Poeme art200 (I)

Poeme art200 (I)


Festivalului de film queer Art200, ediția a 3-a, s-a desfășurat în perioada 19-25 septembrie 2022 și a găzduit ateliere de poezie (sub coordonarea mea, Emilian Lungu) și proză (coordonate de Carolina Vozian). Poemele prezente sunt rezultatul palpabil al atelierelor de poezie din cadrul festivalului, care n-ar fi putut fi facilitate fără Tudor Pop, Flavius Sindie și Mara Cioroianu, care mi-au acordat suportul lor în gândirea acestor ateliere. Atelierele din 2022, la care au participat 9 tineri de peste tot de prin țară, s-au concretizat cu o lectură publică la Centrul de Teatru Educațional Replika. Participanțx ne-au arătat, după cum urmează să vedeți și în poemele lor, ce înseamnă să fii vulnerabil, mai ales în spații fizice și colectivități reale, materiale; acesta fiind primul an în care atelierele și lectura s-au desfășurat in situ.



Vic
frog and toad


1.
arătăm foarte curajoase mi-ai spus
în salopeta ta verde,
cu ochii luminoși,
ca emoji-ul ăla care-mi place foarte mult,
cu pământ pe față și roșu-n obraji.
erai atât de entuziasmat de roșiile
pe care tocmai le-am semănat
și de castraveții care urmau
încât nu am vrut să te întreb
dacă noi chiar suntem curajoase
de dimineață a ploua puțin
și pământul încă mirosea a ploaie
când am terminat cu ultimele semințe
de castravete.
trăiam visul de pinterest cottagecore
tu în salopeta ta foarte sexy puțin transpirat,
eu în pantaloni largi de catifea și sacou murdar
larg și el murdar în coate puțin mai mult transpirat
pe la amiază a început să plouă iar
ne-am retras pe balcon unde am băut
un ceiuț negru și am mâncat
pâine prăjită cu gem de afine.
era frumos acolo. pe la ora 5 s-a coborât ceața
și am stat ca doi bătrânx gay care abia acum își trăiesc
cele mai reprimate fantezii din tinerețe—
clubul nostru din berlin e curtea casei de la țară
și poate cum stăm așa sufocatx de perne moi
și înfololitx în păturici pufoase poate chiar suntem curajoase
e nevoie de mult curaj pentru a semăna roșii
și castraveți cu iubitul tău
e nevoie de iubire
2.
e ora la care apune soarele dar noi nu-l vedem și asta mă întristează.
dar tu, cu umorul tău de pensionar spui
„lasă, nu te întrista, sunt eu soare pentru tine
cum ești tu pentru mine” —
asta mă înduioșează
ce sunt eu pentru tine?
gsdsgdgmama ta spune o influență proastă, rădăcina tuturor problemelor
fassvvzfmama mea nu știe ce să spună așa că nu spune nimic
ce ești tu pentru mine?
fdssddffmama ta ar spune o fază
fsfsffsfssmama mea ar spune același lucru
ce suntem unul pentru celălaltx?
sdfdsdfssffflorile ar spune utopie
vfsfsdfsfrăsadurile ar spune utopie
fsdfssafscasa bunicilor de la țară în care acum doar noi stăm
sdgsgdsgsdar spune și ea utopie
fiecare poem despre tine e un poem despre utopie
ce suntem noi unul pentru celălaltx?
fsdsdfsdluminișuri vulnerabile, blânde, empatice
gsdfsfsdffși da pe lângă toate acestea
fsdgsdewsuntem și curajoase
e nevoie de curaj pentru fuga în luminiș
e nevoie de curaj pentru iubire
mai ales că iubirea marginală a fost mereu una primejdioasă,
dar una atât de frumoasă
încât nu te-am mai întrebat dacă chiar suntem curajoase
încât știam că suntem
ce suntem unul pentru celălaltx?
dsfsdreutopia printre răsaduri ce vor înflori
gsdsdgdsca o iubire mică gingașă și radicală
sdgfsdfsfca iubirea noastră gen
3.
peste câteva luni vom pune pe iarnă
în borcane cu capace albe cu roz căci
așa am văzut noi în filme
toată casa va mirosi a oțet vei veni la mine
mă vei îmbrățișa din spate
îți vei întinde mânuțele ca pe niște crenguțe pe burtica mea
și cu același umor dulce îmi vei spune „îmi place cum miroase”
castraveții i-am pus pe iarnă roșiile pe toate le-am mâncat
e din nou ceață ieșim în ploaie
și corpul tău singurul care mă încălzește
singurul de care am nevoie cu adevărat
te iau de mână și spun
da vasi, suntem curajoase pentru că e nevoie de curaj să mă uit la tine așa cum mă acum
e nevoie de curaj să fiu vulnerabilx e nevoie de curaj să pășesc în luminiș
e nevoie de curaj să las iubirea să crească precum vrejul de fasole
cum e nevoie de ploaie pentru răsaduri și de borcane pentru murături
e nevoie de curaj să las iubirea asta max revoluționară să mă consume
să o lăsăm să ne consume pe noi cele mai curajoase
și prin noi nu înțeleg doar eu și tu
ci și ceată, casa bunicilor în care numai noi locuim,
răsadurile, ploaia, borcanele cu murături,
iarna pentru care ne pregătim atât de sârguincioase
și florile care ne validează mereu atingerile
e nevoie de curaj să-mi imaginez toate acestea când distanța e atât de mare
și când trenurile aleargă atât de încet
e nevoie de curaj să doresc utopie
4.
e noapte și ne colăcim unul în jurul celuilaltx
în pătuțul moale cu pernă albastră închis
cearșaf albastru pastel și păturică verde-măslină
păturică sub care iubesc atât de mult să fiu clingy în iubirea pe care ți-o port
încât mă apropii și mai mult de tine, îmi așez genunchii în spatele genunchilor tăi,
capul îl las ușor sa cadă peste al tău, din crenguțele întinse pe burtică frunzulițe se ivesc,
te cuprind și îți copiez forma întocmai cum o simt
nelăsând părticică neatinsă, nedezmierdată, nemângâiată.
acum împreună îl iubim și îl iertăm pe copilul din tine
cum îl iubim și îl iertăm și pe cel din mine
copii care nu au primit destulă iubire când a fost mici
copii care nu au avut un umăr pe care să plângă
și nici un corp pe care în brațe să-l strângă când afară a fost frig—
afară e frig, ne tragem păturica pufoasă până sub gât, citim poezie de cavafy
iar distanța nu mai pare una atât de mare, căci corpul a ținut și ține totul minte
[în luminiș vântul e rece. iarba udă, deși ultimul strop de ploaie a căzut când încă era soare. acum nu
mai plouă. cerul senin. două corpuri caută unul după celălalt. se găsesc în câmpii cu lacuri glaciare
în mijloc. câmpii înconjurate de brazii înalți și creste înzăpezite. luminiș. luminișuri. fluidele calde
ne părăsesc în mici pârâiașe care se intersectează. uneori fac schimb. simbioză. rădăcini ramificate
până în adâncurile mamei pământ. mai întâi își ating vârfurile degetelor, apoi palmele și într-o
stranie oglindă devin ceva nou. devin ceva ciudat. uman și non-uman. animal și non-animal. un nou
organism căruia iarba îi ajunge până la trunchi și ochii îi ajung dincolo de stele. rădăcinile ar putea
înconjura de multe ori pământul, dar preferă să se înconjoare una pe cealaltă. fluidele se vor
evapora, vor fi absorbite în nori și se vor întoarce-n corp pe timp de ploaie. se vor întoarce în corp și
în afara lui. în iarba înaltă devin corp și non-corp. în corp și în non-corp. port puloverul tău care
deja miroase a mine. miroase a noi. devenim utopia. utopia devenim]



