• Întrebări de la Diana Huțanu:

1. Cum s-a format acest duo?
2. Cum ați descrie relația voastră?

Dragă Mihnea, 

Am decis de comun acord să scriem acest text. De la ce ai dori să pornim în discuție? De la Super, Ecologii ale Emancipării sau de la Z9? Scriem textul astfel încât să vorbim despre spațiul cosy de la Z9 sau vedem pe parcurs? Ar trebui să scriem fiecare câte un paragraf, în dialog, presupun. Sau ai alte idei? 

Toate cele bune, 

BV 

Dragă dușmane, 

Putem scrie sub forma asta. Foarte frumos. Foarte bune idei am.

BV

Roger. Hai să păstrăm formatul cu care ai început (vreau să zic să păstrăm partea de mai sus și să continuăm cu convenția mailului).

Putem să începem și cu preistoria acestui duo, adică cu Super (văd că ai intrat pe document și mi-e jenă să continui :( – BV: Plec pa), așa, adică cu Super, festivalul bucureștean pentru liceeni artiști care, în acel moment, avea incorporat și un atelier de poezie organizat de Teona Galgoțiu și de mine. Doar că atunci nu prea am comunicat. Eu căram scaune de dimineață, foarte devreme, și tu ajungeai foarte târziu la workshopuri… Mnah, ce să mai zic, lenea e cucoană mare.

De atunci ne-am mai intersectat, gen te-am chemat la Thoreau în primăvară și etc., însă duo-ul propriu-zis s-a format în tabăra de tineri marxiști versați în critical theory de la Câmpu Cetății, zisă și Ecologii ale Emancipării. Acolo a fost ură la prima vedere. Țin și acum minte, era o seară în care mă enervai teribil, îmi tot dădeai peste mână la jocul de darts, ceva de groază, dădeam numai pe lângă. Atunci ți-am zis prima dată că ești cel mai mare inamic al meu. De acolo a început totul.

Te rog să continui dacă nu ți-e prea lene,

MB

Dragă MB,

Și eu am cărat scaune la Super, o dată, cu Radu Nițescu. (Este incredibil că mă face leneș.) Plus, chiar am vorbit atunci; te-am întrebat dacă vrei să vezi o cronică pe care o scrisesem, te-ai uitat și mi-ai zis să nu folosesc prenumele scriitoruluix că doar nu suntem amici. După, într-o seară, am stat la bere, dar nu prea am vorbit, eu unul sunt totuși un om abordabil. Mi-a plăcut atelierul pe care l-ai făcut atunci cu Teona Galgoțiu, era ceva complicat, ai spus că ai făcut calcule, da, calcule. În privința urii, într-adevăr, la prima vedere. Ascultai muzică și te întrebam dacă e muzica ta preferată; atunci ai început să te iei de mine, orice piesă se auzea spuneai tuturor că e preferata mea. De exemplu, Corina, Autobronzant. E o piesă bună, aproape strigai că e preferata mea. Normal că m-au iritat astfel de asumpții. Dar să spui că îți dădeam peste mână la jocul de darts? E clar că eram cel mai bun de acolo. La jocul de darts. La un moment dat spuneai că ești bătrân și de-aia, da, că uite, vezi, bătrânețea, ba chiar am poze cu eșecurile tale consecutive. (Totalmante adevărat că dădeai numai pe lângă. Aproape regret că te-am inhibat la jocul de darts.) M-am aprins foarte tare când ai zis că sunt cel mai mare inamic al tău, de parcă era vina mea că piesa ta preferată era aia de la Cargo. Te-am crezut că vorbești pe bune abia când ți-am spus să-mi aduci o cafea și ai vrut să mă sabotezi. Crunt, absolut oribil. Iau o pauză, sunt cuprins de nervi. 

Toate cele bune,

BV

Bogdan,

Scuze că îți răspund așa târziu. Am dat cu aspiratorul. Da, unii dintre noi mai și muncesc. Dar nu, mint, n-a fost doar asta: a trebuit să iau puțină distanță de la această conversație ultragiantă, deoarece cuvintele tale m-au adus la capătul puterilor. Dar acum sunt mai bine. Hai să trecem peste jocul de darts și calomniile tale de videoclipuri făcute prin AI.

Revenind la Ecologiile Emancipării, într-adevăr, a fost faza în care ne acuzam reciproc că piesa noastră preferată este cea care se auzea în acel moment pe fundal. (De exemplu, piesa mea favorită acum este Autobronzant; mi-ai făcut chef s-o ascult din nou și din nou și din nou.) Dar asta nu a fost tot. Cu fiecare zi care trecea, mi-am dat seama că dușmănia dintre noi devenea tot mai profundă. La un moment dat era prea mult, energia dintre noi era atât de negativă încât oamenii preferau să ocolească modulul de case și să o ia pe lângă dracu-n praznic în Pescărie decât să treacă prin preajma noastră. În fine, eu nu mai țin minte foarte multe lucruri din serile acelea. Tot ce îmi mai amintesc este ziua fatidică în care mi-ai zis că ai câștigat wildcardul la Z9. Nu mi-a venit să cred. Nu se mai termina coșmarul.

