În cadrul celei de-a VII-a ediții ale Z9Festival de la Sibiu, desfășurat în perioada 8-9 Iulie, am reușit să dialoghez cu câțiva dintre participanții la eveniment. Mi s-a părut foarte relevantă poziția fiecăruia față de ceea ce poate aduce un festival literar de această talie în mai marele conglomerat al culturii românești și, de ce nu, internaționale. În plus, cred că e importantă și poziția fiecărei persoane intervievate din punctul de vedere al motivului pentru care se află la festival. Astfel, odată cu introducerea premiilor Z9Poezie și Z9Debut începând cu anul acesta, am luat legătura cu câștigătorii – Florentin Popa pentru Dezintegrare (OMG, 2021), respectiv Adelina Pascale pentru Maki for 2 (Casa de Editură Max Blecher, 2021) – pentru a afla ce înseamnă pentru ei un asemenea concurs. Mai mult decât atât, echipa Z9 a continuat tradiția prin care invită și un autor nedebutat să lectureze în cadrul festivalului. Câștigătoarea de anul acesta, Flavia Dima, ne-a împărtășit puțin din însemnătatea participării la eveniment. În continuare, am ținut să vorbesc și cu unul dintre coordonatori unuia dintre atelierele de creație Z9Camp. Radu Vancu a fost extrem de politicos să-mi răspundă, în ploaie, seriei de întrebări despre actuala poziție a poeziei românești și să-mi ofere impresiile sale asupra poetxlor pe care i-a coordonat. Nu în ultimul rând, am ținut să vorbesc cu doi dintre scriitorii veniți din afară pentru a citi, fizic, la Z9Festival. Dialogurile înregistrate sunt doar o mică parte din discuțiile cu Maarten van der Graaff și Ondřej Macl de-a lungul celor două zile. Mi-ar fi făcut plăcere să pot povesti cu toți participanții la festival (Elena Boldor, Ion Buzu, Dorá Mărcuțiu-Rácz, Cristina Stancu, Miruna Vlada, Valeriu A. Cuc, Andrada Yunusoglu, Audun Mortensen, Ángelo Néstore sau Stephanie Sy-Quia). Simt că e de necontestat importanța unui festival precum cel organizat de Zona Nouă. Sper că veți simți la fel odată cu lecturarea acestor testimoniale. Enjoy!

Florentin Popa:

P.P.: Cum a fost experiența ta la Z9Festival? Ce înseamnă pentru tine concursul și premiul primit?

F.P.: Z9 fest a fost cât se poate de aproape de un vis lucid pentru mine, întrerupt doar de țipetele ușor sarcastice ale pescărușilor și de bannerele cu cel mai rău calambur de la Fortifikat încoace (mă uit la tine, Sibiutiful); învăluit în senzația aia de efuziune confuză și continuă, în care am fremătat toți brownian ca bulele dintr-o sticlă de șampanie când o agiți și cea de familiaritate imediată cu perfect strangers. Vreau să le mulțumesc pe această cale socăcițelor și bucătarilor de la cantina ULBS care au făcut niște cartofi rântăliți / pârgăliți care sincer fără șapcă sunt motivul pentru care încă accept ciclul vieții morții și renașterii care mi-am gletuit stomacul mult peste limitele mecanicii newtoniene cu ei.

Probabil cel mai forță moment a fost lectura celor de la Z9 Camp, adevăratele staruri ale sezonului ăsta care – cu toate stângăciile, perorațiile apostolice, scuzele cerute in absentia de la Radu Vancu pentru cuvintele potențial obscene (iată, am de învățat), mic drop-uri și namedrop-ul lui Tugay – i-au absorbit și fermecat până și pe chelnerii din localul ăla și i-au făcut să scape, cu ochi visători, ceva mai puțin guler și ceva mai multă bere în halbe. Îmi amintesc și de vibe-ul ăsta de no holds barred, de cypher între amici, în care fiecare încerca parcă să-i depășească dacă nu pe ceilalți, cel puțin pe sine – care mi-a pus un pic de presiune pe umeri (sau poate e doar natura mea toxic-competitivă), suficient de multă cât să mă pună-n fund, de unde am și citit (phrasing!)

