Poeme – Nóra Ugron

Poeme – Nóra Ugron

Ars Piersica

Când eram mai tânără,
mi-au zis Marii poeți,
Patriarhii Literaturii,
că: fdsrva veni Timpul
gsdreercând nu vei mai scrie
sfdewrdespre Iubire,
sdfewrTânjire
fdsgreși Pierdere.

dsfsefScrisul jurnalistic,
fdsefgpoeziile de dragoste,
fdsewsentimentalitatea Feminină
daldeîn Literatura Mare & Patriarhală
sdewlsunt subordonate
dertgFilozofiei
dlerp& Raționalității
depad& Zvârcolirii
gotyu& Războiului
bprot& Bărbatului.

Când eram mai tânără,
mi-au zis Marii poeți
că: sfewmă interesează
gsdewgdespre ce vei scrie când nu
ddsacelvei mai scrie despre Iubire,
reolvitlcând vei Trăi & Înțelege mai bine [?]

Mi-era un pic
Rușine
că sunt așa Slabă
și versurile mele sunt lipicioase,
versuri de Dragoste & Durere,

mi-era un pic
Rușine,
că eu de fapt Citeam
& Înțelegeam
& Analizam
Filosofia
Teoria Literaturii
Teoria Critică
Teoria Politică

[…]
[…]
[…]
[…]

Luptam
& mă Mobilizam
ÎMPOTRIVA
Capitalismului
Statului
Patriarhatului,
mi-era un pic
Rușine
să scriu doar Emoții,
când am vrut să fiu
Radicală
& am muncit & am citit & nu am mai scris.

Acum a venit timpul
să scriu despre iubire,
să scriu iubire radicală,
scriu tânjire și pierdere,
scriu durere,
că AM TRĂIT și AM ÎNȚELES [?]
că-mi bag pula în Capitalismul Bărbatului și Bărbatul Capitalismului,
distrug capitalismul,
deconstruiesc bărbatul,
lupt cu statul
prin IUBIREA mea,
prin TÂNJIREA mea,
prin PIERDERILE mele,
DUREREA mea distruge totul

și nu mi-e rușine.


fmm

trebuie să lași, Nóra
let go
zic asta cu tot dragul
trebuie să accepți
deciziile
altora
trebuie să respecți
deciziile
altora
DA
ȘTIU
am înțeles
am acceptat
a plecat
nu mă iubește
nu mă mai vrea
nu-și amintește că
azi e un an de când m-a chemat prima oară la date
nu-i amintești că
limita pauzei de contact
restabilită a treia oară
este data aniversării noastre
mă rog ar fi
dacă noi am mai fi
noi
am înțeles
am acceptat
și tot nu trec sentimentele
nu trec amintirile
nu trece iubirea
nu trece durerea
trebuie să te distragi
să te duci între oameni
și eu mă tot distrag
distrug și distrez
mă tot duc între oameni
[mulțumesc tuturor prietenilor
pentru susținere
pentru ascultare
pentru îmbrățișări
pentru mâncare
pentru chiloții împrumutați
pentru conversații târzii la tel
pentru plante
pentru sex
pentru ș.a.m.d.]
mă tot distrag
și mă tot simt bine
sunt cea mai fericită fată din lume
sunt cea mai frumoasă din club
scriu cel mai bine și
cel mai mult
lucrez cel mai bine și
cel mai repede și mult
și durerea tot nu trece
durerea tot stă cu mine
în acceptare
înțelegere
distracție
mă simt cel mai bine
și este cel mai dureros
zâmbesc și mă doare
dansez și mă doare
lucrez și mă doare
cânt karaoke și asta mă doare foarte tare
și tot ce fac mă doare

mă masturbez și durerea tot nu trece
îmi fac un tatuaj și sentimentele tot nu trec
mănânc și durerea tot nu trece
mă fut și sentimentele tot nu trec, sunt tot aici
mă tot distrag și mă tot distrag

futu‑ți morții mă‑tii cu durerea


Pentru toate cele tăiate aruncate ascunse ucise

de când au tăiat
păduceii
nu mă mai duc în pădure
și nici ceai nu mai vreau să beau
știu că acestea sunt ultimele
roade
ale lor
ale celor omorâți pentru dezvoltarea urbană
case private

păduceilor care mi-au ținut
umbra multor seri
când nu găseam
liniștea în inimă
când îmbrățișarea păduceilor
era singurul lucru care
îmi putea ocupa locul
tău

ceaiul îmi amintește
prea mult de voi toate
cele rupte din zilele mele
unde sunt frunzele
și roadele abundenței roșiatice
care trăgeau crengile subțiri
roadele pătate rănite
ne-bune neculese

unde este lemnul
într-un sicriu pat mobilă podea
va fi descompus de ciuperci de insecte
a fost ars de oamenii străzii
ca un ultim refugiu în căldură
în orașul exemplar de frumos și smart
unde nu ai bani de chirie

companionii mei vor fi
măcelăriți între moloz și gaze ucigașe
undeva la o groapă de gunoi
care apropo, este mult prea aproape de locuințele
atâtor persoane dislocate alungate aruncate din Cluj

bate vântul în pantă
și nu ne adăpostește nimeni
de razele stricte ale soarelui
frunzele copacilor încă vii
pun vijelia în mișcare

am stat în pădurea asta la cină
la începutul toamnei trecute
părul tău sclipea în apusul auriu
și păduceii cădeau în poale
te uitai spre mine cu capul înclinat
ochi semi-închiși zâmbind
briza se juca cu firele ondulate
mi-am imaginat cum momentul
a prins rădăcini în copacul de păducel
cum chipul tău a crescut frunze crengi coajă
să îmi țină umbră

cu fiecare ceai
consum ultimele părți ale unei ființe moarte
consum ultimele bucăți ale relației noastre
ultimele frânturi ale iubirii mele pentru voi
pentru toate cele tăiate aruncate ascunse ucise

*poemele sunt din volumul Orlando Postuman, publicat la Editura FrACTalia în 2022


Fotografie Copertă @ Jr Korpa pe Unsplash

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Mălina Turtureanu – Poezii

Mălina Turtureanu – Poezii

Claudiu Ioan Maftei – gloriemartinez

Claudiu Ioan Maftei – gloriemartinez

Cristina Crudu – Poeme

Cristina Crudu – Poeme

Irina Francisca Ion – Poeme

Irina Francisca Ion – Poeme