Poeme – Diana Huțanu

Poeme – Diana Huțanu

Serototnimic

lasă februarie să fie februarie
&iunie să fie iunie

lasă de la tine cu toată nesiguranța colecționată
prea devreme//se poate să se schimbe tot
acum că cineva și-a dat seama,
merge și-așa
find your p(e)ace și ia-te după ea.

eu am așteptat timpul momentul clișeul
din nou, am întârziat prea mult
au închis nonstopul
au uitat lumina aprinsă
au lăsat hoții la raioane
făptașii au început să simtă vină

chiar cred că nu înțelegi(?)
e prea vară și-mi fierbe tot sângele din inimă
iar o să-ți păteze cămașa pentru ocazii
aspre și încrețite de clor
liniile vieții se vor șterge

Se zice că Departe e mult pământ nou pentru ritmul copitelor,
trăiesc copiii cu dinți albi
cu părinții lor tineri care rămân în țară
care se privesc egal în ambii ochi
care știu ce înseamnă îmbrățișările
care nu se mai luptă cu
sistemul adolescentul șeful de proiect vecinul
care nu uită.
Acolo încă se doarme odihnitor
indiferent de anotimp

noi doi mai avem destul până să ne fi născut și, oricum, în zodia altcuiva.

dorința nu se spune

e mult timp în capul meu de când mă știu
mi-au plăcut florile de câmp
să le am cu tot cu rădăcină sugrumate de vene
la încheieturi ca o sânziană care
a cunoscut destulă liniște ca să uite
petale frunze ghimpi urzici petale praf iar
una două par impar n-am noroc.
Știam că iar nu poți să dormi
Îmi amintesc că râdeai de mine ca de
o știre redactată prost
Ideea e că murim în generația asta și ea odată cu noi

am înghițit atâta timp păpădii în somn fără să știu
până mi-am uitat dorința

dulceață

m-am oprit din tot ca să pot începe
acum să mă ascult fără stetoscopul lor
îmi amintesc distanța de la cer la pământ
(noi nu încăpeam în ea)
genunchii la piept să-mi pot săruta vânătăile
felul în care soarele lumina doar pentru mine
pe pleoape calde fierbând
încă simt lemnul ars în aerul de vară
prea cald m-aș fi dezbrăcat până la inimă în soare
s-o las să se coacă
te-ai fi apucat să faci dulceață pentru iarna viitoare
așa că o iau de la capăt.

înghit ceața poluată frigul aduce sens
în stomac și în sinusuri
motive pentru care sunt aici
zguduie oase desface carne de pe obraji într-un zâmbet
mă dezvăț acum de tot ce ești
toate ca să pot începe.

They call it home

Încă suntem copiii tăi de foc și ceară
toți în flori de salcâm amurg și mereu acum
Încă privim cu ochii în soare
și așteptăm să ne înveți cum e să
visezi fără să te trezești în dimineți târzii-
când e prea frig// ne-ai spus mai bine
fierbem în grabă lacrimi pe obraji roșii
Cu o mare poftă le amestecăm
în ceaiul de gălbenele

Îmi vine greu să mi-o imaginez pe mama mai tânără sau mai bătrână decât așa cum o știu eu, la 42 de ani: o mamă cu două servicii, puternică și cu haine frumoase, mândră cum merge cu noi de mână, tenul limpede parfumat de la crema de noapte care-mi rămâne pe obraz la sărutul de noapte bună
Crema anti riduri să nu-mi îmbătrânească amintirile de la 9 ani
când îmi promiteam să-i smulg firele albe și să o duc să vadă oceanul
de fiecare dată când plângea
(…)
e de-ajuns
.
.
.
Pot să-mi pun și o lingură de miere?

poți da vina pe contextul poluant al nașterii tale

Oriunde aș fi, pot să aud câinii lătrând în gol
blocați în ecourile scărilor de bloc turn
îmi place să râd și să fac glume istețe și să râd mult
să am umăr ureche piept,
pumn care să mă asculte
râsul meu niciodată frumos& grimasele feței tale
atingere& felul în care mi-ai zdrobit toți porii
blocate în noaptea de vară fără lună
am simțit pe pielea mea ură pentru corpul ce-l îmbracă
de la durerile de stomac, până la unghii rupte și falange prea scurte
mi s-a spus că nu pare așa, că nu e așa, se putea și mai rău
e normal, zi mersi că ești drăguță , sunt alte fete care-
singurul lucru pe care îl urăsc mai mult decât mă urăsc pe mine ești tu când îmi zici că sunt frumoasă cu tot cu cearcăne
simt zgomotul copitelor în șolduri

Tata uita numele prietenilor mei, uita că acasă nu e bine, uita telefon și chei
nu uita totuși că la serviciu e greu și urât plin de ticăloși care se folosesc de generozitatea lui, toată lumea împotriva lui
semăn cu el mai mult decât mi-aș fi dorit
pot da vina pe contextul poluant al nașterii mele
1 ianuarie, după ce câinii au turbat

Fotografie Copertă © Diana Huțanu

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Poeme – Cătălina-Teodora Bădoi

Poeme – Cătălina-Teodora Bădoi

Poeme – Rebeca Oanță

Poeme – Rebeca Oanță

Poeme – Mara Cioroianu

Poeme – Mara Cioroianu

Poeme – Ovidiu Komlod

Poeme – Ovidiu Komlod