Poeme – Alexandra-Ioana Harapu

Poeme – Alexandra-Ioana Harapu

in the morning there was hope

un an
și batem străzile orașului în care mi-ai spus
că nu mai vrei să mă vezi niciodată
bem bere în față la the office
(fără alcool pentru că așa bei tu)
încerci să mă săruți
iar eu te cred când îmi spui
că sunt frumoasă
vreau să fie o singură seară
dar seara asta să nu se mai termine
pentru că eu caut poezia de la 20 de ani
tu pe cea de la 25
și cauți gesturi mai concrete
singurătățile noastre își spun pe nume
se prăbușesc una într-alta
a ta e o superputere
a mea e un pulover pe gât
tăcerea dintre noi are gust amar
și 366 de zile
alexandra alexandra alexandra
ca și cum abia aflu cum mă cheamă
respirațiile noastre se izbesc de ziduri
în camera în care e mereu ora 2 și un minut
camera asta care ne strânge pe amândoi
în care eu devin uriașul tău cu ochi căprui
se aud pescărușii
stomacul tău care chiorăie
stomacul meu care îi răspunde stomacului tău
forfota din che guevara
îmi citezi din ocean vuong și nu
nu mai știu un alt băiat care să poată face asta
din cele 2000 de gânduri care îmi electrocutează creierul
tot ce pot să scot pe gură e
NU ȘTIU
(ar putea fi un performance dar nu știm dacă mai vrem asta)
mirosul de transpirație îmi înțeapă nările
mă uit la ochii tăi câși
la zâmbetul tău de pisică
suntem urâți și mizerabili
dar nu speciali
ne scufundăm în salteaua veche
la 444 kilometri distanță de femeia pe care o iubești de fapt

aș vrea să fie o seară
și seara asta să nu se mai termine

sunt păpușa ta fără brațe
trântește-mă de toți pereții
scoate-mi ulcerul la plimbare
ulcerul meu iubitor de forneti și vodkă cu suc
învelește-l în șervețelele umede pe care le mâncăm la prânz
mângâie-mi deviația de sept iubitoare de praf
sunt venus a ta înveșmântată în geacă de fâș
împleticit printre picioarele mele
o să facem dragoste pe vazele pe care le spargi
până ne năpădesc viermii


viața mea ambalată în nu e voie

nu e voie acolo nu pune mâna
nu sări în pat nu te apleca peste balcon
ia șosetele-n picioare nu mai scuipa pe oglindă nu mai țipa
de ce plângi acum
nu e voie la aragaz nu e voie să te urci în copac
nu e voie să vorbești urât nu e voie la televizor
nu mai scuipa pe oglindă ce nu înțelegi

viața mea ambalată în interdicții

nu vorbi urât ce fel de domnișoară ești tu
fii bună fii cuminte fii ascultătoare
nu vorbi prea tare și nici prea mult
știi ce mai bine nu vorbi deloc ține gura închisă
învață să zâmbești frumos și nu umbla la aragaz
stai dreaptă nu mai fi așa de rea și poartă și tu dracului o fustă
fii deșteaptă dar nu prea deșteaptă fii rece și calculată
fii caldă și misterioasă fii o carte deschisă
dar nu prea deschisă
nu mai fi așa de tristă ce motive ai tu să fii supărată ai două mâini două picioare
hai ridică-te din pat și spală-te pe dinți fă un duș de când nu te-ai mai pieptănat
aranjează-te și tu puțin cum să nu fii tristă când ești așa de neîngrijită

viața mea ca o mașină de spălat cu o mie de rotații pe minut

o pisică stă înțepenită pe marginea drumului
aș vrea să pot să zac și eu așa
nemișcată


Fotografie Copertă @ Bruce Tang pe Unsplash

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Mălina Turtureanu – Poezii

Mălina Turtureanu – Poezii

Claudiu Ioan Maftei – gloriemartinez

Claudiu Ioan Maftei – gloriemartinez

Cristina Crudu – Poeme

Cristina Crudu – Poeme

Irina Francisca Ion – Poeme

Irina Francisca Ion – Poeme