Temele basic ale literaturii: resurse regenerabile

Temele basic ale literaturii: resurse regenerabile

O voce ca a Olgăi Ștefan, care răsună din anii 2000 încoace, nu încetează să activeze în spațiul literar printr-o poezie demistificatoare, configurând un spațiu-manifest, intenționat brutalizat de sinceritatea care exclamă necesitatea lucidității. În Resursa (Casa de editură Max Blecher, 2022), această revoltă poartă dantelăria unui imaginar matur, întâi pentru că stilul poetei e definit și recognoscibil printre alte texte, apoi pentru că denunțurile și atitudinile divers adoptate sunt construite complex, atent, uneori șocant prin miza lor anticalofilă. În vâltoarea lor perindă stări și imagini ale unui intimism adesea carceral, cum amintea poeta, gata să se purifice până la automutilare, să disece orice snobism social cu o foame pertinentă pentru anihilarea, posibilă sau nu, a clișeelor. Alteori, ne întâmpină o poezie sceptică, cu priviri oximoronice.

Atmosfera volumului, susținută de densitatea discursivă și de sonoritatea internă a versurilor, e impregnată de efortul de a (co)exista post unor experiențe fundamentale: rutinei unui job, încheierii unei relații toxice, decesului cuiva drag sau situațiilor în care criticile, literare sau nu, se revarsă, și în care familia devine un amalgam insuportabil de firi eterogene. Toate aceste scenarii impun și ipostazele unui subiect feminin revoltat și acid: angajată, (ex-)iubită, fiică, prietenă, poetă, soție. Cum aprecia atent și Teona Farmatu pe coperta cărții, poezia devine astfel resursă de momente cuantificabile, un prilej de a lepăda hainele maidaneze ale cotidianului, de a purica cu luciditate minuțioasă stereotipurile la care nu participă conștiința.

Printre aspectele care sunt specifice Resursei s-ar număra și o corespondență constantă cu alteritatea. De la prima poezie a cărții, Toți banii din lume – expresie cât se poate de balcanică, întâlnim simptomele unei interdependențe generaționale, a cărei dinamică constă în depărtarea frecventă de oportunități, condiționate economic. Acestor conexiuni umane, artificializate de sisteme, li se suprapun cele intime:„patru-cinci săptămâni acumulezi o grijă proaspătă pentru/ celălalt și sub ea, ca sub fața răufăcătorului lipită de mască,/ stau grija pentru tine și teama – cu genunchii/ la gură și ochii în larg,/ ai consumat energie și baterii și bani, amintiri șantajiste cu/ deschidere de card”.

Nevoia unei legături cu celălalt, comunicată empatic, nu e decât un efect al egoismului lucid, din care rămâne o conștiință, dacă nu insulară, cel puțin una întoarsă mult spre sine. Ipostaza de flaneur, frecvent întâlnită în poetica volumului, se prea poate să își aibă resursele în această permanentă nevoie de autoproiectare în contextele alterității. Ca nuanță în plus, descoperim că discursul cărții nu ne poartă lin, pe marginea unui singur spațiu, ci, cu mult fler, imaginile, intensitățile stărilor sunt mereu alternate, de parcă flaneurul ar căuta să fie prezent în mai multe locuri deodată, iar cititorul poate resimți deopotrivă efectul cinematic și cathartic al acestui turneu.

Pe de altă parte, volumul Olgăi Ștefan, fiind un proiect complex și minuțios, nu o dată apare noțiunea de „frumusețe”: „frumusețea e subiect de tabloid […] strecurat între atracție și retardare, poziții din care vrei totul”(Dinamica apropierii); „de frumusețea asta, pe care timpul o traduce prin/ candoare/ mă feresc” (Imagini prețioase); „frumusețea contrazisă de teologie”(Vara Matrioșka), „frumusețe circumstanțială, Scriu ca și când aș fi frumoasă”etc. Atât tirania rece a frumuseții, asemănată într-un alt text cu melancolia și indiferența Coreei de Nord, cât și autoficționalizarea sunt teme care intră în construcția unei poezii de atitudine feministă, atentă la felul în care este privită. Ar fi interesant de observat că în poezii feministe de tipul ars poetica, ca Young O., opera suferă de determinism biologic și își transferă corpurile: corpul fiziologic devine corpul poetic: e incredibil cât de multe femei/ sunt poete bolnave, ce fragilități/ ascund falangele textelor lor/ diatribele atâtor slăbiciuni/ la una cataracta,/ la cealaltă ovarele”. În loc să utilizeze clasica (și uzata) formulă a poeziei programate, Olga Ștefan preferă să îmbine dialogul retrospectiv cu analiza posturii de artistă, în care se regăsește, însă, dificil („viața și opera ta o poveste din care lipsesc”), dovedind, cu aceasta, potențialul antiprogramatic al artei poetice.

Nu ceea ce s-a propus a ieșit, ci ceea ce a fost să fie. În aceeași cheie vine și poezia Profeția se împlinește din mers. Profeția, ca discurs, este diferită de program prin gradul de control pe care îl evocă: ceea ce este profețit e dincolo de controlul uman, pe când ceea ce este programat îmbrățișează steril o cârmă. Încă de la primul vers, Vestea proastă te așteaptă acasă, pătrundem într-o atmosferă demnă de Cassandra, unde fatalul „se-ndreaptă spre destinul/ « ca-n palmă »/ al unui cimitir”.

Desigur, nici pe departe nu am epuizat elementele notabile ale volumului, mai rămân și dialogurile cu spațiul românesc (România, migrenă cu aură, în Siempre), cu străzile Clujului, cu privirile critice ș.a.m.d. Totuși, este de consemnat faptul că Resursa e încă un volum reușit al Olgăi Ștefan, o mostră de literatură savuroasă, sinuoasă și plină de resurse.


Fotografie Copertă @ Hobi Industri pe Unsplash

Denisa Bolba

Articole similare

Octav Ojog – Două chipuri, un singur Real: Confuzia și disoluția spectatorului în filmele lui David Lynch

Octav Ojog – Două chipuri, un singur Real: Confuzia și disoluția spectatorului în filmele lui David Lynch

Emanuel Lupașcu – When Wishes Go Awry: despre body horror & fascism

Emanuel Lupașcu – When Wishes Go Awry: despre body horror & fascism

Poezii – Simon-Gabriel Bonnot

Poezii – Simon-Gabriel Bonnot

Alexia Pop – Lapvona: A Guided Tour of Medieval Misery

Alexia Pop – Lapvona: A Guided Tour of Medieval Misery

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Discuțiile Echinox

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter

Facebook

Parteneri

Facebook