Deci iată-ne pe amândoi la Z9, tineri și fericiți și poeți, bătând la picior pietonala din Sibiu, în sus și în jos. Am discutat multe, am apucat să ne cunoaștem mai bine. Din fericire, n-aveam nimic în comun. Puteam să vorbesc la fel de bine cu Podul Minciunilor, că aș fi aflat mai multe adevăruri…

Acum hai să răspundem și la întrebarea nr. 2, pls,

MB

Mihnea,

Iată-ne la Z9. Ziua fatidică – și, ca să vezi, ultima – în care a fost anunțat câștigătorul premiului de debut. Eram siderat: inamicul meu să câștige. O frenezie totală, durere amarnică (, atunci am cobit că la re-editarea volumului, cine știe în câți ani, ți se va greși o literă, vei avea volumul Catzo), iar tu? embracing the delulu mindset. Mi-ai zis lipsit de deferență: „Bre, du și tu ăsta la hotel că-l pierd.” Mi-a căzut cerul în cap! Cu toate astea, am luat totebagul și am zis că hai, fie, fac o schemă, iau banii, îi tai numele cu markerul, scriu BV, desenez emojiuri hazlii, schimb totebagul cu al meu și, spre casă, îi tastez că „Oops, vai, ce prostie, nu se poate Mihnea, dar chiar nu, vai, nu-mi imaginez, pff.” Recitind ororile pe care le scrii mai sus îmi și amintesc ura de când ai aflat că am luat wildcardul. Nu pot să trec nici acum peste cum sperai să n-ajung la Sibiu: „Da’ tu știi să urci în autobuzul ăla spre Sibiu?”, „Vezi să nu te lase pe vreun câmp”, chicoteai așa, dacă vrei, nefast. În fine, iată-ne la Z9. Cum ziceai și tu, aici ne-am consolidat dușmănia. Eu unul am fost extrem de entuziasmat de lecturile de acolo, dar nu pot să nu-ți zic cât m-a îngrozit că urma să-ți aud lectura. Dumnezeule. S-a adăugat la starea asta faptul că tot vedeam case în miniatură prin Sibiu din poemul tău Case. Înnebuneam. Incredibil că ai plătit oameni să-i facă reclamă harului tău poetic, în fine. Să răspundem totuși și la întrebarea nr. 2. Dar înțeleg acum mișelia. De fapt nu știi cum să descrii sau ți-e lene. Curat dușmănie. Noroc de Z9, aici relația a trecut de la enemies la frenemies. Mihnea ar zice că, hah, vezi doamne, s-a produs o „ruptură epistemologică”. Oricum, e greu de înțeles ce vrea să însemne frenemies. Tu ce crezi, dragă inamice?

Cele bune, 

BV.

Dragă BV,

Prietenia este o capcană, inamice.

Așa îmi spun în această dimineață, cu ceașca de cafea în mână, privind pescărușii cum se aruncă cu nesaț asupra valurilor. Așa și prietenii se aruncă asupra Omului, smulgându-i ce are mai de preț: cheful de viață.

Cum urăsc prietenia și prietenii, mi se pare mai de preț oricând o dușmănie. Este mai sigură, mai clară, mai eliberatoare pentru Om. Aș zice că asta înseamnă frenemies: libertatea de a ne jigni, de a ne spune adevărul pe față (mă rog, reputația ta de mincinos notoriu este bine documentată), fără teama de a ne pierde conexiunea. Fiindcă știm amândoi, la finalul zilei, că rămânem inamici, la bine și la rău, inamici esențiali.

Acum că am definit și asta, te rog frumos să ștergi porcăriile de mai sus, fiindcă mă defăimează. În primul rând, n-am plătit pe nimeni la Z9. Plicul de bani pe care m-ai văzut strecurându-l în buzunarul lui Vlad Pojoga era doar achitarea unei datorii mai vechi. Acum, ce să zic, cheamă-mi Recorderul la poartă. În al doilea rând, nu înțeleg de unde crezi tu că s-a produs o ruptură epistemologică. Lucrurile au fost mereu așa, la modul platonician: suntem Inamici, cu majusculă, peste mode și timp. Hic Rodos, hic salta! (Nu știu ce înseamnă.)

Adio,

Mihnea

Dragă Mihnea,

Mare dreptate ai. Ad meliora! (Știu ce înseamnă.)

Adio,

Bogdan

Dragă Bogdan,

Bine.

Cu ură și flit,

MB