Armonii vestimentare feminine la A.S. Byatt și Margaret Drabble

Armonii vestimentare feminine la A.S. Byatt și Margaret Drabble

Este binecunoscut faptul că vestimentația nu îndeplinește doar funcția primară de a acoperi  corpul și de a-i ține acestuia de cald. Mai ales în cazul femeilor, aspectul practic al hainelor are tendința de a se estompa în favoarea perspectivei estetice și a capacității lor de a adăuga un plus de frumusețe și rafinament celei care le poartă. Pe de altă parte, îmbrăcămintea transmite mesaje, uneori ușor de înțeles, alteori învelite în ambiguitate. Limbajul secret al hainelor și accesoriilor, cum ar fi bijuterii, poșete, pantofi, izvorăște din partea ascunsă a sufletului, din misterul subconștientului feminin. Legătura dintre vestimentație și decodificarea psiho-emoțională aferentă a fost analizată în literatura de specialitate. Făcând aluzie la păcatul biblic originar, hainele acoperă ceea ce trebuie să rămână ferit de ochii lumii, dar și partea secretă, întunecată, a sufletului. Ele devin o pecete misterioasă a tenebrelor subconștientului feminin. În lucrarea sa The Language of Fashion, Roland Barthes formulează o perspectivă semiotică asupra modei, aplicând binecunoscutele concepte lingvistice Saussuriene de semnificat și semnificant. Astfel, materialele care stau la baza fabricării hainelor pot deveni semnificanți ai anumitor stări afectiv-emoționale, care, la rândul lor, se transformă în semnificați: ”I will find out, for example, that the signifiers for ‘romantic’ are: chiffon, lace, batiste, Swiss cotton, lawn, organza, flounces, hats with veils, headbands”1 (Barthes, The Language of Fashion, 43).

În studiul său critic despre stilul vestimentar feminin în romanele lui Margaret Atwood, intitulat  Self-Fashioning in Margaret Atwood’s Fiction – Dress, Culture, and Identity, publicat în 2005, Cynthia G. Kuhn explică legătura intrinsecă dintre îmbrăcăminte și identitatea feminină. Autoarea susține ideea unei funcții ambivalente îndeplinite de către stilul vestimentar. Această ambivalență conferă hainelor o aură de mister, într-o strânsă corelație cu personalitatea feminină și cu panorama afectiv-emoțională aferentă: “The dressed body contains an element of trickery or magic since it conceals while it reveals; individual clothing choices also create fictional identities”2 (Kuhn, 37). 

În romanul său The Virgin in the Garden, A. S. Byatt subliniază unele aspecte privitoare la simbolismul cromatic al hainelor. În perioada elizabetană, o aură de superstiție circumscrie perspectiva psihanalitică asupra vestimentației feminine. Byatt analizează însemnătățile atribuite culorilor în acea perioadă, prin vocea personajului Felicity Wells:

Miss Wells, enthroned now in her art silk robes, was lecturing Stephanie on colour symbolism in Elizabethan dress. Everything, she was declaring, had then had its precise significance, colour could be read. Yellow was joy, though lemon yellow was jealousy. White was death. Milk-white was innocence. Black was mourning, orange spite, flesh colour lasciviousness. Red was defiance, gold avarice, straw plenty. Green was hope, but sea-green was inconstancy. (Byatt, The Virgin in the Garden, 144)3

Articolul de față se concentrează pe simbolismul cromatic al culorilor verde și albastru, în vestimentația și accesoriile personajelor feminine din romanele și nuvelele celor două scriitoare britanice surori, A.S. Byatt și Margaret Drabble. Voi încerca să accentuez linia comună a însemnătății subtile a acestor culori, și anume creativitatea literară a protagonistelor care poartă, la un moment dat pe parcursul traiectoriei lor narative, rochii sau accesorii în culorile verde sau albastru. 

Nuanțele de verde și albastru, cele redând simbolic peisajele acvatice, par a fi emblema cromatică a așa numitelor rochii literare, purtate de personajele feminine care activează în domeniul literaturii, mai exact de către scriitoare. Asociată reînvierii naturii, odată cu venirea primăverii, culoarea verde redă ideea de fertilitate a pământului, a naturii. Această rezonanță cromatică este subliniată de către Vernon A. Chamberlin, în articolul său intitulat “Symbolic Green: A Time-Honored Characterizing Device in Spanish Literature”: “green has a special affinity for attracting symbolic meaning because of its links to the basis of life. It is the first and principal color to be observed in the annual renewal of plant life”4 (Vernon, 29). În articolul de față, voi încerca să demonstrez că simbolismul culorii verzi, în vestimentația eroinelor romanelor celor două scriitoare surori, cochetează, prin extrapolare, cu ideea de fertilitate intelectuală, în special literară, de care personajele analizate dau dovadă.  

