Nu e nimic în neregulă cu acest debut și poate asta e problema

Elena Rusu8 noiembrie 2022

Deși a fost deja un an de la publicare, am ajuns abia recent la volumul Nimic nu e în neregulă cu mine, apărut la editura Casa de pariuri literare. Eram foarte curioasă cum se încadrează acesta în peisajul poeziei contemporane și cum se situează comparativ cu alte debuturi, cu atât mai mult cu cât urmăresc, de o bună bucată de timp, activitatea online a autoarei, unde pare că și-a propus, între altele, tocmai promovarea celor care se află și ei la început de drum.

Marcând debutul Ramonei Boldizsar, placheta anticipează, încă din titlu, biografismul confesiv, care s-a menținut în diferite ipostaze în poezia ultimilor ani. Din acest punct de vedere, volumul confirmă așteptarea cititorilor, livrând o experiență subiectivă pregnantă în toate poemele. Încă din primele strofe, vocea poetică pare timidă și se menține în granițele unor imagini la care revine constant.

Textele pot fi citite într-o singură sesiune; cartea are o construcție unitară, nefiind fragmentată în mai multe ipostaze, ceea ce creează o senzație de confort. E o poezie așezată, onestă, cu un anumit efect de familiaritate. În ceea ce mă privește, aș zice că există o conexiune care se instalează ușor și prin prisma apropierii generaționale. Îți poate oferi senzația unei întâlniri la cafea cu o prietenă veche, în care discuțiiile se conturează în preajma propriilor anxietăți și a micilor crize existențiale. Are, totodată, abilitatea de a străpunge marginile cotidianului individual, dar și aceea de a se instala mai bine în el. Juxtapunerea imaginilor este ingenioasă și pare a fi o călătorie sonoră a intimității, una purtată cu precizie și atenție la detalii.

Trebuie spus, în același timp, că poemele nu par să-și ducă până la capăt propriile intenții; ele deschid anumite piste, dar le explorează cu nesiguranță, ca mai apoi să continue într-o cu totul altă direcție. Pe tot parcursul poemelor, se creează, așadar, o tensiune care te ține în expectativă. Din păcate îi lipsește intensitatea sau o anumită descărcare. Micile anxietăți de care am menționat deja sunt inserate printre numeroase referințe literare care denotă lecturile serioase ale autoarei, însă ele întrerup consecvența imaginilor create, în loc să o completeze. De aici și impresia că unele texte nu au suficientă substanță. Sunt des întâlnite anumite clișee care par nelalocul lor în interiorul imaginilor create.

Există suficiente posibilități care ar putea fi explorate aici, iar potențialul autoarei este și el evident. Îmi pun speranța că, în volumele viitoare, poeta să revină cu o voce ceva mai incisivă și mai bine conturată.

Fotografie Copertă @ Jon Savelsberg on Unsplash