diodă

când eram mic cotrobăiam prin
cămară după cutiile de margarină
gălbejite păstrate de maică-mea
pentru taică-miu ca să își țină
șuruburi și piulițe din care făceam
soldăței legați cu sârmulițe colorate ce
locuiau pe plăcuțele de circuite ca niște
mini-orașe. nu aveam niciun dubiu că
așa arată și orașele noastre văzute
de sus cu tranzistori în loc de blocuri
străzi aurii în rest spații verzi
mă plimbam cu diode printre
circuitele cărora le dădeam sens
de capul meu. credeam că acolo
se află moștenirea mea în cutiile
alea de pantofi și în cutiuțele Delma

mă întrebam ce o să fac eu cu
ele clar trebuie să creez ceva
știam că poți să faci din ele
televizoare calculatoare dar pe
el nu îl vedeam făcând asta
le aduna din tot ce se strica de
parcă avea un proiect secret
la pensie să inventeze din ele
ceva chestie tehnică de care
eu n-aveam habar. după am
aflat de hoarding nu știam pe
atunci ce înseamnă și mi se părea
normal să îl anunț dacă cineva
a aruncat la gunoi un televizor
să meargă să îl curețe de circuite
sau de butoane oricum alții
colecționează chestii mai dubioase.
din cărțile lui polițiste pe care nu
le citea pentru că se uita toată ziua
pe Discovery am aflat că există ucigași
în serie. era unul satanist care
lovea femei cu ciocanul în cap
în scări de bloc și avea schizofrenie
s-a aflat când l-au prins că păstra
nu mai știu ce de la victime.
șuvițe de păr parcă. se poate mai
rău deci.

am văzut când au făcut stație acoperită și la noi
Brașovul de sus cu linii de autobuz colorate
ca sârmulițele din cutii
și leduri ce se aprind la fiecare stație știam eu
știam că așa merg lucrurile
e totul un mare amalgam de circuite
și omuleții care locuiau în tranzistori
sunt la fel ca noi care stăm
în diverse blocuri
și eu o diodă prin care doar
trece curentul

ecco

norii joși mângâie tandru
bucăți din munții negri, grei
te strig și ecoul
se întoarce mușcat

mă aștepți întinsă
cu pieptul deschis
dinăuntru lumina emană
fluorescent
mă uit înăuntru

inconștient

m-am oprit
nu vreau să te pătez
cu petrolul negru
ce îmi picură din pori
adun crengi cu care te înconjor

o ploaie rece plesnește dureros
veghez cum adormi
pe covorul de mușchi, ușurat
ești la adăpost

cloud

aer sulfuros
coboară în nori greoi
printre mastodonții guvernamentali

oameni vegetali
minează sevă de informație

date biologice
circulă prin vinele vii
în paralel cu lumea materială
conștiințe blocate în sinusul cavernos
canale înecate
de static neîntrerupt

plutește miasmă de conspirație
negarea/acceptarea

stăm adăpostiți în ferme eterice
în afară de cloud
aer infectat

tehnofob

1

straniu
ledul roșu
din colțul camerei
ce taie ca un laser
întunericul întors pe toate părțile

se difuzează
o halucinație pe ecran
în mine imaginea răsturnată
transfigurare
creieri pișcați
de fantoma electrică
ce apare
în peisajele sonore
à la Jean-Michel Jarre
când îmi pun cleme în urechi

din ochii ăștia seci
dau să iasă lacrimi
dar un sintetizator nu poate face omul să plângă
nu poate

2

era un electrician bun
nu de meserie
doar așa
știa el să repare tot prin casă
îl chemau și vecinii când li se strica ceva

avea o colecție de reviste tehnice
pe toate le-a aruncat maică-mea
de parcă era o învățătură ezoterică

acum când sare o siguranță
când se arde un bec
îi vede spiritul
vinele îi sunt cablurile
ce umblă prin pereții casei

„uite, iar s-a luat lumina
cere tactu de pomană”
și în întuneric
aprinde lumânări
pentru sufletul lui

---

Fotografie Copertă © Georges Jules Victor Clairin, Interval at the Opera