Toni
Frog and toad


1.
Alex e studentul ăla bun apreciat de profi. Tonul pe care vorbește e ca și cum ar spune lucruri
evidente. Dar pentru el, care asculta atent, nu erau așa. Îl punea pe Alex să-i povestească, în
plimbări lungi, despre lucrurile mici-minunate-plicticoase-evident-că-sînt-așa
2.
Prima dată cînd Alex i-a adus prăjituri la cămin, a găsit în caserolă cea mai mică linguriță pe care a
văzut-o vreodată. El și-a imaginat un întreg apartament în care bebe Alex e înconjurat doar de
lucruri mici și fine. Poate de asta îl iubește și pe el.
3.
Mănîncă sendvișuri pe malul lacului și e liniștea aia care nu te presează să zici ceva. Își amintește
de Caulfield și tristețile lui și se simte recunoscător pentru momentul ăsta. „Unde pleacă rațele
iarna?” El îi vorbește din cărți, dar Alex chiar și-a pus întrebările astea. Îi povestește de un joc din
copilărie cu buburuze spațiale, se întind pe pătura roz și se sărută mult timp.
4.
„Ok, trebuie să știi o chestie despre penisul meu înainte.” El nu credea că i-ar plăcea să facă sex cu
un băiat, dar i-a plăcut cu Alex.
„Ok, mai e o chestie despre penisul meu
pe care trebuie s-o știi.”
S-a îndrăgostit mai tare de Alex în seara aia.
5.
Sîntem bine?
Da.
Corpul meu s-a speriat. Sîntem bine?
Da.
Nu vreau să pun accentul pe sentimentele mele, doar voiam să mă reasigur că sîntem bine.
Da.
6.
Cîteodată se gîndește că dacă lui Alex nu i-ar mai fi frică, ar rămîne doar marea asta de calm pe
lume. Și ei ar face pluta, apa pînă la marginea ochilor.
tu la ce te gîndești?
la nimic. tu?
la nimic.
„They swam all afternoon.
Frog swam fast
and made big splashes.
Toad swam slowly
and made smaller splashes.”



