Poeme – Laura Francisca Pavel

Poeme – Laura Francisca Pavel

(din volumul în pregătire Acţiuni şi protocoale)

Un plus de graţie

Dincolo de uşa trântită ostentativ
mirosul de tigaie încinsă peste care cineva toarnă apă
o sfârâitură scurtă şi stropii graşi pe pereţi
înjurătura de mamă
ţipete împăcări lipicioase gâfâieli
un hohot casnic
Fiindcă toţi avem parte de
micile blesteme ale clanului,
de reprezentaţii cu ventriloci.

Liţă de la scara patru molfăie fericit dintr-o ciupercă
E albă carnea ei, ba dacă o rupi e roşie
Îi ofer în schimbul ei bomboane învelite în staniol
Printre lamele de sub pălărie
se mişcă doi-trei viermi
Nu mi-e greaţă, dar nici nu mai am poftă
de carnea ei roşie
mă consolez cu bomboanele
le aşez în groapa asta săpată proaspăt şi expun comoara
sub o bucată de sticlă,
doar-doar or apărea vizitatori curioşi.
Deja se şi arată umăr la umăr
primii invadatori
la linia dintre dealurile pictate stângaci şi
razele strâmbe de soare

Mă învârt, plictiseală şi un dram de depresie
Nimic demn de atenţie,
poate merita să fi încălzit la piept
ziua de ieri, când mă holbam aiurea şi
mi-a trecut un tren de marfă prin faţa geamurilor, jur,
eram în centrul oraşului lânced de provincie
şi nici urmă de gară prin preajmă, pe bune,
eram la etajul 2, vremea era sălcie,
nimic nu anunţase evenimentul

Dacă aveţi vreun dubiu, nu aruncaţi cu băşcălii
n-ar strica un pic de respect
de empatie
retrageţi-vă discret
nu vă lăbărţaţi vigilenţa
mai mult decât vă permite
peisajul

în care se aşteaptă o dezlegare de tristeţe
lentă ca o alunecare între plăci tectonice
Aici nu se plânge, se înaintează
se câştigă încet-încet un plus de graţie, un plus de cruzime.
Epuizarea îşi găseşte un scop.

Havisham & Calimero

Tristeţile copilăriei pot fi clasate relativ uşor
Întâi complexul Calimero:
sufeream nopţi la rând de mila puiului oropsit
Mai ştii cum toţi ăştia
de ne simţeam nedreptăţiţi
ne credeam Calimero,
pretindeam tandreţe
şi storceam lacrimi audienţei?

Pe urmă complexul Miss Havisham
cinica, răzbunătoarea
Puteam umple pauzele jocului cu
cadre din scena nunţii ei ratate
Cât a fost strălucire, cât a fost convulsie?
Tremuram de nerăbdare şi scârbă
în faţa tortului nupţial
din care aluneca o jumătate de şoarece mort
O cremă rece cu gust de cenuşă
se aşeza pe organele ei fluorescente
pe care le puneam la păstrare
pentru viitorime

Nici azi nu e altfel,
complexele de nemernicie se înghit
la pachet cu depresia
Naraţiunea gotică
se construieşte lent
fotogramă cu fotogramă
Macheta se umple cu frişca asta falsă,
glazura se întăreşte cu spumă poliuretanică
Ne trezim brusc vindecaţi
şi sarcastici.

Exces de expunere

Acţiunea se petrece într-o după-amiază
exasperant de palidă
cu nimic altfel decât toate celelalte
în cămara strâmtă unde inspiri mirosul greoi
şi un pic rânced de untură
care urcă din două găleţi,
ba pardon, să le zicem elegant:
două bidoane emailate cu capac.
Mai e şi mirosul zvelt şi cumva obraznic
venit dinspre împletiturile de ceapă
lucrături făcute cu acribie
făloase, spânzurate de scara care dă spre
podul adăpost de şoareci
şi de mistere fanate, vezi bine,
cu gheare şi colţi vigilenţi.
Oxidanţii din untură se luptă cu antioxidanţii din ceapă
Şi de-ar fi asta singura bătălie din cămara strâmtă
şi plină de înverşunare
da, sau mai bine insolentă
Ăsta e un cuvânt adecvat
pentru îngrămădirea de borcane pe rafturi
de cepe pe frânghii
Insolenţa e aici strâns legată,
ea de ea, bulb lângă bulb

ca la o expoziţie unde te simţi pălmuit
de istoria artei post-Cage, post-Fluxus
unde ţi se cere participarea neapărat entuziastă
la o instalaţie de trăiri de-a gata
unde se aşteaptă un troc
(cât de previzibil) de semnificaţii
unde ţi se apleacă de interactivitate ca de
mirosul ăsta de ceapă
destinat locurilor
bine ventilate şi uscate,
gospodăriilor cu ritualuri zilnice
în care intră deodată
un animal greu de identificat

Să fie vulpea rătăcită astă-vară
între tomberoanele din cartier
sau câinele suferind de aspergiloză
al vecinului?
Vă priviţi scurt.
Se micşorează, scânceşte.
Întinzi mâna, frica ta e şi a lui!
Să te atace, să te accepte?

Până la urmă nu e nimic interpretabil aici,
mai că te aştepţi să apară
Beuys cu ifose de dandy,
extatic guru plin de profeţii ecologice,
să arunce după tine cu untura din bidoane
să te priveze de
rolul comod de spectator snob
să-ţi refuze până şi şansa
de a pretinde că ai fost acolo
dincolo de vitrină
în afara parabolei
unde animalul te priveşte
nu cu căldură, nici măcar cu derută,
te priveşte de-ţi vine să intri-n pământ
de la exces de expunere
şi putrezire la noduri

Fotografie Copertă © Jean-Antoine Watteau, L’Embarquement pour Cythere (1717)

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Mălina Turtureanu – Poezii

Mălina Turtureanu – Poezii

Claudiu Ioan Maftei – gloriemartinez

Claudiu Ioan Maftei – gloriemartinez

Cristina Crudu – Poeme

Cristina Crudu – Poeme

Irina Francisca Ion – Poeme

Irina Francisca Ion – Poeme