Trame din realitatea imediată

Trame din realitatea imediată

Simona Goșu, Fragil, Polirom, Iași, 2020.

Lumea creată de Simona Goșu în volumul Fragil (Polirom, 2020) prezintă, sub aparenta banalitate a cotidianului, drame domestice actuale, prin demitizarea spațiului securizant al familiei, anulând clișeele edulcorante clasice. Cadrele nu sunt compuse din detalii inutile, nici atmosfera nu e catalogată direct de către naratoare sub titulatura tragicului sau a eșecului, ci accentul cade pe spațiul personal al indivizilor, mai exact, pe ansamblul flash-urilor cotidiene care dau o notă distinctivă traumelor sau experiențelor particulare. Autoarea dozează cu tact elementele fiecărei povestiri, fără aglomerarea informațiilor, printr-o retorică deloc pretențioasă, marcată de elipse care susțin consistența volumului. 

În principiu, majoritatea povestirilor au în prim-plan expunerea copiilor la situații conflictuale, de abandon, de contact naiv sau brutal cu realitatea etc. Pe de altă parte, volumul insistă și pe rolurile materne și paterne în familie sau în cuplu și propune episoade ale maternității sau ale corporalității insuficient explorate în literatura română. Spre exemplu, în „Secrete”, Adela, o fetiță de 9 ani, ezită să îi dezvăluie mamei neliniștea cu privire la creșterea sânului drept, iar situațiile în care își adună curajul și e pregătită să îi mărturisească îngrijorările sunt înlăturate de ocupațiile diverse ale femeii. Succint explorată în volum, dar de insistat la nivel critic, evitarea discuțiilor referitoare la transformările corporale datorate pubertății a devenit aproape un clișeu sadic. Fără implicații didactice, Simona Goșu prezintă paravanul claustral existent între părinți și copii în abordarea acestor subiecte sau, mai bine zis, arta de a le evita. Lipsa comunicării dintre mamă și fiică o face pe Adela părtașă inconștientă la relația tatălui său cu o altă femeie. Pe aceeași direcție a interacțiunii verbale precare, după ce Adela află de la amanta tatălui despre organul genital al motanului și despre normalitatea transformărilor sale corporale, în urma unei răbufniri emoționale prin care fetița își expune confuz temerile, mama deduce că a suferit un abuz din partea tatălui. Marele merit al Simonei Goșu în acest debut, deja câștigător a numeroase premii pe scena literară, este de a reda intensități afective, păstrând neutralitatea discursivă. Mai mult, autoarea nu deconstruiește imaginarul ludic generat de copii și expus obiectiv prin vocea narativă, nu spulberă modul în care copiii receptează realitatea, ci ne face părtași la aceasta, accentuând dimensiunea duală a lumii lor – crudă și firavă în același timp. Simptomatică în acest sens este povestirea Lumină. Simțind că i se apropie sfârșitul, străbunica o îndeamnă pe nepoată să îi aprindă o lumânare. Fetița nu reușește, așa că îi aprinde lampa și continuă să se joace lângă trupul muribund: 

„– Știi ce? Sunt proaste rău chibriturile astea. Știi cât se chinuie mamaie s-aprindă aragazul? Sunt proaste rău, a repetat fetița aruncându-le. Nu ne trebuie prostia asta.
S-a întors spre noptieră. S-a jucat câteva secunde cu întrerupătorul veiozei, stingând și aprinzând becul. L-a lăsat aprins și a spus ridicând din umeri:
– Uite, uite, ai lumină. (…)
Și-a plimbat de câteva ori palma deasupra feței bătrânei, cu gesturi grațioase, ca un magician. I-a atins pleoapele. Mica a rămas cu ochii închiși. A mai scos un oftat prelung și buzele uscate i s-au depărtat. Fetița a luat păpușa din coș, a ridicat-o în aer și glasul ei a răsunat în liniștea camerei: Am o fetiță mică, așa și așa, și lu’ Mica i-e frică, așa și așa.”

Cu toate că unele proze nu sunt suficient de convingătoare sau construiesc imagini mai puțin consistente („Îmi închipui că mâinile mamei sunt niște fluturi albi cărora le-au crescut dungi mov”), nu poate fi contestată precizia excelentă a formulei narative sau diversificarea câmpului tematic în literatura română contemporană. Una dintre prozele semnificative ale volumului este și „Neliniști”, în care sunt prezentate dificultățile unei mame în alăptarea copilului, alături de arsenalul medical mecanizat și de soțul ce îi descurajează constant încercările. Pentru Carmen, alăptarea este confirmarea statutului matern și, mai mult, a reușitei sale în această nouă etapă („Pentru că nu există mame fără lapte, adăugă cu vocea scăzută.”), iar problema lactației este asociată cu eșecul realizării sale în acest plan. Pe lângă aspectele narative și stilistice, simpla tematică abordată plusează ineditul, prin asocierea aspectelor variate și contradictorii care caracterizează, în fapt, experiența parentală, dar și prin sugestia altor palete ale personalității personajelor adulte, dincolo de postura maternă sau paternă.

