Dosare, anchete

TRADUCERI: dosar & anchetă

Echinox30 mai 2022

Până în prezent, cultura română a suferit un deficit al traducerilor și al traducătorilor/traducătoarelor. Fie că este vorba de transpuneri inexacte ale unor cărți deja consacrate, fie că ne referim la numărul redus de titluri extrem-contemporane sau din spații geografice mai puțin cunoscute, pare că munca traducerii nu a fost niciodată prea sus pe lista de priorități a culturii locale.

Cu toate acestea, în ultimii ani a existat o relativă creștere în număr a traducerilor și a retraducerilor în plan românesc: de la apariția unor proiecte editoriale alternative, precum colecția Anansi coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu (concentrată pe traducerea de literatură) sau Editura ULBS (axată pe teorie literară și studii culturale, dar și pe traduceri consistente de poezie), până la revizitarea unor opere fundamentale precum Ulise (în traducerea lui Rareș Moldovan) sau În căutarea timpului pierdut (în traducerea lui Cristian Fulaș). În lumina acestor noi apariții, redacția Echinox dorește să realizeze o anchetă privind relevanța și natura practicilor traducerii în spațiul românesc. Câteva întrebări importante pe care le propunem colaboratorilor noștri sunt următoarele:

1. Cum arată câmpul literar din perspectiva traducerilor? Se poate vorbi de un sistem al traducerilor funcțional sau, dimpotrivă, în criză? De ce? Ce politici culturale ar trebui implementate în câmpul traducerilor?
2. Traducerile nu fac o literatură, dar, având în vedere că, în spațiul cultural autohton, traducerile sunt, din fericire, în număr destul de semnificativ, cum credeți că influențează ele literatura română? Se poate vorbi de câteva filiații, influențe recente, datorate anumitor traduceri?
3. Cum arată literatura română din exterior? Am reușit până acum să ne trimitem „ambasadorii” literari în spațiul internațional sau nu? Ce strategii de promovare a literaturii române în traducere ar trebui să avem în vizor?
4. A luat amploare de curând imperativul discursiv al tălmăcirii de nouveau ca modalitate de revalorizare a operei literare (vezi autori de la Joyce la King). În ce măsură își mai pune re-traducătorul problema unei deontologii a traducerii atunci când materialul nu mai e „la prima mână”? Or, dacă acest act deschide o potențială infinitate de permutări, iar traducătorii sunt, diacronic, pe picior de egalitate în fața sursei, ce alte mutații a suferit traducerea în ultimele decenii?
5. Încercând să cartografiem o bază originară a nevoii de noi traduceri, credeți că există sau au existat trendsetteri pe piața de traduceri din România? Cum funcționează tendințele traducătorilor atunci când vine vorba de selectarea unui nou text de tradus? Cât de mare e discrepanța între ceea ce se publică în afară (de exemplu în materie de teorie/critică literară, dar nu numai) și ceea ce ajunge la noi în formă tradusă?

Firește, dosarul pe care îl propunem pentru numărul 2/2023 nu se limitează la ancheta de mai sus – el poate cuprinde și eseuri libere și relevante pentru tema dată, precum și traduceri inedite. De asemenea, întrebările nu se adresează numai traducătorilor, ci și cercetătorilor literari, editorilor, studenților și, în general, tuturor celor interesați de câmpul traducerilor.

Așteptăm propunerile voastre până în data de 1 iulie 2023.

Contribuțiile pot fi trimise pe următoarea adresă de mail: echinox@gmail.com.