Pământului bun puțină apă îi trebuie
Am ajuns în Chieșd într-o zi de vară toridă cu străzi pustii și neanimate. În centrul satului am întâlnit totuși o sumedenie de căruțe și tractoare aglomerate în jurul unei surse de apă. Localnicii îi spun fântână arteziană. În mintea mea, fântână arteziana era ceea ce suntem obișnuiți să întâlnim în parcuri, având scop decorativ. Contrariat, a trebuit sa mă documentez pentru a descoperi că termenul este mai degrabă folosit pentru o fântână în care apa țâșnește din pământ în mod spontan. Termenul original vine de la călugării din Artois care acum aproape 1000 de ani au pus în evidență pentru prima dată fenomenul prin care, dacă găsești locul potrivit pentru a săpa puțul în punga de apă, aceasta țâșnește de la sine. Astfel pare că este situația și la fântâna arteziană din centrul satului Chieșd, în fața căreia localnicii așteptau pentru a-și umple rezervoarele de apă: de la butoaie de lemn, la rezervoare de plastic, unele având capacitatea de mii de litri.
Intrigat de noua descoperire, am căutat mai multe informații pe internet. Am descoperit astfel satul Chieșd menționat mai ales în știrile despre inundațiile din 2010 sau 2019 când ploi torențiale, descrise ulterior de localnici ca „ruperi de nori”, au dus la inundarea văilor și, pentru scurt timp, a caselor. Se pare că ploile căzute într-un interval scurt de timp au depășit capacitatea de drenare a văilor și au făcut ca pentru câteva ore nivelul apei în satul Chieșd să fie de până la un metru în casele oamenilor.
Astfel de inundații sunt rare, localnicii le percep ca fiind câte una la 10-20 de ani, însă amintirea și amenințarea lor este tot timpul vie în mintea oamenilor. De exemplu, se preferă pământurile de pe deal pentru construcția unei case. De la ultimele episoade, primăria a amenajat de urgență văile, iar acum se pregătește implementarea unui proiect de milioane de lei prin care să se amenajeze 15 km de văi inundabile. În acest fel, atunci când vor mai fi episoade de ploaie puternică în timp scurt, apele nu vor mai ajunge să inunde casele oamenilor. În 2019 apa a intrat în 150 de case iar despăgubirile acordate probabil pot face eficientă economic o investiție atât de mare pentru a le evita în viitor.
În ciuda problemelor cu inundațiile, Chieșdul nu este de fapt străbătut de nicio apă curgătoare. La fel și în celelalte două sate din componența comunei, Sighetu Silvaniei și Colonia Sighetu Silvaniei. În strategia de dezvoltare a comunei, la categoria „ape curgătoare” găsim menționate cele 3 văi peste care se întind satele: Valea Maja, Valea Chieșdului și Valea Sighetului. Dar văile care vor fi amenajate sunt seci, lucrările fiind necesare doar pentru acele căderi masive de ploaie care vin o dată la 10 ani. Într-o astfel de situație se poate observa precauția și gândirea în perspectivă, poate în contrast cu o altă descoperire neașteptată: Chieșdul nu are nici apă curentă și nici canalizare.
Spre deosebire de prudența arătată in pregătirea văilor pentru rarele inundații, proiectul de introducere a apei și canalizării in sat este unul de lungă durata și anevoios. Început în 2007, se estimează că va fi finalizat în 2023. În caz că previziunea se dovedește corectă, putem număra 16 ani de la momentul începerii proiectului până când apa potabilă va putea curge la robinetele localnicilor din Chieșd.
Și nici că se putea sa fie un moment mai potrivit pentru asta.
În vara anului 2022, o secetă teribilă a afectat văile Chieșdului. Localnicii spun că nu au mai trăit niciodată așa ceva. Inclusiv oameni de 90 de ani, care au mai prins și alte perioade cu foarte puțină ploaie, spun că nu au mai văzut în viața lor secetă de așa lungă durată și intensitate. Un efect ușor observabil al secetei ține de pășunile uscate într-o perioadă a anului când de obicei erau verzi și abundente. Pentru o comunitate în care crescutul vacilor și oilor sunt ocupații de bază, situația este îngrijorătoare.
Mai complicată este situația surselor de apă potabilă, cele mai multe fiind fântâni de mică adâncime. Deși acestea sunt săpate în aproape fiecare gospodărie, le-am găsit secate în marea lor majoritate. Fântâni care de obicei aveau capacitatea de a alimenta câte o stradă întreagă, chiar și în perioade de secetă, erau și ele secate anul acesta.
