Poeme – Teona Farmatu

Poeme – Teona Farmatu

empathic convulsive disaster

1.

Mai mult severă o căldură

difuză.

La margine, la noi, ne vedem mai rar, însă
e frumos
ca partea melodică din rap
într-o limbă asiatică neidentificată
sur cette planète obscure
de care mi-e cel mai puțin frică
ori jenă. Ca atunci când l-am atenționat pe un tip în bus
că i-a căzut abonamentul pe jos
lângă adidasul său
alb
era de culoare și spun asta pentru că era timid
și s-a fâstâcit cum cu toții ne fâstâcim
dacă cineva deodată
ne spune. Mecanismul meu de apărare
de copilă asimilat, acum reconvertit
printre străinii și ei străini. Încă acolo
frica mamei mele de a se sui într-un taxi cu șofer de culoare, într-o țară în care-și caută soțul
frica mea de a-i spune oricui că și-a scăpat niște bani, căci
s-ar putea să lovească,

un val de nisip saharian ne-a lovit în vestest și simțim mai profund
în plămâni
o greutate.

Frica noastră cea de pe urmă, testând rezistența creierului la
din ce în ce mai desele momente de
întrerupere, când ruptura dintre două teritorii face mai mult decât
ruptura părinți-copii-iarpărinți-iarcopii,
migrând fiecare în valuri
valuri, depășindu-și limite
căci fiecare în partea lui din lume, uniți prin whatsapp,
îndeajuns de uniți.

2.

Trăiesc în lumea celor mulți care încă mai cred că un cuvânt licențios
oriunde
e numai un cuvânt licențios
și trebuie să fie tratat ca atare. Și în lumea în care nu poți avea o discuție deschisă
fără să producă o rană cuiva. Și fără să te simți vinovat căci ai produs-o
dar nu-i vina ta
nu-i vina ta
ei, lasă.

Am spălat vasele dintr-o dorință de eliberare
astăzi, m-am gândit și la prietena mea din facultate cu care am rupt legătura
după licență. Și care-mi spune-acum cât de nefericită este,
pentru că un idiot s-a folosit de ea și eu nu știu ce
să-i spun, doar ce revin la duritate și fermitate și onestitate
deși e grav și îmi lipsește inclusiv forța să trag de sfoara care-mi ridică jaluzelele
la cămin. Deși am făcut sport mult în copilărie
și adolescență. În țara tatălui meu, se toarnă găleți de vopsea verde
astăzi peste tot,
mă ustură privirea când deschid neonul de deasupra capului, pentru că îmi imaginez
un râu verde
spre care se coboară în continuare găleți fierbinți.
Fug spre această libertate pe care mi-o permit
îndepărtând mâncare de pe obiectele orfane, insist să produc o conexiune
când se lasă seara și e multă incertitudine
legată
de o dragoste proastă
sau de o pătură pe care-o așez peste pisica mea
pentru că vreau să-i fie bine
deși ei îi e bine deja. La capul meu, încolăcită și strașnic mâncată
în timp ce alte pisici sunt alternativ în gând
fugărite de câini,
călcate de cauciucuri f i x pe gât
iar înșfăcate de câini
mângâiate de cineva
trase de coadă,
în sfârșit,

aievea, pisica mea. Sunt o fată gravă,
care-și iubește pisica.

3.

Exact șoferul de tir în care intră o mașină, iar el
nu plătește nimic
fizic. Deloc precum bătrâna din față de la profi
cu jumătate de obraz vânăt. Știu că nu e de la vreo bătaie
ci e o boală și are un suspect grad de întindere.
O dună vântoasă lângă nas, spre acomodarea cu oamenii care se uită
prin ea și zic varianta aia de apărare
„are ea pe cineva
Totuși”. I-am oferit o țiplă cu cornulețe cu nucă
și de fapt asta nu m-a făcut să mă simt mai bine,
ci doar milă. Întregul oraș în care am locuit până la nouăsprezece ani
aceeași bătrână.

Încă practic exercițiul de ventilație când mă aflu între doi oameni
care nu mă ascultă, știind eu
că sigur nu mă ascultă, iar o simțire profundă merge împreună cu mine
prelung, apoi
o conștientizez, mă rușinez de găsirea unei
circumstanțe atenuante
pentru doamna bătrână
și imediat calmarea. Tot corpul meu devenind
derutant de încețoșat
cuprind o buburuză între degete și mă sforțez
să n-o strivesc
dar o strivesc. Și voi spune că
oricum cineva ar fi călcat-o, oricum
cineva ar fi zdrobit-o

oricum cineva tot o ajută.

