Anul acesta, pe 15 și 16 septembrie, a avut loc la Sibiu cea de-a opta ediție a festivalului de poezie Z9, unde am avut ocazia de a discuta cu câțiva dintre participantx și de a afla mai multe despre ce a însemnat experiența festivalului pentru fiecare din ei. Z9Festival este unul din cele mai importante festivaluri de poezie din România la momentul actual datorită faptului că reușește să creeze un mediu oportun pentru întâlnirea și discuția dintre poetx tinerei generații și, mai mult, expune scena literară românească la deschiderea internațională. Noutatea acestei ediții a premiilor Z9 constă în modalitatea de selecție a finaliștilor. Juriul a fost format din poeți și poete care au participat în trecut la Z9Festival și care au cel puțin un volum publicat, votul fiind cât se poate de democratic și transparent, ulterior fiind publicate și tabelele complete. Câștigătorii premiilor Z9Poetry și Z9Debut, respectiv Alina Purcaru pentru Tot mai multă splendoare (Cartier, 2022) și Mihnea Bâlici pentru Cazzo (OMG, 2022) mi-au răspuns mai jos la câteva întrebări basic, dar relevante pentru a înțelege raportarea fiecăruia la propria poezie, dar și la contextul unui eveniment care oferă vizibilitatea necesară pentru toată lumea. În ceea ce privește concursul de nedebutați, wildcard-ul a fost câștigat de această dată de către unul din foștii participantx la Z9Camp, Bogdan Vișan, cu care am vorbit despre schimbarea de perspectivă, dar și despre experiența sa la unul din ateliere, din calitate de coordonator. Bogdan a reușit să deschidă discuția despre conștientizarea poeziei prin grila celor mai recente teorii, iar rezultatele au fost pe măsură, așa cum ne-au confirmat și poetx din tabără. De asemenea, am avut ocazia de a discuta și cu doi invitatx din străinătate, Hera Lindsay Bird (Noua Zeelandă) și Marzia D’Amico (Italia), care mi-au oferit timpul și răbdarea unor discuții călduroase, în ciuda agitației din timpul afterparty-ului. Nu în ultimul rând, Crina Neacșu ne-a povestit despre organizarea evenimentului în sine, cel mai probabil doar despre o mică parte din ea, întrucât nivelul de profesionalism dovedește multă muncă și implicare, de apreciat din toate punctele de vedere.
Redau mai jos o parte din discuții cu precizarea că mi-ar fi făcut mare plăcere să existe mai multe zile de festival ca să pot discuta cu toți inivtatx, pentru că selecția din acest an a fost una remarcabilă (alexandru adam, Răzvan Andrei, Raluca Boantă, Ioan Coroamă, Ana Marija Grbić, Nojus Saulytis, Peter Scalpello, Lea Schneider, Danae Sioziou, Olga Ștefan, Mia You).

---

ALINA PURCARU:

D.H.: Cum a fost pentru tine experiența la Z9 festival? Ce înseamnă pentru tine și pentru poezia ta premiul primit?

A.P.: Z9 Festival mi-a oferit foarte multe emoții noi și o stare atât de bună, încât aș numi-o privilegiată. A fost așa din prima seară, când toată poezia auzită live, citită pe scenă, a avut un efect copleșitor: au fost poeme superbe, voci de care vrei să te apropii mai mult, creatoare și creatori care te contagiază cu o nevoie nouă de scris. Am fost extrem de impresionată de felul în care aceste voci s-au auzit și s-au armonizat unele cu altele. Și să se fi oprit festivalul în acel moment, tot aș fi rămas cu senzația că am avut șansa rară de a cunoaște poetx cu care să simt că am atâtea în comun, cu care să simt că pot comunica atât de ușor. Din fericire, întregul festival a păstrat aceeași notă, iar poemele citite au fost pe cât de elaborate, pe atât de puternic ancorate într-o dimensiune politică și socială. Mi-au plăcut, dincolo de toate astea, umorul, ușurătatea cu care am putut comunica între noi, firescul de a ne face unii altora complimente, firele evidente sau mai discrete care ne-au legat și, nu în ultimul rând, outfiturile!
Ajungând la premiu, a fost o surpriză uriașă pentru mine, amuțitoare aproape. M-am bucurat, în același timp, pentru faptul că acest premiu a fost decis de peste 30 de poete și poeți și că e, astfel, un semn bun pe care colegele și colegii mei care scriu poezie l-au trimis către carte, către Tot mai multă splendoare. Nu ai cum să nu te simți bine când munca ta e văzută de ceilalți și sărbătorită chiar, în felul ăsta. Îmi doresc să scriu, după acest premiu și după aceste întâlniri atât de hrănitoare.