Imaginarul propus de Simona Goșu este, în multe proze, unul crud, dar aplatizat de firul discursiv amintit anterior. Copiii încearcă să se reconecteze cu părinții, dar sunt expuși unor situații traumatice. În „Împăratul”, Cosmin iese din închisoare și încearcă să se readapteze la ritmul de viață al familiei. Lucrurile pe care le face par destul de incitante pentru copii, căci vizitează locuri noi, întâlnesc oameni interesanți și, din nou, nu ieșim din imaginarul ludic, fiindcă știm tot atât de multe pe câte văd fiul și fiica, având spațiu pentru presupuneri și reflecții. La fel se întâmplă și în „Zi de vizită”, unde aceleași personaje îl vizitează pe Cosmin la închisoare, însă mama le spune copiilor că tatăl se află într-un spital, diagnosticat cu ulcer. Nicio secundă imaginarul expus nu este spart prin explicații care ar dăuna acțiunii. Cadrele, jandarmii, deținuții sau vizitatorii sunt prezentați obiectiv, iar cantitatea de informații primită de copii pentru a confunda două instituții diferite este suficientă pentru experiența lor de viață. Revenind la „Împăratul”, când Cosmin și Andrei iau trenul, tatăl întâlnește o veche cunoștință, pe Denis, alături de mama sa. Punctul central este cel în care Cosmin pierde voit trenul, după cum deducem din afara prozei, sub privirile complice ale bărbatului rămas în vagon cu fiul înlăcrimat și bătrâna indiferentă. Aici apare un exemplu de parenting toxic, reluat de multe ori în volum. Cosmin vrea să economisească timpul pe care l-ar pierde în călătoria alături de copil și să își finalizeze treburile. Așadar, îi cumpără dulciuri și fără nicio explicație prealabilă, îi asigură o călătorie incomodă cu doi străini bizari. Un moment asemănător are loc și în „Legături”, când Cristina îi oferă lui Matei o lecție de curaj, abandonându-l într-un magazin de animale și declanșând reacția firească de panică a băiatului în mijlocul străinilor. În „O zi de vacanță”, mama și fiica merg să cumpere un costum de baie pentru cea din urmă și, fără a da curs vocal ideii, prin gesturi nonverbale pe care fata nu știe să le interpreteze, femeia o îndeamnă să îmbrace hainele peste costum și să nu scoată niciun cuvânt, urmând să o informeze pe vânzătoare că nu au găsit nimic potrivit. Când vânzătoarea le ajunge din urmă pentru a le cere explicații, mama se comportă ca și cum nu ar ști nimic, iar tăcerea ei o determină pe copilă să își asume vina furtului și să își ceară iertare. În volum apar numeroase cazuri de acest gen, în care copiii sunt expuși unor primejdii care depășesc capacitatea lor de înțelegere, precum în „Aleea Duetului 26”, unde Crina îl împiedică pe vecin să se sinucidă, sau în „Cinema Central”, în care Mario este victima unui act de pedofilie.

În universul restrictiv creat de cei mai mulți părinți în care fetele poartă roz, iar băieții albastru, răsturnarea anumitor raporturi sau experimentarea unor situații catalogate ca fiind caracteristice genului opus produce receptări discordante și limitate din partea adulților. În „Drumul spre palat”, comportamentul vivace și impunător al Bogdanei este asociat de învățătoare cu acela al băieților, ceea ce o determină pe copilă să își condiționeze identitatea prin abordarea stereotipurilor: „Și de-aia-mi pun agrafa-n păr, să vadă că sunt fată”, „Mie nu îmi ies într-o parte și în alta oasele. Cum îi ies lu` mami. E are gleznele subțiri, delicate.” Marea temere a Bogdanei este ca analizele de urină să nu reflecte faptul că ea ar putea fi un băiat, fiindcă a imitat micțiunea din picioare, la care se adaugă dezinteresul pentru culoarea roz sau pentru fuste. Absurdul și, totodată, tragismul situației survin din constrângerile exercitate asupra fetei de către mamă, educatoare sau vecină, cu privire la respectarea anumitor clișee. Așadar, printre tematicile importante abordate în câteva povestiri se numără identitatea de gen, libertatea de expresie sau viziunea tradițională a societății în receptarea acestor raporturi. Nu este singura povestire în care sistemul educațional dă exemple de comportamente antipatice. În „Negresa”, bullyingul, condiționat, în situația de față, de rasism și sărăcie, este alimentat de profesoara de română împotriva elevei sale. Momentul frapant este cel în care profesoara o insultă pe copilă, încurajând restul clasei să o acompanieze în acest demers, episod ce ar putea funcționa metonimic pentru imaginea societății în genere.

Pe lângă elementele definitorii ale volumului, dezvoltate anterior, precum cvasi-anestezierea afectivă a discursului narativ și reiterarea tematicilor familiale sau de gen, printr-o formulă deloc perimată (elemente care amintesc de atmosfera povestirilor lui Alice Munro), e îmbucurătoare direcția pe care o trasează Simona Goșu pe axa prozei scurte românești.

Fotografie Copertă © Oliver Pacas on Unsplash

Ana Bănică

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Claudiu Ioan Maftei – gloriemartinez

Claudiu Ioan Maftei – gloriemartinez

There will be vampires! – Wonders of Transylvania

There will be vampires! – Wonders of Transylvania

Estetica și ideologia dark academia

Estetica și ideologia dark academia

Ioana Barbu – The Subaltern in Mary Shelley’s Frankenstein

Ioana Barbu – The Subaltern in Mary Shelley’s Frankenstein