Robert Trașcu – Poeme

Robert Trașcu – Poeme

1.

mă simt atât de mic când îmi vorbești de ceea ce eu știu și alții parcă știu mai bine

 & toată lumea poate să copieze tristețea

dar nimeni nu poate să o mențină în

universul meu  care mănâncă alte microuniversuri

vreau să cuprind tot ce

m-au învățat oamenii

care mă iubesc în mod platonic

să le arăt că eu știu, Dana, eu chiar știu

ce se petrece

în capul unei pisici

la 4 dimineața

e tot ce am și dorința asta

de a nu mă mai gândi

ce prost o duce

familia

eu sunt cel care dă forme

geometrice oamenilor

dacă mă uit bine mă pot imagina

Într-un cerc mic

care se învârte

în jurul tău &

cercurile tale uneori

se deschid și mă

primesc îmi spun

că e bine ce faci Robert

poezia ta are vitamine & eu

mă simt copil fericit din nou

este un issue probabil

așa am fost crescut

să mă simt în pielea mea

când mi se pune

mâna pe cap mi se

dă de mâncare

eu chiar cred că ce fac fac bine

& uite cum forma mea

preia forma ta

& ce bine e să ai pe cine să dai vina

pentru meritele tale

la sfârșitul zilei

când mă uit de jos în sus la întreg

mormanul ăsta de speranță

pe care numai din mega-urile din București îl poți cumpăra

2.

ne ridicăm de picioare vrem să mângâiem 

spațiul dintre noi cu degetele ridicate la

înălțimi care nu ne pot face rău

ating cu sensibilitate distanța și încerc să deslușesc

ce formă ai lua dacă

ți-aș presa capul în palme

cât de departe ar merge acest act

și cât din toate astea va funcționa

pisicile au memorie cât să nu uite 3 drumuri diferite spre casă

le pasă și uită

sunt o pisică pufoasă nu mă iau niciodată suficient în  serios

lăbuțele mele presează lucruri care

nu se vor întâmpla

 lăbuțele mele masează

memoria colectivă și amorțește

câte îmi voi aminti &

 cât de mult pot să te țin așa nu știu

cântărim vulnerabilitățile

& dăm cu banul să vedem

 cine pleacă cu ele acasă

din strânsoarea asta

 nu iese căldură

pentru binele tuturor

nici anul ăsta nu va ninge de crăciun

nu ne încălzește pe noi

pe tine nici măcar

treaba asta

3.

ce mănâncă aricii

e pepenele ăsta galben

e rotund și gras și parcă e un smiley

face ca cel de mi-l așezi pe chat

când nu știu ce să fac cu toate

știrile astea care spun că

primul tren de mare viteză Cluj-Timișoara

circulă cu 160 de km/h

șinele deformează timpul și spațiul

șinele readuc stabilitatea pe roți

de aici iubirea se vede rotundă și grasă

de aici mâncăm iubirea ca pe un pepene mult prea copt

ținută în brațe

emoția ca o pisică siameză

rămâne o perioadă și se duce dracu

& așa cred că e normal

în palmă sub linia vieții

îmi picur timid toate fricile

strânsă suficient iubirea se naște din treaba asta

la distanțe calculate intuitiv pe google

totul se vede mai rozaliu

îmi port ochelarii barbie și

îmi împart stările ca pe

haine murdare

în ce tricou mă vei găsi când toate lucrurile

astea nu vor mai conta

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Carina Drăgoi – Poeme

Carina Drăgoi – Poeme

Miriam Georgescu – Poeme

Miriam Georgescu – Poeme

Poeme – Andrei Dósa

Poeme – Andrei Dósa

Xavier Antipa – Poem

Xavier Antipa – Poem