D.H.: Legat de celelalte lecturi, inclusiv lectura tinerilor poetx din tabără, simți că există/ este posibilă o comunitate poetică benefică?

A.P.: Absolut. Cred că un mare merit al acestui festival este acela care ține de curatorierea atentă a vocilor. Sigur că sunt diferite și că se completează, dar o fac pe un teren comun, fără rupturi dramatice. E un lucru foarte important și se vede în efectul general: oamenii se apreciază și se caută unii pe alții, pentru că împărtășesc deja perspective asemănătoare sau compatibile legate de scris.

Am adorat lecturile și poezia scrisă de poetx care au participat la tabăra de poezie. Ba chiar mi-am dorit să fi fost și eu în acea tabără: atâta generozitate în a-și susține unii altora poezia am simțit, atâta prietenie, spontaneitate, umor, creativitate, energie nouă și spirit critic. Aceste persoane tinere, care acum scriu poezie, multe construind o poezie queer, politică, feministă, vor schimba foarte mult din modul în care se înțelege acum această practică. A fost revigorant să simt atâta pasiune pentru scrisul de poezie și un interes concret de a-și șlefui fiecare propria formulă, arătând, în același timp, atenție și grijă față de munca celorlalte persoane care scriu, la rândul lor. Ah, și multx sunt swifties, ceea ce pentru mine a fost încă un lucru extrem de familiar, care s-a adăugat peste multe altele. Taylor Swift și unele dintre versurile ei s-au plimbat prin câteva poeme din această tabără. Am și eu unul în care apare ea, e încă în lucru și presupun că aș face bine să-l scriu. Ce să mai povestesc, poate că la o tabără viitoare mă infiltrez cumva, mai aproape, momentan mi-am luat o mare porție de entuziasm ascultându-le poemele.

---

MIHNEA BÂLICI:

D.H.: Ce înseamnă pentru tine concursul și premiul primit?

M.B.: Mă simt stingher când vorbesc despre premii pe care le-am luat, fiindcă mi se pare că premiile literare pot fi o formă de discriminare a altor poeți și, uneori, chiar de violență simbolică. Cred că ne-am trezit cu toții într-o epocă în care ne-am dat seama că valoarea literară reprezintă o ficțiune impusă de o mână de oameni cu o anumită agendă, iar alegerile de tipul ăsta vor fi întotdeauna neplăcute pentru unii. Sunt conștient că sunt ipocrit zicând asta, și probabil voi fi întrebat de ce n-am refuzat premiul într-o manieră eroică precum Sartre cu Nobelul în ’64, și adevărul este că nu știu nici eu ce să răspund. Pe de o parte sunt banii, dar, pe de alta, cred că încă există forme de validare literară mai bune decât altele, și e de datoria scriitorului să le selecteze pe cele cu care vrea să se identifice (politic, estetic, generațional ș.a.). În plus, mi se pare și cam cringe să refuzi premii: cât de important și să te și crezi?
Dar da, cred că premiul Z9 în particular este un eveniment pentru literatura română contemporană, pentru că încearcă să facă acest rău cât mai mic posibil. Echipa democratizează un pic discuția despre premii, cu juriul lor mult mai numeros și mai divers decât al oricărui alt premiu la ora actuală din România. Statistic vorbind, ar trebui să însemne ceva. Deci mă simt foarte mulțumit că a câștigat Cazzo, vrei să te mint?

D.H.: Cum te-ai simtit anul acesta la Z9 comparativ cu alte editii, mai ales ca la a doua editie ai castigat wildcardul?

