Septembrie – Cezar Popa

Septembrie – Cezar Popa

În septembrie, șobolanul a lansat o nouă săgeată.
A tăiat în stânga cu mare precizie, undeva mai sus de durerile nașterii,
și s-a topit în partea dreaptă, picurând ca o stalactită
care a rămas tot acolo. O poți vedea și acum.
Din când în când emană un fum
iar dacă îl înghiți, neatent, capul ți se învârte. Mâinile îți zvâcnesc
și ți se lipesc de perete. Curge o transpirație acră.
Aștepți să treacă, aștepți să treacă.

La ce bun limbajul când te poticnești la fiecare pas?
E ca un munte de pietriș pe care îl cari în gură. Deși nu crezi,
sunt lucruri pe care nici nu le mai observi.
Lucruri pe care nu le mai ghicești, lucruri vechi
care nu mai răbufnesc, ci plutesc și te privesc
cu ochi mici, neîncrezători.

E iarăși septembrie. Din patru colțuri izvorăște ca un semnal
o altă larmă, și se prelinge în bazinul unei fântâni de mercur.
Aici nu vei găsi frumuseți care se ridică la cer, nici
farmecul unui pământ oglindit în aur.
Iată puținul. Iată tumultul.
În centru ești tu, tras la față și plâns leoarcă,
și cu convingerea că ești în locul cel bun.
De altfel, nu e nimeni care poate să te dezmintă;
rămâne să aștepți ultima rostire ca pe un tun.

Fotografie copertă © Bernd Koberling

Cezar Popa

Termină norvegiană și studii irlandeze. Citește Pynchon și Borges de la cap la coadă, iar Derrida pe diagonală. Scrie proză scurtă unde locul îl face pe om.

Articole similare

Poeme – Cătălina-Teodora Bădoi

Poeme – Cătălina-Teodora Bădoi

Poeme – Rebeca Oanță

Poeme – Rebeca Oanță

Poeme – Mara Cioroianu

Poeme – Mara Cioroianu

Poeme – Diana Huțanu

Poeme – Diana Huțanu