Chieșdenii sunt obișnuiți cu viața fără o apă curgătoare în proximitate. Culturile care prosperă pe terenurile agricole din sat sunt cele de grâu și porumb. Cultivarea cerealelor are o tradiție veche în zonă și a fost făcută cu rezultate bune mai mereu. O foarte bună producție locală de cereale era obținută la sfârșitul anilor 1980, atunci când mecanizarea ajunsese până acolo încât stropitul, o etapă a procesului de cultivare a cerealelor, se făcea din avion. Astfel că operațiuni care acum durează câte două săptămâni, atunci se făceau într-o zi. Dar acel nivel de productivitate este obținut și astăzi când terenurile agricole sunt fărâmițate și nu cultivate la comun de C.A.P. (i.e. formă colectivă de cultivare a terenurilor agricole din timpul regimului comunist). Profitând de avansurile tehnologice în mecanizare, folosirea îngrășămintelor și natura semințelor, care în multe situații sunt soiuri modificate genetic pentru a obține producție mai mare, agricultorii obțin recolte bogate și satisfăcătoare.
Un localnic îmi spunea că, deși satul nu este străbătut de nicio apa curgătoare, dacă au o ploaie serioasă la 2 săptămâni, porumbul și grâul nu au nicio problemă să se dezvolte. Chiar și o ploaie pe lună este de ajuns pentru ca recolta să fie multumitoare.
Plantele cultivate sunt folosite în mare parte ca hrană pentru animale. De obicei, fânul și paiele sunt din abundență, cultivatorii lăsând pe câmp baloții până toamna, când aveau nevoie de ei pentru furajarea animalelor. Seceta din această vară a creat, însă, o situație rar întâlnită: dispariția prematură a baloților de pe câmp. Dacă în alți ani, toată lumea avea suficiente paie și fân, penuria din acest an a dus la măsuri disperate, cum ar fi furtul baloților de pe câmp. Pentru a percepe magnitudinea dificultăților, un localnic crescător de oi îmi spunea că este nevoit să își vândă un sfert sau chiar jumătate dintre oi pentru că nu are ce să le dea de mâncare în iarna care urmează. Și nu era singurul. Unii crescători au ajuns să hrănească animalele cu paie și fân încă din luna august, când de obicei asta se întâmpla începând cu luna noiembrie. Experiența anilor precedenți a dus la dezvoltarea unei strategii de gestionare a situației pentru crescătorii de vite, ovine și caprine, care constă în crearea unei rezerve de fân și paie pentru o mai lungă perioadă de timp decât necesarul lunilor de iarnă. În această primăvară, însă, când sezonul se anunța ca fiind unul obișnuit, mulți dintre crescători și-au vândut rezerva de furaje și și-au complicat suplimentar situația.
Pentru oameni, problemele cu apa sunt și mai stringente. Pe lângă secarea fântânilor, care au lăsat fără acces la apă potabilă majoritatea locuitorilor, o mare problemă este și lipsa apei pentru casă (i.e. igiena zilnică) și animale. Un crescător de oi povestea cum trebuie ca o dată la două zile să ducă o cisternă de apă în câmp pentru a adăpa oile, izvoarele și fântânile care erau îndestulătoare de obicei pentru asta nemaifăcând față.
Dar nu toată lumea a avut de suferit în urma situației create de secetă. Cei care se ocupă cu transportul apei de la puțurile care încă mai au apă au prosperat. Pe lângă ce își poate aduce fiecare, în Chieșd sunt cel puțin trei oameni cu tractor și cisternă, care vara asta cărau contra cost de dimineața până seara apă pentru localnici. Puțurile din care este adusă azi apa sunt rămase în urma explorărilor făcute în deceniile trecute (până în 1990) în căutarea cărbunelui, un efect secundar al explorărilor miniere.
Deși nu a mai rămas aproape nicio urmă, în Chieșd a fost în ultimii 100 de ani o mină de lignit care avea încă zăcăminte importante de extras chiar și la închiderea din 2005. Foștii mineri vorbesc cu dezamăgire despre acest episod din istoria lor, mai ales că în 1990, în urma descoperirii unui zăcământ nici astăzi exploatat, se puseseră la cale planuri de dezvoltare pe următorii 150 de ani. La Puțul Vaca, ultimul descoperit, urma să fie construit un mic cartier de blocuri pentru mineri, un sistem suprateran de transport al cărbunelui cu vagonete și o exploatare de cărbune modernă la acea vreme. Toate planurile au fost abandonate în urma schimbărilor de strategie energetică națională care au venit odată cu schimbarea de regim și destrămarea planificării centralizate. De exemplu, au dispărut beneficiarii cărbunelui din Chieșd, CET-urile din Zalău și Satu-Mare, iar strategia energetică națională a fost construită folosind noi criterii, cum ar fi diminuarea poluării atmosferice și prevenirea încălzirii globale. Efectul a fost devastator pentru Chieșd, un sat în care toată lumea era în mare măsură ocupată cu mineritul și activitățile conexe.
Odată cu închiderea minei, locuitorii au fost nevoiți să se adapteze. Dacă nu au mai avut locuri de muncă în localitate, au ales sa migreze în țări vestice, unde au reușit să acumuleze resurse pe care apoi să le repatrieze în mare parte tot în Chieșd. Poveștile celor care au plecat nu se opresc la migrația într-un singur sens, ci continuă în mare parte cu povestea reîntoarcerii în satul natal, cu o casă nouă construită sau afaceri începute cu resursele acumulate.