M.B.: M-am simțit foarte bine. Mereu mă simt bine la Z9. Vin la festivalul ăsta anual de când a început. Într-adevăr, într-un an am luat wildcardul, dar în rest am venit clandestin. Mi se pare cel mai important festival literar din România, deoarece ne pune în contact cu poeți din toată lumea. Literatura română are nevoie de cât mai multe deschideri, nu putem să trăim la nesfârșit în același terariu. Prin urmare, cred că ce face echipa de la Sibiu e deosebit și îi stimez enorm pentru munca depusă.

---

BOGDAN VIȘAN:

D.H.: Ce a însemnat pentru tine și pentru poezia ta câștigarea wildcard-ului Z9Festival?

B.V.: În principiu, când am aflat de wildcard m-am bucur să știu că revin la Sibiu, după ce, cu un an înainte, luasem parte la Z9Camp, mai apoi am venit și la două colocvii acolo, eram aproape de-al locului, dar nu știu în ce măsură wildcardul conta pe lângă ideea de a mă revedea cu oameni dragi sau de a mă vedea cu oameni care aveau să-mi devină dragi. Pentru prima jumătate a întrebării, deci, răspunsul e scurt: a însemnat întoarcerea în spațiul acela cald și confortabil. Poezia mea părea să fie și să rămână stabilă până la Z9, sau nu, e destul de echivoc, hai să zicem totuși în stand-by. Wildcardul în sine nu a făcut nimic în sensul ăsta. Nu cred că e vreodată suficient să câștigi ceva ca să faci ceva cu tine (sau, în cazul ăsta, cu poezia ta). Lecturile din cadrul festivalului și discuțiile, da. Ceea ce nu vrea să însemne că mi-am scos poezia din stand-by, ci că am primit un impuls de a lucra, un impuls împărtășit și de alți invitați de la festival, chiar și dintre străini. Ascultai, făceai poze pentru Instagram, citeai fugitiv același vers de pe panou de trei ori și după îți sincronizai lectura cu scriitorx de pe scenă, iar asta nu poate decât să ajute, să te facă aware de potențialitățile și funcționalitățile poeziei. Și de lucrurile pe care le poți îmbunătăți. Sau de lucrurile care te mișcă și care, prin faptul că te mișcă, vorbesc despre tine și despre ceea ce faci. Cum am ajuns mai devreme de festival, am trecut în câteva zile și pe la workshopurile din Z9Camp; îmi place să mă interesez de cum lucrează oamenii, de strategiile lor de atac, pe lângă că îmi place, mă ajută și să mă întorc aprovizionat spre poezia mea, aprovizionat cu tactici sau cu critici sau cu ce se ivește. Ce e fain e că Z9Festival e locul de unde să te întorci cu provizii de genul.

D.H.: Îmi poți oferi o impresie despre atelierul pe care l-ai coordonat în cadrul Z9Camp?

B.V.: Aveam trei opțiuni de atelier înainte să ajung la Sibiu; le-am discutat cu Raluca Boantă, am ales ce ni s-a părut interesant și polarizant din punct de vedere social și cultural pentru literatura română recentă și am cooptat-o. Am ținut amândoi un atelier în cele din urmă despre discursul critic/teorie și poezie drept cutie de rezonanță. Suntem oameni calculați, am segmentat timpul în trei momente: am avut o discuție despre cum poate intra discursul critic în cel poetic, despre necesitatea sau inutilitatea unor astfel de interferențe inter-discursive, despre critică socială și estetizare, am propus apoi scrierea câte unui poem pornind de la o listă de pasaje din volume teoretice sau de eseuri (din Mark Fisher, Bruno Latour, Donna Haraway, Emanuele Coccia, Laura Sandu, bell hooks etc.) și-am sfârșit printr-o sesiune de feedback colectiv. Impresia e că a ieșit tare bine, participantx au discutat despre poezie și interstițiul teoretizant, majoritatea, când a venit vorba de scrierea unui poem, a mers pe pasajele din bell hooks, poemele au fost reușite și au stârnit, la rândul lor, discuții în rândul participantxlor (pe care i-am anunțat că-mi voi lua notițe pentru feedback; desigur, i-am auzit citindu-și poemele și am renunțat: m-am bazat că vor discuta între ei, am ales să ascult atent fiecare poem, departe de mine să mai și notez, i-aș zice un fel de imersiune. Cred că eram copleșiți de fapt de poezie bună-bună). Ce ne-a bucurat a fost și să numărăm câți dintre participantx au citit poezii scrise la atelierul nostru la lectura lor. Era un joc drăguț, dar care oricum n-are relevanță. Ne-a făcut să ne simțim de folos cumva. Da, asta e, de folos cumva.

