Cronica solitară a copilului ajuns adult

Cronica solitară a copilului ajuns adult

Festivalul Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent a fost deschis vineri, 15 octombrie, cu premiera spectacolului CTRL + Z, producție a Teatrului Apropo, care poartă semnătura tinerei regizoare Ana Maria Țîrlea și care ne propune o incursiune intimă în devenirea noastră ca persoane, începând cu copilăria și ajungând la maturitate, înțesată de tot mai multe întrebări și tot mai multe necunoscute ivite pe parcurs. O criză identitară care se adâncește în mod accelerat și care își izolează protagoniștii într-un hău existențial care pare de netrecut. Desigur, această „concluzie” poate fi urmărită înapoi în etapele „preliminare”, în aceleași locuri în care se găsesc și cauzele acestui colaps interior. Avem parte astfel de o perspectivă intrinsecă a singurătății, a modului în care omul știe sau, mai precis, nu știe să se raporteze față de sine în momentul în care valorile proprii îi sunt neclare, iar prototipul parental spre care să-și întoarcă privirea este absent.

Regizoarea își construiește discursul scenic pe fundația celor două ipostaze lăuntrice care se află într-un permanent dezacord cu privire la episoadele trecutului, în care EL (Dan Boldea) le privește într-o cheie melancolică, în timp ce EA (Alexandra Bob) are o viziune mult mai rece, aproape cinică asupra evenimentelor trecute. Ei sunt, deopotrivă, sensibilitatea și rațiunea, fracturate însă de circumstanțele în care au evoluat, captive într-o zonă exterioară cuprinsă între acum și atunci, într-un registru spațial claustrat, în care bătălia interiorizată și intensă se extinde și în exterior, astfel încât lumea devine un loc gol, fără destinație și fără semnificație.

Pe Dan Boldea îl regăsim în dublă ipostază – aceea de actor și de dramaturg – semnând astfel și textul spectacolului. Pe de-o parte, acesta demonstrează o scriitură în care știe să îmbine sensibilitatea artistică alături de o voce clară și răspicată, în care se simte o nevoie stringentă de a înțelege și de a oferi un scop trăirilor pe care le experimentează personajele sale. De altfel, acesta reușește să compună mai multe straturi ale textului fără să-l încarce, fără să-l îmbuibe cu semnificații, ci alege să trateze totul cu sinceritate, deschidere și asumare, ceea ce în mod natural edifică noi direcții textuale. Pe de altă parte, actorul Dan Boldea este entuziast, plin de elan, fiind totodată o prezență electrizantă pe scenă.

Alături de el o regăsim pe Alexandra Bob, o prezență suavă, care oferă echilibru spectacolului printr-o interpretare ponderată și plină de substanță, edificându-și foarte bine rolul pe structura textului care impune prin tematică și prin discurs acest tip de control. De altfel, unul dintre punctele forte ale acestui spectacol reprezintă chimia scenică dintre cei doi actori, între care există o sincronizare tacită, confortabilă și fructuoasă. Atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv, aceștia reprezintă pivoții principali ai spectacolului.

Ana Maria Țîrlea se folosește de toate aceste elemente pentru a asambla o experiență intensă, în care multiplele direcții se împletesc copleșitor, fără a deveni însă ostentative, menținându-se într-o zonă bine stăpânită a sugestiei. De altfel, ea își dispune personajele într-o manieră multilaterală, propunând totodată o serie de discuții care își au rădăcina într-un colaps existențial care vizează viața în sine și rostul ei. Deconstruiește solitudinea, iar apoi o împarte pe mai multe paliere, pentru ca în final să o ilustreze într-un mod exhaustiv.

Cea mai importantă tematică pe care o abordează este, cu siguranță, cea care se referă la absența figurii părintești din viața copilului, semnalizând încă de la început această direcție prin scena de deschidere, în care cele două ipostaze ale „protagonistului” se găsesc în fața televizorului, cu privirea pironită în ecranul acestuia, din care se poate auzi o înregistrare a unuia dintre colindele lui Radu Gyr. Așadar, un simulacru a ceea ce ar trebui să însemne în fapt atenția și afecțiunea. Cu toate acestea, aici se naște un paradox între sentimentul de abandon acutizat pe care aceștia îl simt și legătura cu trecutul, singurul pe care îl înțeleg și, în ciuda consecințelor pe care le-a provocat, care este privit cu o anumită nostalgie de către EL. Mai mult de atât, spectacolul transcende dimensiunea familială și chestionează relația sinelui atât cu Divinitatea, cât și cu propria identitate, în mod special cu cea sexuală, astfel încât antagonismul intim se profilează atât în raport cu o forță superioară, cât și în raport cu propria negură despre sine.

Scenografia semnată de Ana-Maria Obogeanu reliefează la rândul ei complicațiile care se nasc odată cu trecerea de la copilărie, prin adolescență, iar apoi la maturitate. Nu foarte complicată, formată din câteva obiecte uzuale care în aparență conțin o valență familiară, protectivă, dar care sunt în fapt restrictive, un cordon care continuă să izoleze personajele și care nu le permite să depășească împrejurările în care se află. Tot aici, găsim mai multe cutii etichetate, așadar un nou indicator între supliciul de a fi aici sau de a fi acolo, de a rămâne pe loc sau de a se pune în mișcare, cu toate că nu există o țintă bine definită.

CTRL + Z este un spectacol puternic din mai multe puncte de vedere: atât a tematicii pe care și-o asumă, cât și a modului în care alege să o abordeze, într-o manieră sinceră, pătrunzătoare și emoționantă. Un spectacol care își rostește clar ideile, dar care nu devine prea explicit, ci își menține cheile simbolice într-o zonă în care acestea să poată fi accesate fără a fi dezvăluite direct. Concludent atât pentru generațiile mai tinere, cât și pentru cele mai înaintate, spectacolul reprezintă și o proiectare a ceea pot reprezenta carențele din trecut pentru un prezent instabil, dar totodată cum pot fi acestea elimintate printr-o comandă de „undo”.

În plus față de toate acestea, a constituit un debut frumos și plin de speranță din partea tinerilor artiști, a căror muncă sperăm că o vom putea vedea cât mai des pe scenă.


regie: Ana Maria Țîrlea
dramaturgie: Dan Boldea
cu: Alexandra Bob și Dan Boldea
scenografie: Ana Maria Obogeanu
asistent de proiect: Iustin Filip


Foto credit: Vlad Costin

Răzvan Rocaș

Am început cu Literele și am continuat cu Teatrul. Interesat de zona independentă și de modul în care aceasta poate aduce un plus societății.

Articole similare

Nu e nimic în neregulă cu acest debut și poate asta e problema

Nu e nimic în neregulă cu acest debut și poate asta e problema

Ca într-un videoclip LO-FI

Ca într-un videoclip LO-FI

Glam poetry la margine

Glam poetry la margine

Paradoxul și aporia Colectivei

Paradoxul și aporia Colectivei