Cât despre premiul Z9 și ce înseamnă pentru mine, întrebare pe care Paul mi-a pus-o când încă nu se răcise plasticul trofeului proaspăt scos din imprimanta 3D, și care încă își așteaptă răspuns după câteva mesaje cu heart react în loc de confirmare: răspunsul scurt și cinic e că abia ieri mi-au intrat banii și – deși inflația nu ne ajută – încă sunt pe cale să aflu exact ce înseamnă; răspunsul lung e că a fost incredibil de bittersweet – pe de-o parte să câștigi ceva e în majoritatea cazurilor semnificativ mai mișto decât să nu câștigi nimic (scuze Pyrrhus) și e pur și simplu copleșitor să vezi cum magia memelor wholesome poate chiar merge – și cum susțin acest demers se aplică și la persoana I singular, dar și la persoana a III-a plural; pe de altă parte, fără să încerc să umbresc niciun merit (Z9 crează un precedent superb de transparență prin votul deschis și e visul nu doar umed, ci de-a dreptul jilav al unei generații întregi care și-a dorit premii de la poeți pentru poeți), tot mă întristează enorm conceptul de winner takes all (măcar că de data asta sunt eu winner).

Bucuria adevărată se cere împărțită și împărtășită (și așa e mai sănătos și pentru ego): două fumuri și dată la stânga, să-și pună degetele călduțe pânză și peste creștetul altora – ceea ce îmi doresc și nădăjduiesc pentru edițiile viitoare. Până atunci însă nu pot decât să le fiu recunoscător celor care au făcut asta posibil și o să o facă și pentru alții, celor care sunt aici și s-au bucurat și întristat cu mine – și celor care nu mai sunt aici, pentru care îmi îngădui să mă întristez și să mă bucur.

Adelina Pascale:

P.P.: Cum a fost experiența ta la Z9Festival? Ce înseamnă pentru tine concursul și premiul primit?

A.P.: La Z9 am fost prima oară în 2015/2016 și cred că era prima ediție a festivalului. Țin minte cum l-am rugat pe Andrei Dósa să îmi dea mie plasa lui (pentru că avea un desen f fain făcut de Ilinca Pop), plasă pe care încă o am și o port cu mare drag. Venind acum ca invitată a fost copleșitor pentru mine. Mi-am adus aminte de multe lucruri legate de prima ediție + am vorbit cu prieteni vechi și cu prieteni noi. Au fost destul de multe conexiuni wow și am descoperit poeți/poete cu texte valoroase pe care mi-am promis că voi continua să îi urmăresc. Legat de premiu, cum am mai spus și anterior, simt că este un premiu pe care l-ar fi meritat la fel de mult Elena Boldor sau Valeriu Cuc sau Andrada Yunusoglu. Aici aș vrea să menționez și de Cătălina Stanislav. Volumul ei nu a fost printre cărțile înscrise pentru că ea face parte din organizare, dar nu vreau să fac abstracție de poezia ei pentru că merită citită și merită premiată. Mulțumesc organizatorilor Z9 pentru invitație (pentru că sunt o mână de oameni și muncesc enorm și fac un festival minunat)

Flavia Dima:

P.P.: Ce a însemnat pentru tine și pentru poezia ta de acum înainte participarea la Z9 Festival?