Ioana


e o aniversare tristă pentru mine
nu pentru că nu primesc cadouri
erai cel mai bun la asta oricum
mereu atent, mereu blând, mereu spontan
e o aniversare tristă azi
și ți ai adus aminte de mine
nu aș fi vrut
urăște mă, urăște mă urăște mă
asta merit
ți-ai adus aminte de mine cum Frog
și a adus aminte de Toad
și deși cadoul s-a pierdut
nu obiectul, cât gestul contează
și asta am apreciat mereu la find
la fel în impermanență
niciodată altul
mereu tu.

*
corpul meu e o armă îndreptată
asupra sistemului care mă vede fragilă
o indemnizație de handicap nu e
suficientă pentru a compensa ani de furie și neputință
port în mine și cu mine
memoriile unui corp cu mobilitate limitată
și neg tratamentul special ca formă de tokenism al societății
nu cred în măsuri de discriminare pozitivă
pentru a mi face dreptate
corpul meu merită respect pentru că există în ciuda și în afara tiparelor de incapacitate și
vulnerabilitate
sunt egală în drepturi și libertăți
dar nu mă lepăd de responsabilități
numai pentru că alții cred că asta e confortabil
hai să nu ne mai purtăm cu mănuși
cu oamenii cu abilitați corporale diferite ca să dăm bine
prefer să mă intrebi cum sunt
decât să faci totul despre tine.



Maria David


s-au închis iar străzile
pentru mașini
e vreme de maraton
e un color run
al plăcilor tectonice
adică practic
îmi fuge pământul
de sub picioare
poate îi e frică
de mine
sunt din specia
homo sexualis
asta nu-i o problemă
decât pentru George
și pentru Șoșoacă
nu mai vreau să vorbesc
despre voi
parlamentari proști
dar înainte să termin
am ceva de spus
ca în mema proastă
cu Irina Loghin
George Simion
you turn me Simioff
în fine, ce ziceam e
îmi fuge pământul
rapid
de sub picioare
o fi anxietatea
sau lipsa
unui real spațiu safe
sau poate pământul
chiar fuge de mine
că nu-s numai homo
of
sunt și sapiens
carbon
gaze
și alte prostii
omorâm copaci
nu reciclăm
înecăm oceane
dispar animale
din cauza noastră
n-ar fi de mirare
ca mama natură
să fugă
de unul ca mine
sunt copilul ei
și mă iubește mereu
îmi dă struguri și pere
mi-a dat briza de mare
și o ploaie de vară
neîncetat mă dezmiardă
cu stele și fluturi
dar eu nu-s numai homo
sunt, din păcate,
și sapiens
și mă înfrupt prea des
din sânul său sfânt
iar mama mea
Gaia, Terra,
cum vreți s-o numiți
azi fuge rapid
de sub picioarele mele


O să mă leg de pământ
cu curele grele
negre din piele
să prind rădăcini
să devin trandafir
să cresc tulpină
și spini
Mamă Natură, dă-mi acum
niște spini!


Mama Natură
se ridică
furioasă pe mine
cu valuri de surf
și cu stupi de albine
iar mie mi-e frică
de albine
așa că îi zic
Mamă, te rog
fii bună cu mine!


copile, nu te lăsa
pierdut în mulțime
fă ce-i bine
și ascultă
atent la mine
e adevărat tot ce-ai spus
inteligența speciei tale
demult a apus
în afară de activistele stângiste
și de spațiile locale social-anarhiste
oamenii s-au cam dus pe-

mă uit la mama cu gura căscată
și cu ochii rotunzi
ea continuă să-mi țină
acest rant ciudățel
-fii atent
îmi zice
poate nu știi ce să faci
te simți prost că ești sapiens?
atunci, fii mai homo!
găsește-ți o fată
și stați împreună
așa mă vei face
profund mulțumită


-cum adică, mamă
adică scopul vieții
pe planeta pământ
adică pe tine
e…


-gay sex, evident!
exclamă fericită
mama natură
așa că hai
repede
fă-mă mândră


-ok mamă
te rog
fără presiune
am și eu
niște boundaries


-of, voi oamenii
ce specie sensibilă
uită-te în jur
la toți frații tăi
pinguini, cimpanzei
porumbei
toți au parteneri
numai tu…


-ce shaming, mamă


-hai, gata, copile
mi-ai depășit răbdarea
și-atunci mama natură
luă o baghetă
(P.S. nu-i reference la Harry Potter
fiindcă J.K. Rowling e TERF.)
și dădu din mână
de trei ori


-hocus pocus!
ca-n basm
acum ești brotac
și de atunci am trăit
veșnic brotac
am scăpat de sapiens
am rămas doar homo
și mi-am găsit alt brotac
viața de brotac e mai simplă
până și aia sexuală
și fericiți am trăit
într-o căsuță pe un nufăr
pân’ la adânci bătrâneți
că de homo n-ar fi
nu s-ar povesti

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Poeme – Laura Francisca Pavel

Poeme – Laura Francisca Pavel

Poeme – Alexandra Mălina Lipară

Poeme – Alexandra Mălina Lipară

Poeme – Iustina Roșu

Poeme – Iustina Roșu

Poeme art200 (II)

Poeme art200 (II)