Poeme – Sorin Gherguț

Poeme – Sorin Gherguț

(dis)limericke

(1)

ultimul lucru pe care mi-l doresc e să fiu deranjat
penultimul e să trebuiască să lucrez
antepenultimul e să mă repet sau mai rău, să devin propria mea copie palidă
și toate mi se-ntîmplă din ce în ce mai frecvent;
zi de zi, practic, și nu o dată încă de la primele ore

2

lucrul pe care cel mai puțin mi-l doresc e să fiu deranjat
următorul care nu-mi place e să am ceva de terminat
pe 3 e să mă repet sau mai rău, să devin propria copie palidă
și toate trei mi se-ntîmplă tot mai frecvent, practic
zi de zi, și nu o dată, nu o dată încă de la primele ore

ilimerix

infinitul lasă de dorit
și nu-s o treabă nici limitele
tertium non datur și asta e-n regulă
asta d-abia e f în regulă
cîtă vreme mai ține


limitele lasă evident de dorit
aș zice ceva și despre infinit
tertium pdap non datur și asta da
e ceva f frumos, e ceva
practic pofta ce-am poftit


faza e, deși nu mă simt f obosit
pdap nici capabil să mai comit
ceva util, ceva frumos cît de cît, altceva decît
“ilimerix” și-alte lirix, de care-s sătul pînă-n gît
dovada practic că m-am* tîmpit


dovada practic c-am reușit
să-mi fac mintea muci și mă pot apuca
mai departe de corp, nucă tare dar
nu de nedistrus, pînă la proba contrară
doamna gherguț, îl lăsați pe gherguț s. pe-afară?


limerix sonet

– Perplex și Imperturbabil – asta tre
să-mi fie deviza, îmi zic
– pe blazon gen – ca-n cîteva ore, maxim 24
iar să mă enervez și de ce,
pentru că unii-s, să mor eu, Incorigibili

& care-ntre ei cel dintîi cine e? yours truly
world expert number one în furatul din cap al căciulii
unde capu-i cel propriu; & privesc cum răsare
sau nu-i al meu? al meu e (capul) oare?
de-o fi una, de-o fi alta – distribuție Bernoulli:

-s un yoyo cu elasticu-nțepenind la jumate
-s pisica c-o felie de pîine cu unt fixată pe spate
-n rotație la seminălțime (c) John Frazee
sînt morsa pe bicicletă, sub soarele roz al amiezii

kunst der fahrt (molto carosabile)

să-i faci semn pietonului să treacă – binevoitor dar autoritar,
calm dar ferm – că-l lași s-ajungă, gen, safe pe trotuar
asta-nseamnă să fii un lider în slujba oamenilor
modulînd iscusit dansul în 4 sau 3 al pistoanelor
și restul e spinning, restu-i, prieteni, P.R.

(kaum zeit) (protorondel altoit pe parasonet)

pînă la 9.30 p.m. e prea devreme să fac orice
după 10.30 e prea tîrziu,
de la 9.30 la 10.30, prea puțin.
sînt atîtea de scris, de făcut
dar timpul lipsește. if u see what i mean.

timp doar cît s-apuc să mă plîng
că nu-i timp. și energie aidoma.
dar dac-aș avea mai mult, respectiv multă, presimt
că n-aș face decît să mă plîng mai mult
inductiv, se verifică.

am atîtea să fac, să scriu
dar timpul lipsește, if u see what i mean
pînă pe la nouă – nouă jumate-i prea devreme să fac ceva
după zece jumate – unșpe-i tîrziu

albatrosule (haiku+)

aripile prea
mari te cam împiedică
să una alta

așa am impresia

(rabbits)

ascunse-s căile O.R.L.-ului
am văzut iepuri cu morcovi ca & urechi
și alte făpturi de nedescris
sau dacă nu de nedescris de nențeles
cum le zice? himere

i’m kiddin
am văzut doar iepuri
cu morcovi instead of urechi
numai și numai iepuri
cu morcovi unde le-ar fi stat by default gen urechile

un singur iepure să fiu sincer
cu un singur morcov
în loc de 1 ureche

protolimerick

cînd le zîmbesc mă gîndesc că oamenii așteaptă de la mine
rezolvări miraculoase sau măcar optime
și de unde să le dau eu rezolvări optime
darmite miraculoase
din cauza asta le zîmbesc încurcat

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Poeme – Iris Nuțu

Poeme – Iris Nuțu

Poeme – Marius Florea

Poeme – Marius Florea

Poeme – Bianca Bălănescu

Poeme – Bianca Bălănescu

love me for me – Bogdan Vișan x Maria Miruna Solomon

love me for me – Bogdan Vișan x Maria Miruna Solomon