F.D.: E dificil să mă gândesc la poezia mea de acum înainte pentru ca atunci când m-am înscris nu m-am așteptat absolut deloc. Adică m-am înscris cu gândul de „hai să știu că am încercat să fac ceva cu textele astea”, dar mai degrabă așa ca o consolare. Nu mă așteptam. Nu mă așteptam deloc și e o chestie enormă pentru mine, enormă la nivel emoțional mai ales pentru că validează o chestie în care chiar îmi pierdusem speranța într-un fel, iar viața mea o luase pe alt drum. Nu un drum rău, adică nu e ceva negativ în asta per se, dar a scos la suprafață o parte din mine care credeam că dispăruse. Sunt curioasă să văd ce se întâmplă mai departe. M-au inspirat foarte, foarte mult toți poeții pe care i-am ascultat la festival. Mi s-a părut minunat, mai ales în camp unde mi s-a părut că există o diversitate foarte mare. Foarte mult talent și nu în formă brută, ci talent pur și simplu. Sunt foarte… ca să-l citez pe un prieten: „Sunt bubuită!”. Am învățat să nu-mi mai dau singură pumni în burtă.

Radu Vancu:

P.P.: Îmi poți oferi o primă impresie despre grupul pe care l-ai avut de coordonat în cadrul Z9Camp?

R.V.: A fost un atelier realmente foarte bun, unul dintre cele mai reușite pe care le-am ținut vreodată. Nivelul a fost realmente ridicat. Oamenii au reușit în 40-50 de minute să facă niște poeme cu niște imagini foarte intense și puternice, cu un nivel de autenticitate care se obține, de fapt, greu pentru că efectul de autenticitate se construiește, cum știm cu toții. De regulă se construiește prin reveniri pe text. Vorba lui Borges: rescrie o povestire de nouă ori până când pare neglijent scrisă. Ei reușeau să obțină efectul ăsta de real, de spontan, de autenticitate foarte rapid, iar asta numai niște scriitori adevărați reușesc. Nu a fost doar o iluzie de-a mea, pentru că și ceilalți oameni care au făcut ateliere (Teodora Coman și cei cu care am vorbit după ateliere) mi-au confirmat că și pentru ei nivelul textelor produse a fost foarte ridicat. Poeme absolut publicabile, la cel mai bun nivel la care se scrie acum în România. Am foarte mari așteptări de la participanții la atelierele Z9. Sunt absolut sigur că aproape toți vor scoate cărți puternice curând și mă bucură în primul rând pentru literatură română asta. Poezia română sună bine.

P.P.: Mă bucur mult că ai vorbit despre poezia contemporană română. Simți că exista vreun fel de generation gap între poeții pe care i-ai coordonat acum și ceea ce s-a scris în ultimii 5, poate 10 ani? Există ceva atât de nou în ceea ce au scris ei?

R.V.: Mie mi se pare că exista un gap, o fractură, care ține de trecerea de la galaxia Gutenberg la galaxia Zuckerberg. De la galaxia gândirii în blocuri de text, să zicem, cum e specific galaxiei Gutenberg, la o gândire care e un fel de gândire-videoclip, în care textele și imaginile co-există, sunt colate, se ranforsează, își dau boost unele altora, și este o gândire mai policoloră decât a noastră, cred eu. E mai vie, dar nu știu dacă cuvântul bun e „vie”, că și noi suntem vii totuși. E mai policoloră, mai rapidă, mai dinamică, care unește mai fără efort imaginile astea disparate ale lumii. Eliot se plângea că civilizația modernă ajunsese „A heap of broken images”, ori gândirea tinerilor din galaxia Zuckerberg – nativii digitali, cei care sunt în mod natural în lumea asta a ecranelor – se pare că reușește să strângă aceste cioburi de imagini frânte și să construiască din ele vitralii, ecrane, videoclipuri, imagini, filme întregi pe care e o plăcere să le vezi. Eu asist la poemele astea cu senzația că asist la ridicarea unei lumi, la nașterea unui continent, la ridicarea unor insule unde înainte era doar marea. Abia aștept să văd, nu doar acum, ci și în deceniile care urmează, cărțile care se vor naște din acest nou mod de gândire.

P.P.: Am vorbit la un moment dat cu Maarten van der Graaff și el simte că există un fel de comuniune care se creează în poezia românească. Crezi că există așa ceva în textele pe care le-ai văzut la ateliere?