Romanul publicat în 1997, al lui Margaret Drabble, The Witch of Exmoor, o aduce în prim plan pe excentrica scriitoare Frieda Haxby, aflată la o vârstă destul de înaintată. Este un personaj feminin enigmatic, poate chiar unul dintre cele mai enigmatice personaje feminine ale lui Drabble. Comportamentul misterios al sofisticatei Frieda îi intrigă chiar și pe membrii familiei sale, pe fiicele, ginerii și nepoții ei. Cu un trecut traumatic, marcat de nefericire conjugală, abandon din partea unui soț infidel, precum și de sinuciderea surorii sale, Frieda, care nu duce lipsă de mijloace financiare, alege să se auto-izoleze într-un castel ruină, departe de ochii lumii civilizate. Ea poartă rochii așa-zis de gală, în nuanțe de albastru, chiar în intimitatea castelului Ashcomb, unde este vizitată de una din fiicele sale, împreună cu ginerele și nepotul. Vestimentația nepotrivită pentru o simplă vizită familială ne poate duce cu gândul la un alt personaj excentric și enigmatic, plin de traume încă active, din literatura Victoriană, și anume, Mrs. Havisham, din romanul „Marile Speranțe” al lui Charles Dickens. Aceasta refuză să mai iasă din casă, precum și să renunțe la rochia de mireasă, pe care o poartă de ani de zile, după ce timpul se oprește în loc pentru ea, când logodnicul o părăsește chiar în ziua nunții. Frieda poartă o rochie albastră, de gală, atunci când fiica ei o vizitează, împreună cu ginerele și fiul acestora, la castelul Ashcomb. Rochia fusese cumpărată cu mulți ani în urmă, în vederea participării la o ceremonie regală în Suedia, unde Frieda fusese premiată pentru cartea pe care o scrisese. Totodată, rochia în nuanțe acvatice face trimiteri simbolice la peștera Wookey Hole, din apropierea reședinței Friedei, o peșteră învăluită în misterul legendei unei vrăjitoare, care se pare că ar fi viețuit acolo cu mult timp în urmă. Enigmatica Frieda Haxby asimilează deci imaginea nostalgiei succesului literar apus, precum și aura de mister ce însoțește legenda vrăjitoarei din peșteră. Singurătatea celei din urmă, ca și singurătatea Friedei, fac o subtilă aluzie la izolarea scriitoarei, devenită o așa–zisă vrăjitoare a literelor și cuvintelor, pe tărâm ideatic și imaginativ. Rochia de noapte a Friedei este de culoare verde, în vreme ce bijuteriile sale sunt de culoare albastru-verzui, în nuanțe acuamarine. 

Asocierea simbolică dintre femeia de litere trecută de prima tinerețe, care preferă solitudinea pentru a crea, și imaginea arhetipală a vrăjitoarei, se face observată și în cel mai cunoscut roman al surorii lui Drabble, A.S. Byatt. Romanul Possession al celei din urmă aduce în atenție scriitoarea fictivă, din perioada Victoriană, Christabel LaMotte. Într-un alt plan, succesoarea lui Christabel, nu doar pe linie genealogică, dar și pe linie literar-academică, Maud Bailey se dovedește, într-un final detectivistic, a fi stră-stră-strănepoata lui Christabel. Ajunsă la o vârstă mai înaintată, poetesa LaMotte se compară pe sine însăși cu o vrăjitoare: ”I live in a Turret like an old Witch, and make verses nobody wants”5 (Byatt, Possession, 450). Accesoriile vestimentare ale celor două intelectuale din epoci diferite, Christabel LaMotte și descendenta academică Maud Bailey, posedă un refren cromatic verde, condimentat cu romantica transmitere din generație în generație, pe linie feminină : bijuterii rămase de la Christabel, pe care Maud le poartă, fără însă a fi conștientă de valoarea de moștenire a acestora, moștenire cu însemnătate deopotrivă biologică și metaforică, desemnând talentul literar și înclinația spre literatură, transmise de la stră-stră-străbunică independentei Maud Bailey. La fel, turbanul verde, purtat obsesiv de Maud Bailey, sub care aceasta își ascunde părul, se adaugă palmaresului vestimentar de insistență cromatică verde, din romanul lui A.S. Byatt.   