Migrația din Chieșd a urmat modelul clasic al migrației în lanț. Cineva mergea într-un loc unde depista un loc de muncă bine plătit și apoi „își ducea” rudele și prietenii. Chieșdenii, majoritatea lucrători în mină, erau obișnuiți cu munca grea și de foarte multe ori au reușit să își găsească locuri de muncă în domeniul construcțiilor sau în agricultură. Reconversia profesională a fost facilitată de cursuri de specializare organizate la biblioteca comunală, unde foștii mineri au primit pregătirea și atestările necesare muncii în construcții.
Închiderea minei a creat însă și oportunitatea sătenilor de a-și manifesta preocuparea pentru educație. Dacă majoritatea construcțiilor din jurul minei au fost dărâmate, măcar o parte din resursele recuperate au fost refolosite constructiv. Astfel, unele dintre cărămizile recuperate după dărâmarea unor clădiri din jurul puțului de mină au fost folosite la construirea unei grădinițe, care și acum oferă condiții impresionante pentru micuții din sat. Chieșdenii sunt mândri să spună că este o grădinița după model canadian, unde sălile de clasă sunt dispuse circular în jurul unui spațiu comun generos.
Deși în sat nu este liceu, școala generală (clasele I-VIII) este foarte bine dotată și într-un continuu proces de îmbunătățire, de renovare și dotare a clădirilor. Lângă școală, în curând, se va construi și o creșă.
Școala este un loc unde resursele administrației locale sunt folosite pentru a susține copiii satului. De exemplu, elevii premiați beneficiază nu numai de diferite sume de bani din bugetul local, ci sunt răsplătiți și cu excursii anuale. Scopul lor mi-a fost descris ca fiind acela de a-i ajuta pe copii să își cunoască țara și să nu meargă în străinătate și să fie impresionați de lucruri pe care le avem și noi în România. Pentru că percepția generală este că după liceu, cu BAC-ul luat sau nu, drumul pe care îl urmează tinerii este acela al străinătății, într-un ritual de trecere spre maturitate deja întâlnit și în multe alte zone din România (Cosma, Ban, Gabor, 2020).
Experiența acumulată in secolele de trai într-o vale fără apă curgătoare, este vizibilă în modul de organizare a gospodăriilor. De exemplu, apa de ploaie nu se risipește, ci se colectează. Aproape fiecare casă are bazine construite cu scopul de păstrare a apei de ploaie. Apa este apoi folosită pentru nevoile casei și adăparea animalelor. Mai mult de atât, fiecare casa are bazin sau rezervor în loc de apă curentă și fosa septica in loc de canalizare. Totul este pregătit pentru momentul în care „se bagă apa în sat”, după cum am auzit de nenumărate ori de la săteni.
Satul Chieșd este unul în care am întâlnit o comunitate mândră de istoria și realizările sale, cu idei eterogene care conviețuiesc în conversație mai degrabă decât în contradicție. Poate din aceasta cauză un sat fără apă reușește să fie recunoscut pentru succesul în agricultură. Locuitorii vorbesc cu mândrie despre istoria locală și națională, dar în același timp sunt suficient de curajoși cât să își lase vetrele pentru a munci în alte țări, ca apoi să folosească resursele acumulate pentru a purta mai departe povestea satului.
După o vară de cercetare antropologică simt că doar am început să îi cunosc pe locuitorii din Chieșd. Dar ceea ce am descoperit deja este povestea unui grup de oameni foarte diferiți, cu idei contrare sau chiar în concurență, dar nu în conflict, ci într-o dinamică din care ajung să învețe unii de la alții. Eterogenitatea grupului social este în cazul lor un avantaj pentru că le oferă soluții multe și variate la problemele pe care le întâmpină. Diversitatea perspectivelor este utilă în efortul de a găsi soluții la problemele unei lumi în continuă mișcare și un mediu în continuă schimbare.
Dacă vom reuși să deslușim și să înțelegem mai în amănunt dinamica acestui sat, vom putea înțelege mai bine transformările globale prin care trece omenirea în secolul XXI, observând în același timp cum ideile discutate în marile capitale ale lumii se materializează în viața de zi cu zi a chieșdenilor.
Am lăsat la sfârșitul lunii august satul pe picior de sărbătoare. Localnicii și cei din satele vecine erau adunați pentru a sărbători zilele comunei pe o ploaie torențială. Unii se bucurau că sărbătoarea comunei „a adus în sfârșit ploaia”, alții se întrebau dacă nu mai bine mai săpau un puț de apă cu banii cheltuiți pe serbare.
Bibliografie
Cosma, Valer Simion, Ban, Cornel, and Gabor, Daniela (2020), „The Human Cost of Fresh Food: Romanian Workers and Germany’s Food Supply Chains,” Review of Agrarian Studies, vol. 10, no. 2.
Proiectul este derulat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău în parteneriat cu Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Vlad Gheorghiu
cover photo: Patricia Toma