---

MARZIA D’AMICO:

D.H.: Generally, what did you think about the festival? How did you feel about the other poets, including the ones from the Z9 Camp?

M.A.: I approached the experience of the Festival with a certain insecurity and reverence, as this was my first opportunity to participate in an international poetry festival. My first book of poems in the Italian language was released just a few weeks before (and therefore after the invitation to Sibiu), and I felt happily seen and recognized for the fragments of poetics I had scattered among online and print zines.
I hoped not to disappoint the foresight of the organizers who had placed their trust in me, welcoming me with great warmth and placing me alongside international authors for whom I had and developed a great passion (as well as genuine friendship). The Romanian poets, whom I had never had the pleasure of listening to and getting to know, impressed me greatly with the quality of their work and the intensity of some of the images that pierced me; I am still in contact with many of them thanks to social media. Also within the Romanian context, the fact that certain voices were so clear is confirmed by the quality of the participants at Z9 Camp. It’s hard to remember them all (but I don’t fail to follow their progress through social media), but there was a collective vibration that developed like a wave; access to some translated texts allowed me to experience both the alienating sound of an unfamiliar language and immersion in strongly current political poetics, simultaneously. It’s interesting to observe how gender identity issues in particular found classic performative paths, as if integrating poetic tradition into the new discourse rather than vice versa, and other more experimental literary tricks. I don’t know what the right path to take is, perhaps it’s right that there are multiple paths as the queer revolt desires. Certainly, I was impressed by the overall high level of writing.

D.H.: You’ve told me that the poems you’ve read at the festival were written in English. I’m very curious about your experience with language when writing poetry. How is the process for a polyglot like you?

M.A.: My first experience with poetry was in the Italian language, but with limited results. After spending some time in England, where I resided for several years, I began to write in my second language because it felt like I could indulge in a certain playfulness. I departed from the Italian literary tradition, especially the lyrical one, to explore hyper-contemporary sounds and images through free verse, which in England is often unbridled (and I mean this in a very positive way – it doesn’t shy away from breaking and shattering). It was only through the initial recognition of my experiments in the English language that I was able to return to writing in Italian, to write about myself without necessarily placing myself at the center of the discourse, and to open up the experience of the poetic subject in a more experimental and fluid manner. I also speak French and Portuguese today, but these are languages with which I don’t have a strong literary or emotional familiarity deep enough to become ingrained in my thinking. Instead, I often find myself writing in English automatically, but with a Romance grammar derived from the Italian language. Similarly, today I write verses in Italian that may seem (but are not!) translations from English – they are more like grammatical and lexical transpositions that accompany my experience first and foremost as a person who inhabits the multilingual limbo like a home, and simultaneously – I would say necessarily – also as a part of my poetic life.

D.H.: How do you see yourself and your poetry from now on? Did something change?

M.A.: Despite appearing – or so I am told – confident and communicative, I am actually a very insecure person who always doubts their ability to take the stage. Even though, fortunately, past experiences have provided me with positive feedback, my hands still tremble when I have to read a text in public (I always read, never perform: I have a great passion for spoken word and its level of performativity, but it’s not my interpretative form). The stage and the community offered to me by Zona Noua were an uplifting experience. I believe I was able to communicate well, blending irony and pain, expressing what I have experienced over the years of political and poetic self-awareness. This is to say that in selecting poems for the occasion, I had chosen a series of texts that were both humorous and very raw, both intimate and political. Several people had their favorite moments, and the most beautiful thing is that they felt the urge to convey to me, either in person or through messages, their connection to my words. They wanted me to know that something in them had changed thanks to my words. I believe that the role of a poet is, above all, this: to speak to the community and with the community; it is then for the community to decide if a poet can speak for them. I have felt chosen, and thinking back to these moments I honestly have tears in my eyes.
This has changed for me: I felt honoured to engage in dialogue with multiple people at once, and for this, I am infinitely grateful to the organizers and equally to every single person who listened to me and engaged in a dialogue, even if they didn’t say a word, with me.