Nuvela lui Margaret Drabble “A Success Story”, inclusă în volumul A Day in the Life of a Smiling Woman, o aduce în prim plan pe Kathie Jones, scriitoare. Aceasta este dramaturg de succes, orientată îndeosebi spre carieră, nepunând mare preț pe felul în care arată. În general, aspectul ei fizic nu atrage cu nimic atenția celor din jur. Cu toate acestea, în subconștientul ei, Kathie ar dori mai degrabă ca bărbații să o considere o femeie atrăgătoare, decât să se facă remarcată prin talentul ei literar. Ia parte la o sindrofie literară, unde urmează să îl întâlnească pe un om de litere foarte renumit, Howard Jago. În acest context, dorința secretă a lui Kathie de a fi atractivă doar ca femeie va ieși în sfârșit la suprafață. Cu toate că nu posedă haine multe și scumpe, de data aceasta Kathie se îmbracă într-o rochie deosebită, rafinată, “a long green-blue dress”6 (Drabble, A Day in the Life of a Smiling Woman, “A Success Story”, 100). Când își dă seama că, într-adevăr, Howard Jago este mai atras de înfățișarea ei fizică decât de ceea ce scrie ea, Kathie se consideră cu adevărat o învingătoare. Astfel, “A Success Story” a lui Margaret Drabble, este mai degrabă o nuvelă despre cum latura feminină a lui Kathie, până atunci ținută ascunsă și umbrită de dorința de succes în carieră, iese la suprafață și răbufnește, din adâncurile subconștientului. 

Modelul cromatic al rochiei verzi, asociat creativității literare feminine, este abordat de Margaret Drabble, și în romanul său The Millstone. Personaj feminin secundar, Lydia Reynolds este scriitoare și prietena protagonistei Rosamund Stacey, cu care și împarte locuința. Lydia scrie un roman despre Rosamund, despre faptul că cea din urmă a ales să dea naștere unei fetițe nelegitime, al cărei tată rămâne un mister pentru toată lumea, cu excepția lui Rosamund. Când vine sorocul lui Rosamund de a naște, Lydia o însoțește pe prietena ei la maternitate. Cu această ocazie, Lydia poartă o “strange long green lace dress and over it her usual grey macintosh”7 (Drabble, The Millstone, 92). Rochia verde este din nou un semnal simbolic al preocupărilor literare ale Lydiei, romanul său despre Rosamund fiind de fapt o insinuare intraroman de asumare a firului narativ ce abordează chiar povestea protagonistei. În acest sens, naratorul din roman poate fi asimilat subtil personajului secundar Lydia Reynolds, mergând chiar până la o  cvasi-identificare cu aceasta. Fertilitatea biologică a protagonistei Rosamund, aflată pe punctul de a da naștere unei fetițe, este contrabalansată de fertilitatea literară a Lydiei, singura fertilitate căreia cea din urmă acceptă să îi facă loc în viața sa, căci împlinirea ca mamă, în cazul Lydiei, eșuează în urma unui avort spontan, lucru ce o face să se simtă ușurată de povara unei eventuale maternități. Insinuarea cromatică a vestimentației Lydiei, la maternitatea unde naște Rosamund, este, evident, aluzivă la verdele fertilității cu dublu sens, atât biologic, cât și literar, în timp ce nuanța de gri a pelerinei de ploaie ce acoperă rochia verde, ar duce cu gândul la o tentă depresivă, rămasă ca o dâră tristă în sufletul Lydiei, în urma pierderii de sarcină.

Romanul lui A.S. Byatt, The Game, o aduce în atenție pe Cassandra Corbett, ale cărei preocupări literare se desfășoară într-un cadru academic consacrat, la Oxford. Cassandra duce aici o viață retrasă, am putea spune, aproape monahală, îndeletnicirile desfășurându-se aproape în exclusivitate pe tărâm literar de factură academică. La petrecerea organizată în cinstea vizitei surorii sale, Julia, la Oxford, Cassandra poartă o rochie de catifea, de combinație cromatică “green and gold” (Byatt, The Game, 136). Din nou, observăm incidența culorii verde la un personaj cu preocupări literare academice, a cărei soră, Julia, este, de profesie, scriitoare de romane. 

Aspectul cromatic al vestimentației feminine este, din nou, un indicator al preocupărilor intelectuale ale protagonistei, în romanul The Sea Lady, al lui Margaret Drabble. Romanul se deschide cu ceremonia de decernare a unui premiu în domeniul cercetării științifice, ceremonie la care personajul feminin principal, Ailsa Kelman, îl prezintă pe câștigătorul premiului, autorul unui studiu despre viețuitoarele marine, despre reproducerea și sexualitatea acestora. Mediul acvatic primordial, din cercetarea științifică, dobândește expresie prin rochia de ceremonie a Ailsei, care imaginează o sirenă acvatică în persoana protagonistei romanului, “The sea-green, silvery, incorruptible Ailsa”8 (Drabble, The Sea Lady, 2). Amprenta cromatică marină își găsește corespondența în nuanțele verzui ale rochiei, nuanțe găzduitoare ale solzilor argintii, ce imaginează, în plan vestimentar, enigmatica și feminina viețuitoare a mării, sirena: “The winning book was about fish, and to present it, she appeared to have dressed herself like a mermaid, in silver sequinned scales”9 (Drabble, The Sea Lady, 1).    

