sistemul peste cap
Mâncăm lacom cina la dejun
Cumpărăm din vară pentru iarnă
Sărbătorim ce vrem, când vrem, dacă vrem
Ne oferim mult
Și injectăm intens doze de senzații
Pentru care altădată așteptam un an
Sau doi
Sau totdeauna.


Karma

Chem înapoi toate cuvintele grele pe care le-am aruncat cândva
la nervi
la ego
vă chem înapoi
tare și răspicat
și sper că nu ați apucat
să faceți pui,
să creșteți mari
și să mergeți la vânat.
nu v-am vrut
vă chem înapoi,
vă ordon să vă separați,
să nu mai aveți sens,
altul,
decât cel de dicționar,
să veniți la mine
unul
câte unul
nu împreună
ca o karma foarte,
foarte
greu de dus.


de aceste sărbători

de aceste sărbători, unei mame nu i-a crescut cozonacul
alta nu a terminat curățenia
alta nu a prins loc la salon
una s-a îngrășat, iar hainele pentru zile bune
nu o încap
și nu poate merge în vizită
cu bucatele gătite, cu trupul spălat
cu mintea împărtășită
cu spiritul curat.

de aceste sărbători
nu se împlinește binecuvântata fraudă a ființei
statutul ajunsului bine.
ratarea unui an mai bun
e în cozonacul care nu a crescut cât al vecinei,
în ciorba prea grasă la care strâmbă nasul restul familiei
în praful de pe frigider,
salata beouf cu prea multă mazăre
orezul nefiert din sarmale
geamul de la cămară rămas nespălat.

pe ascuns, toate privirile merg spre vinovata
care nu-și duce rolul predestinat
de atoatefăcătoare în casă și în afara ei
de atotțiitoare de oameni
temeri, secrete, așteptări.

le încasează în tăcere pe toate
priviri, cuvinte, mormăieli, plângeri,
ignorări
lăsări în urmă
până la umplerea ei de toate
când atotsătula
va lăsa într-o zi masa goală
și pe voi singuri
privind unii spre alții confuzi
părăsiți, bieți amărâți,
dispuși forțat la propria oglindire
vedea-ve-ți atunci
ce mult din voi
a dus
atotputernica.


fără cheie la gât

ce sperietură puternică să-ți bată cineva la ușă neanunțat
și să te cheme afară

te duci tiptil și spionezi prin vizior:
un musafir.
ordinea zilei e stricată
planurile tândăvelii date peste cap.

nici curierul nu apare așa, fără un mesaj măcar.

s-au dus zilele când ieșeai afară la întâmplare și
strigai pe unul, altul, la fereastră
dacă nu-l găseai în locul obișnuit.

ce spaimă să-ți vizitezi părinții și să-ți auzi numele strigat la geam!
să cobori acum, s-a aflat că ești în oraș
vino la joacă,
să trecem strada fără să știe adulții
să fumăm pe ascuns,
să facem chetă pentru pufuleți și cola
de restul, caramele.

cine venea cu mingea de fotbal deținea controlul.
Un lider.
era rar să ai o minge
să ți se dea, de fapt,

toți tații aveau o minge pe care o țineau bibelou
în debara,
pe cel mai înalt raft
și nu o scoteau niciodată,
să nu se strice.

așa cum mamele nu scot farfuriile alea bune
decât de sărbători
să dea bine în fața invitaților.
în rest, mâncăm din farfurii îngălbenite,
ciobite,
ne tăiem limba
și nu putem să mai răspundem prietenilor
care ne strigă la geam.

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Câinele mamei mele – Alexandru Gorghe

Câinele mamei mele – Alexandru Gorghe

Apofrade – Dan Sociu

Apofrade – Dan Sociu

Poeme – Olga Ștefan

Poeme – Olga Ștefan

Atelierele de poezie Super9 (II)

Atelierele de poezie Super9 (II)