R.V.: Mie mi-e greu să-mi dau seama, ca nouă tuturor scriitorilor români. E mai ușor pentru cineva care vine dinafară, cum e Maarten. Mi-am dat seama cum se vede poezia contemporană română când am citit o recenzie a lui Ilya Kaminsky la o antologie de poezie română contemporană. E o antologie din 2011, făcută de Martin Woodside și se cheamă Of Gentle Wolves. Kaminsky a scris despre ea o cronică foarte bună și evident foarte vizibilă, Kaminsky fiind o autoritate de prim rang în poezia americană de astăzi. El spune acolo, și-l parafrazez, că în poezia română contemporană există un simț al unei urgențe spirituale („a sense of spiritual urgency”) pe care poezia americană de azi l-a pierdut. Poetul român scrie din mijlocul unei crize și găsește soluțiile să facă nouă, cu cuvintele lui Pound, comunicarea acestei crize. Kaminsky spunea cam așa: noi poeții americani de astăzi știm să facem lucrurile noi, dar într-un fel foarte ingineresc, structuri curioase, structuri bizare, dar lipsite de viață și de miză. Pe când românii, zice el, reușesc să facă noul, în același timp, plin de suflet. Asta cred că e comunitatea, comuniunea pe care o construiesc românii: senzația asta că noi vorbim de undeva din miezul crizei, din rană, și că vrem neapărat să comunicăm asta. De-asta cred că la noi poezia traumei – „the poetry of witness”, cum îi spune Carolyn Forché – cred că e mai marcată decât în alte culturi. Asta e o senzație pe care am avut-o citindu-l pe Kaminsky și pe alții care ne văd dinafară și poate ne văd mai precis decât o facem noi înșine.

P.P.: Ca o impresie finală și poate cumva proiectată spre viitor, ce crezi că poate face un festival ca Z9 pentru o nouă generație de poeți?

R.V.: Z9, ca și Poezia e la Bistrița, face ceva fundamental pentru poezia română, și anume o integrează în world poetry, în rețeaua asta transnațională. Trăim într-o epocă transnațională de fapt, în care granițele lingvistice, granițele politice și tot restul granițelor sunt mult mai friabile, aproape că nu mai funcționează. O epocă în care lucrurile, ideile, oamenii, literaturile se mișcă mult mai ușor. Asta fac astfel de festivaluri: creează comunități transnaționale în care oamenii își găsesc limbi comune, dincolo de limbile lor naționale. Se spune că unul dintre pericolele fundamentale ale lumii în care am intrat este sentimentul general al irelevanței. În mod paradoxal, suntem agregați în rețele enorme, comunicăm cantități mult mai mari de cuvinte zilnic, atingem mai multe obiecte zilnic, dar ne simțim mai irelevanți ca niciodată. Genul ăsta de festivaluri, într-un fel, fac umanul relevant din nou. Te ajută să simți că fricile tale, bucuriile tale, întrebările tale, temerile tale sunt și ale altora, că ceilalți oameni există, că umanul există și că împreună putem vorbi, ca vorba veche a lui Rimbaud, de la suflet la suflet. Asta face esențial Z9-ul și asta e mai important decât dacă ar face-o doar pentru o generație română de poeți. O face pentru poeții tineri de azi, pentru poeții de astăzi de fapt, care se întâlnesc cu alții și au certitudinea că umanul există, că poezia există și că de fapt comunicarea asta e posibilă pe deasupra tuturor granițelor imaginabile.

Maarten van der Graaff:

P.P.: Generally, what did you think about the festival? How did you feel about Z9?