În concluzie, insinuările cromatice din vestimentația personajelor feminine analizate se grupează, poate mai mult sau mai puțin întâmplător, sub umbrela nuanțelor de verde-albastru, aluzive la împlinirea unui demers literar de gen feminin, la fertilitatea metaforică pe un tărâm fructifer ideatic, intelectual.     

Bibliografie primară: 

Byatt, A. S.  Possession. Vintage, 2009.

– . The Game. Vintage, 1999. 

– . The Virgin in the Garden. Vintage, 2003.

Drabble, Margaret. A Day in the Life of a Smiling Woman, The Collected Stories. Penguin Classics, 2012.

–. The Millstone. Penguin Books, 2016.

–. The Sea Lady. Penguin Books, 2007. 

– . The Witch of Exmoor. Penguin Books, London, 1997.

Bibliografie secundară: 

Barthes, Roland. The Language of Fashion. Bloomsbury Academic, 2013. 

Chamberlin, Vernon A. “Symbolic Green: A Time-Honored Characterizing Device in Spanish Literature.” Hispania, vol. 51, no. 1, 1968, pp. 29-37. JSTOR, www.jstor.org/stable/338019. Accessed 10 Apr. 2021

D’Andrade, R., and M. Egan. “The Colors of Emotion.” American Ethnologist, vol. 1, no. 1, 1974, pp. 49-63. JSTOR, www.jstor.org/stable/643802. Accessed 9 Apr. 2021

Jacobs, Vivian, and Wilhelmina Jacobs. “The Color Blue: Its Use as Metaphor and Symbol.” American Speech, vol. 33, no. 1, 1958, pp. 29-46. JSTOR, www.jstor.org/stable/453461. Accessed 10 Mar. 2021

Kuhn, Cynthia, G. Self-Fashioning in Margaret Atwood’s Fiction: Dress, Culture, and Identity. Peter Lang Publishing, 2005. 

Pastoureau, Michel. Blue: The History of a Color. Princeton University Press, 2018. 

–. Green: The History of a Color. Princeton University Press, 2014. 


1 „Voi afla, de exemplu, că semnificanții pentru „romantic” sunt: șifonul, dantela, batistul, bumbacul elvețian, organza, volănașele, pălăriile cu voaluri, bentițele” (Trad. mea).

2  „Trupul îmbrăcat conține un element de înșelăciune și magie, de vreme ce ascunde și în același timp demască; alegerile vestimentare individuale crează totodată identități ficționale”.

3 „Domnișoara Wells, întronată acum în rochia sa albă, îi ținea lui Stephanie o prelegere despre simbolismul cromatic al rochiei elizabetane. Totul, spunea ea, avusese, în acea vreme, propria semnificație, culorile aveau un înțeles. Galbenul însemna veselie, deși galbenul lămâi era gelozie. Albul însemna moarte. Albul lăptos simboliza inocența. Negrul era doliu, portocaliul ciudă, culoarea pielii, lascivitate. Roșul însemna sfidare, auriul avariție, galben pai însemna bogăție. Verdele era speranță, dar verdele marin însemna nehotărâre.”

4 „Verdele are o afinitate specială în a atrage înțelesuri simbolice, datorită legăturilor sale cu fundamentele vieții. Este cea dintâi și principala culoare ce se poate observa în ciclul reînnoirii anuale a vieții vegetale.”

5 „Trăiesc într-un turn, ca o vrăjitoare bătrână, scriind versuri pe care nimeni nu le vrea.”

6 „o rochie lungă, verde-albăstruie”.

7  „O ciudată rochie lungă, verde, din dantelă, iar deasupra, obișnuita ei pelerină de ploaie gri”.

8 „Ailsa cea argintie, verde ca marea, incoruptibilă”.

9  „Cartea câștigătoare era despre pești, și pentru a o prezenta, ea părea că a ales să se îmbrace aidoma unei sirene, cu solzi argintii.”

Iulia Roșu

Fotografie Copertă © Tami Williams backstage at Giambattista Valli Haute Couture Spring / Summer 2018

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Viața e a mea sau tutorial despre cum o reiei în posesie

Viața e a mea sau tutorial despre cum o reiei în posesie

Death of the future, birth of queerness

Death of the future, birth of queerness

Pământului bun puțină apă îi trebuie

Pământului bun puțină apă îi trebuie

Piața „dosită” a Năsăudului. Târgul de joi

Piața „dosită” a Năsăudului. Târgul de joi