
Poem – Augusta Șolomon
Turtă dulce, soare alb
era 2009 când
am găsit turtă dulce în bordul Daciei noastre papuc
și a fost prima dată când am mâncat așa ceva.
mi se părea cel mai bun lucru din lume,
cea mai grozavă descoperire
zile când,
cu săpunul pătrat, alb-murdar, fără miros și fără clăbuci
spălam de mână haine cu bunica
trebuia să așez câte una în ligheanul cu apă călduță,
să o frec de podul palmei până e curată
de fiecare dată când terminam, bunica o mai spăla o dată
marțea când
suna telefonul fix
era mătușa: să mergem după lapte peste drum
ieșeam cu picioarele goale pe trotuarul din fața casei
era fierbinte, soarele – alb
se uita la mine cu ochi mijiți Gagica, cățeaua bătrână care dormea pe beton
lângă Comiță, pisica siameză care nu mă iubea.
ieșeam pe poartă, venea mătușa cu sticle în mână
intram în curte la tanti cu laptele
ea avea viță-de-vie peste tot, întinsă dens printre bare de metal
de care mă prindeam și erau reci și mă învârteam până la amețeală
câte-o bibilică cocoțată sus vorbea cu celelalte animale
ce-mi plăcea să mi se zică cât de mare am crescut,
că o sa fiu deșteaptă dacă mă țin de școală,
că e păcat că n-am cu cine să mă joc pe uliță
și sunt singura de vârsta mea
că ăștia mari care stau pe bancă vorbesc prostii
și se pupă fete bune cu băieți golani
dar eu admiram din spatele gardurilor grupul,
când erau pe banca din fața casei noastre
îmi găseam de lucru fix pe terasa de lângă
să aud ce vorbesc, ce știu copiii mai mari, ce pot afla interesant
ca să spun mai departe la bunica
când
pe bunica am rugat-o să mă învețe să citesc și să număr repede până la 100
„ați învățat să numărați din 3 în 3?”, întreba
„adică 1-2-3”, am pronunțat eu repede, „4-5-6?”
eram la masa cu mușama florală,
cu teancuri de culegeri Cangurul
începuse de câteva zile vacanța și
aproape terminasem toate exercițiile
ce urma să mai fac toată vara?
amiezile când
după ce mâncam pâine înmuiată în lapte, și cu cacao dacă aveam
mergeam des în grădină, adunam gândacii de Colorado de pe cartofi
(doar în perioadele când nu mi-era frică de ei)
îi număram, îi dădeam bunicii raportul
când ea vorbea cu vecina peste gard
harnica fată ai, se spunea ca să aud
lunga perioadă când
mă așezam la bucătăria mea improvizată
o masă prinsă în pământ, făcută de mine și tati
unde am adunat vase și ustensile care nu ne mai trebuiau în bucătăria adevărată
stăteam în bucătăria mea adevărată, cu tot felul de frunze și pământ și apă
făceam cele mai diverse feluri de mâncare
prăjiturele cu mentă, ciorbă de macriș, chiftele cu petale de fecioraș
luam pe ascuns făină sau zahăr ca să adaug puțină realitate jocului meu
duminica era cea mai fericită zi
mă trezeam devreme ca să merg la ai mei în dormitor
unde patul era cald și televizorul mic mergea.
nici nu vorbeam, dar stăteam cuibărită între ei
și așteptam să se ridice mami, să tragă perdelele
o grămadă de lumină intra atunci în toată camera
apoi mâncam toți cinci pâine în ou,
eu îmi luam felia neterminată afară
Gagica simțea mirosul și începeam să alerg în jurul casei
cu ea după mine.
râdeam și fugeam cu felia de pâine în mână,
mă ascundeam în șopron,
în casa veche sau în magazie
ca să-mi piardă urma
la final împărțeam cu ea mâncarea și deschideam robinetul,
ca să curgă apă, să bea
starea de a fi cu gândul acolo, unde toate astea s-au întâmplat
mă desparte de lumea aceea o mulțime de ani
aș vrea să fiu un musafir în viața mea de atunci
să mă iau în brațe
să plantez niște feciorași unde știu eu că trebuie.
să merg pe câmpul unde această copilă plângea și învârtea
o margaretă între degete
plângea dintr-o tristețe fără motiv sau dintr-o singurătate
de care era conștientă
sunt un copil singur, știu că-și zicea în gând.
lăsa lacrimile să cadă direct pe pământ
mesteca niște macriș, se uita la fluturii albi
(care-i plăceau cel mai mult)
și se întindea la soare.
acolo aș vrea să fiu, lângă ea
stările de tristețe erau dese, dar durau foarte puțin.
mereu se întorcea la câte un joc,
urca în pomi, în special în vișinul din mijlocul grădinii
se uita la furnicile de pe trunchiul lui
le lăsa să-i urce pe mână,
dar se ferea de orice alt gândac
această fată de care sunt atașată
această fată din care am devenit
e timpul să exersez
intimitatea cu corpul meu, răbdarea cu el,
grija, împăcarea cu toată viața de dinainte
toate astea să devină lumină, să le aduc în lume
să fac din scris
micul meu eveniment.
prin întâmplarea lui să-mi pot examina traumele,
să le împăturesc ca pe niște haine de casă,
să le așez în stive ordonate,
să-mi las lacrimile să curgă direct
pe jos.
așa pot simți senzația că beau iar apă rece de fântână
din cana de inox
pe prispa casei vechi
după ce am alergat prin toată curtea, prin tot universul meu
plin de un soare alb, de feciorași și de turtă dulce.
Fotografie Copertă @ CĂLIN STAN pe Unsplash