4.
fsfsgdsddsgsddgsdfsdfsfaasvfdgdsgsgfsdvfsIs there so much hate for the ones we love? (Kate Bush)

mai ales la apus
ceva trebuie să se întâmple în apropierea gărilor.
Un bărbat-căutător îi dă drumul buldogului său, însă egreta
pe care-o aud înțepător
tocmai și-a pierdut o aripă, fiindcă n-are-ncotro, pe când
eu am avut, fiindcă am ocolit, m-am asigurat,
mi-am încordat corpul și am reușit. Bunica mea e o ficțiune a vieții mele,
mă gândesc așa la ea. Ce ar fi făcut ea acum în preajma gării
firavă și dependentă de mine. Îngenunchind în fața puterii am visat-o
și doar m-am cutremurat
de imagine. Din cauza temerii mele de o masculinitate
proteică, pe care critica psihanalitică
numai bine ar diagnostica-o. E inimaginabilă suferința egretei
din cauza adolescenței turbate din preajma gării,
precum bunica mea rostogolindu-se
pe șosea din pricini irelevante pentru tine
care-mi oferi seen de ceva timp, când îți spun doar reacția,
cauza lipsind păgubos –
în fond, e o descărcare, e de folos. E numai un detaliu de tinerețe
profund relațională și distrasă de
un câine periculos,
care tocmai îmi tranșează cele două jumătăți
europene, pe care aș vrea să le tratez la fel,
ar fi inuman, dar ar fi ferm. Altfel,
rădăcinile mele sunt destul de fosilizate, nu știu prea multe despre cealaltă jumătate de familie,

plutindu-mi în egală măsură în cele câteva spații
cognitive acum
prea bine delimitate

chiar și atunci când încerc să-mi depășesc postura
pasiv-agresivă
într-un conflict cu cineva pe care chiar îl iubesc, dar chiar și atunci
sunt un produs social,
pe care-l fetișizez brutal. Chiar și atunci mă îngheață
faptul că am lăsat egreta să moară
de durere, iar de ea se apropia
un pasat.
I couldn’t make a deal with God.

***

Coerent

                 gsdgsdgsddgsdgsgsdgsdgsdgsdgag„totul e efort și inadecvare” (SP)

1.

îmi gândesc gestul, perfect armonizat
cu o eventuală coerență socială
înaintez, descâlcindu-mi căștile,
când ajung la colțul străduței, îmi pun întrebarea aia
dacă vecina mea a ajuns acum pe banca din față
dacă privește acum fericită
de reușită.

și vezi că asta nu e chiar prima oară când n-ai răbdare,
un frig încet mă năpădește hectare
teren verzui
împins la margine metropolitană.

sper să ne mai întâlnim, să o mai salut zâmbind,
căci forța mea în realitate
depinde și de interacțiunea asta limitrofă
care nu mă face un umblător simpatic,
nu mă ia prin surprindere dac-aș vrea să vorbim
spontan pe timp de briză
spațiu și
politețe în criză.

2.

E o bucurie să te văd descentrat pe fond ploios
lângă ruine propuse spre demolare. Aștept voios
momentul de respiro în care îmi verific
telefonul, deși nu a vibrat și, deci, nimic

nu s-a întâmplat cât timp noi ne-am scrutat.

Firescul acesta reușește să apropie, să producă
vână, în capul meu ceva se adună și nu-mi permit
descărcarea față de tine, pentru că orice lucru
prea organizat, ar fi chiar penibil, dacă nu reluăm imediat
căile noastre cu sufletul la gură.

Ce ține de mine am făcut, am arătat bunăvoință
și n-am povestit nimănui cât de intimi
ne-am simțit pe trotuar, mai la margine dați,
să nu-ncurcăm, dar tot în fiesta de prânz adăugați.
tot în prezența centaurului solar din cauza căruia
am strănutat

și apoi mi-am cerut scuze, și apoi ne-am
reconectat
la pașii orientați, la o ieșire mai simplă

ieri s-a-ntâmplat asta și chiar nu mai eram adolescenți,
și chiar preconizam

un sentiment sau ceva.

3.

îmi induc grijă cu gândul la o eventuală ființă accidentată

preumblatu-m-am singură ieri
mi se arată prea reali
prietenii mei
stau unul lângă altul și tot ce pot face e să-i chem.

4.

pe plajă frică și o mică seninătate
zbiară ăl mare la ăl mic
se aciuează ceva liniștitor
în tine
când vezi că nu-l pocnește
în limita publică, se domolește.

dar mai departe te prinzi de nevăzut

ăl mic plângea-acu,
tot ce-a fost de trecut,
a trecut. Vibrează frăguța în pliscul unei gavine
vibrează mânuța lui spre mine. Vreme bună cuprinde
cât pot să duc.


Fotografie copertă © Victoria Naumenko on Unsplash

Teona Farmatu

Masterandă a programului de Studii literare românești, interesată de confluențele literaturii cu artele vizuale, muzica și mediul social. Atentă la detalii, sincronizări și bizarerii. Când nu scrie poezie, scrie cronică literară. Sau invers.

Articole similare

Cristina Crudu – Poeme

Cristina Crudu – Poeme

Irina Francisca Ion – Poeme

Irina Francisca Ion – Poeme

Teodor Bindiu – Poeme

Teodor Bindiu – Poeme

Elena Simion – Poeme

Elena Simion – Poeme