---

HERA LINDSAY BIRD:

D.H.: What’s your opinion about the festival? How did you feel there?

H.L.B.: The festival was incredible! I think there’s something really special about smaller festivals focusing on younger writers, and you can really feel the energy and enthusiasm and care that goes into the organization and programming. It’s also really nice to have a group of writers restricted to nine countries, because it gives everyone a chance to get to know each other and spend time together. I loved the festival and Sibiu, it’s one of the best festivals I’ve been to, and I’m sad I can’t come every year! I would love to come back and see more of Romania though!

D.H.: How do you position yourself and your poetry in relation to contemporary poets? Did you feel a sort of common ground between this generation of poets, internationally speaking?

H.L.B: I think that there’s a lot more commonality now, because everyone has access to the internet, and you don’t have to rely on your local libraries having a copy of the book you want to read to be introduced to other work, which is how it felt when I was younger. I definitely think there seems to be a big international generational poetry moment, and there are definitely a lot of commonalities between young writers around the world, although the language that you write in also dictates the kind of poems it’s possible to write. Many of the young poets in the festival workshop reminded me fondly of writers back home. There are also a lot of differences in styles – I don’t mean that everyone sounds the same. Just that I think there’s a kind of global poetry renaissance happening at the moment, particularly amongst very young people, which is really exciting to see. It’s such a rich time! I also think that the way we write on the internet – self-confession, linguistic playfulness, the idea of the meme, and popular culture, are all obviously huge influences, which I love because the most memorable and timeless poetry always reflects the time it’s written in.

D.H.: I’ve noticed that the selected poems for the festival were a different but so relatable type of love poems, playful but touching. What does it mean to you?

H.L.B.: I love love poems more than all other kinds of poetry, and also humour in poetry, and am always looking for ways to combine the two feelings, just like in life. I was very influenced by the work of US poet Mark Leidner, who brings together jokes and sincerity in perfect synthesis, both energies pushing the poem into strange and uncharted territory. I think that a love poem is beautiful because it’s so specific to a time and a place and a person, but also hopefully universal. For me, humour deepens those serious and beautiful feelings, rather than taking the edge off. I think love affairs are so full of small and intimate jokes, and poetry should be the same. It’s also a very funny feeling – to be properly in love, you feel so crazy, you just have to laugh about it.

D.H.: Because you’ve told me about the process of writing and the experience of publishing your first book, is there a piece of advice you would give to the unpublished poets out there?

H.L.B.: You can only publish your first book once, so make sure you feel really excited about the work before publishing a manuscript because it will follow you around forever! I think a lot of people publish too young, because they’re given the opportunity, and even though those first poems aren’t bad, people pay a lot of attention to your first book, and less to all the others, so you have one shot to really blow everyone away!

---

CRINA NEACȘU:

D.H.: Chiar și din public s-au observau îmbunătățiri de la ediție la ediție, ce crezi că a făcut anul acesta să fie special?

C.N.: Pentru mine, anul ăsta, sentimentul ăsta constant de unity. E clișeic, probabil, să zic asta, dar mi se pare că s-au adunat toate edițiile într-una singură, ca și când se apropie finalul unui ciclu – și poate se apropie cu a IX-a ediție a Z9Festival, așa, simbolic vorbind. Mi se pare greu să lucrezi la un proiect, iar, mai apoi, să îți și dai seama ce ai făcut mai bine decât ai făcut în general. Și simțeam asta când veneau oameni să îmi zică sau să ne zică că a fost diferită ediția asta. Cred că au contat și noile părți și momente introduse de noi, dar cred că au contat și mai mult colectivele invitaților și participanților, publicul… totalitatea asta totală de oameni care fac ceva din și cu Z9Festival.