M.G.: I felt very much in the right place, somehow. Because a lot of people are young, the crowd is very young, the people attending in the audience and the readers made it feel very alive to me. That notion that I could somehow try to connect to what these other people, who are most of them even younger than I am, are doing. I was one of the oldest poets, which, normally, is not the case! It was a different viewpoint for me to look around and listen and ask a lot of questions. The great thing about the festival is not even the readings – I mean they’re very important – but in between you talk about literature and you learn, like from you and from other people, stuff about Romanian literature that you didn’t know. That to me is one of the most precious things. People just tell me, from the inside, what is happening: how do they look at their own literary history, how is that history being rewritten at the moment, reconstructing a different view of what your literature is, what is the relationship between that reconstruction and the political struggle and how it takes shape in poetry.

P.P.: Since you’ve talked about this age gap, did you feel like there’s a generational gap between the poets?

M.G.: No. What I felt here is that there is that the poets share some common projects probably. It’s more communality than gap.

P.P.: You mentioned some other time that you have some of your poetry translated into Romanian. Do you feel like this is something that you would continue to do in regards to the Romanian language?

M.G.: There is an edition of Dutch poetry translated into Romanian. It’s a book that saw the light of day one and a half years ago. Jan H. Mysjkin, a poet and translator writing in Dutch and translating into French and Romanian made the effort to translate my poetry. That was a great moment. I would love to continue having my poetry translated. If there was ever a book of something I did in Romanian, that would make me very happy.

P.P.: Do you feel like there’s some sort of closeness between our literatures in any way?

M.G.: That’s hard to say because I don’t have enough insights yet into Romanian literature, but on the superficial kind of point, I would say that the people I talked to are thinking about how to relate their poetry to social reality and political reality and how does it enter your poetics. In some instances, the poetry I heard for the past two days sometimes goes into very explicit modes and just says something that is important to say. The language is raw, but sometimes the images come back and the rawness becomes more ambient. That is something that is sort of too loud for me on an impressionistic level.

Ondřej Macl:

P.P.: I’ve noticed a sort of romantic allure in your poetry. What does it mean to you? Also, how do you position yourself in relation to the other generation of Czech poetry?

O.M.: I like to use the word “erotic” more than “romantic” because I wrote a few theses about it. My theoretical background in this case was, for example, Roland Barthes’ punctum, or I love to work with affectivity in a way that interests me like in the moments of touch, when something touches you to your heart. I don’t like romantism as in subjectivity, but I prefer the relations, so that’s why I’m interested in this. That is also why my book is about the relation between me and my grandma, it’s not only some romantic figure where there are just men speaking about women. My grandma was involved in it since the beginning because it was her wish to make it and I used the recordings of her and so on. Of course it was more interesting when my recorder was off, not on, because when it was on it was very boring.

I think that I internalised some conceptual thinking, which, when I was younger, was something new. It was very interesting but a bit cold because it’s very anti-expressional. I love to combine a bit this conceptual thinking with this affectivity – it can be somewhat post-romantic. I think it slowly starts to appear more often because when I published the book it was something new for the Czech context. I Love My Grandmother More Than Young Women – They thought it was some joke, or that it could be like romantic in a sentimental way and finally they didn’t know what it was, so they just said this is poetry. For me it’s a bit difficult to think about my generation because I love history in an anachronic way, so I’m influenced by different times. I think that the erotism generates new values and new possibilities which are not here, but they could be.

P.P.: What’s your opinion about the festival? How did you feel here?

O.M.: I am very impressed by the festival because I love this combination – they’re all younger than me, even the organisers! I learned that they had this book club, then a magazine, then a festival, then this camp and competition and I love it! I work for a similar, but different review in Prague – we have some space and we do events. So I am very impressed! I was surprised to see that in the train station in Sibiu you have a vending machine with books. I think that you deal with literature maybe in an even more serious way than in my country. I have the feeling, thanks to this festival, that the poetry is something very important for your people. It’s very political, it goes through history, traumas, families, searching for a place for the young Romanian people in some European context and so it’s very inspiring. I had some contact with Romanian literature, at least because of my translator. We are creating together an anthology of young Czech poets in Romanian, so this is a project that it’s already ongoing.