Literatură | Poezie

Poeme – Ovidiu Komlod

Echinox11 noiembrie 2021

soluții neașteptate 14

îmi plac reveriile prozatorilor
și când poeții devin subit prozaici
îmi vine să urlu ca puiul de lup la
o lună prea plină la un soare-n călduri
fiecare por se bombează de parcă
te-ai conecta la un port usb trântind
la pământ din toate direcțiile stai
drept în amiaza de august când poetul
traduce își scoate din priză inima
închide ușa pe dinăuntru. stinge
lumina intermitentă. așteaptă o
pocnitură în cap și-și trage un selfie

ne vom linșa IV

vom ieși din mare cu forme lichide
ne vom trânti pe castelele de nisip
e tot ce mai putem distruge tandrețea
castelelor de nisip ultimul val ne
va rostogoli ca pe doi bușteni veștezi
nu va cruța niciun por niciun icnet arzi
tenebros pe plaja-nvelită cu sârmă
ghimpată măsoară pustietatea în
felul tău puțin mai împiedicat puțin
sperios adulmecă vidul secant fii
demn de toată melancolia setează
pe mute poartă la îndemână călușul

o gură în cap II

fără să știi că marile hotărâri sunt
irevocabile ai mers în capul gol
până la punctul de cotitură unde
nu te aflai decât tu împreună cu
alți indivizi la fel de bătuți în cap la
fel de bătuți la cap cu viața bătuți cap
în cap înșirați cap la cap umandroizi
cu cap dezgolit de la mama și tații
natură și-n cap să te fi dus tot aia
îmbătrânești foarte tare nefăcând mai
nimic bătaia de joc la ea acasă
gurile de aer adânc sub chiparoși

viitor 60+

mamele ies la pensie mai devreme
de-acum au timp să călătorească în timp
să-și imagineze tot felul de filme
în lipsa unor nepoți viabili încet
fălcile încep să pocnească oasele
intră toate ca apa la apă și brusc
tații fac 60+ fiii fac 35
cum ar face o pâine cu aluat vechi
se uită unii la alții printr-o pâslă
tot mai întunecată știu că au trecut
apele din sensuri opuse un fluviu
pe ultimul pod înainte de mare

dincoace surorile se căsătoresc
își țin alesul de mână ca-ntr-un remake
niște copii forțați să intre în rândul
lumii nu cumva să bată pasul pe loc
să strivească pentru tot restul vieții și
vieții năpârca pe care n-o bănuiesc
tu alege-ți încălțămintea fii cât mai
invizibil cu neputință hrănește
morțile viitoare ce stau să-ți sară
la beregată cățele schiloade la
pândă pe după cotloanele unei vieți
mai mult netrăite mai mult așteptate

zile și zile viii

ziua începe nimic nu o mai poate
opri dau drumul încet la apă drumul
încet la gaz jetul isteric îmi sare
la beregată pun de cafea mă dezbrac
mă îmbrac pun la încărcat telefonul
îmi bag degetele în priză nu intră
degeaba dau să cotrobăi după vreun vis
în cotloane pe unde n-a pătruns încă
lumina și agitarea aceleiași
zile puse pe fapte nu fac decât să
văd în culcuș bărbați cu nevastă și plod
pe care nu e nimeni să îi oprească

la fix vor veni să ridice gunoiul
tomberoanele vor fi goale vor putea
respira în voie până când cel dintâi
mănășturean gospodar cu dare de mâini
se va apropia clătinându-se-n somn
cu resturile de ieri înconjurate
de musculițe să inaugureze o
nouă zi mereu alta mereu aceeași
nu-i nimic nu e nimeni să îl oprească
iar dintre toate zilele câte sunt pe
pământ totul se petrece numaidecât
astăzi 1 august 202vieți

neînțelegeri locale

îi înțeleg pe literații care fac
pe analiștii politici îi înțeleg
deja pe politicienii care fac
literatură la fel pe scriitorii
încarcerați pe deținuții talentați
îl înțeleg și pe Cristi Puiu și pe
CTP electoratul de la dreapta
și de la stânga tatălui stringentele
nevoi de selfie cu mască îi înțeleg
pe cei care o poartă numai pe gură
cu nările-n vânt pentru simplul motiv că
nu văd mai departe de lungul nasului

înțeleg nostalgiile comuniste
coxalgiile capitaliste pricep
jargonul macronian te-am înțeles Trump
îl înțeleg pe Putin pe Lukașenko
să nu uităm președinții statelor mai
mute din fire înțeleg îi înțeleg
pe toți oamenii care se cred atât de
importanți încât să creadă că țipătul
cucuvelei are vreo legătură cu
existențele lor mărunte un singur
lucru nu înțeleg să nu evoluăm
ca specie din tărășenia asta

Fotografie Copertă © Tin Can Forest (Pat Shewchuk and Marek Colek)