ceva cald

nu vreau să țin nici o direcție

mergi în fața mea pantalonii roșii să-mi fie busolă

la nivelul picioarelor tale nu mai văd pe nimeni

datingul e sentimentul când regăsești pantalonii roșii ai tatălui tău

îi strângi tare. pedeapsa cu moartea

și nu e tatăl tău

scările albe. pereții albaștri. se decolorează

râmâi o pată pe podea. te desprinzi greu

e vina gumei pe care ai înghițit-o de mult te temeai de moarte

știința nu a avansat suficient să le spună și copiilor despre

piticii din capetele părinților. ies dimineața

dau cu ciocanul

scutură firele albe unsuroase ale periilor

așa se vor întoarce pe întuneric copiii singuri copiii uitați

conturul lucios imprimat pe jachetă al prietenilor pe care puteam să ni-i facem

dar ne-au crescut obrajii și nevoia de geci din ce în ce mai groase

dacă se gândește fiecare la ceva cald vom da puțin pe dinafară

vom deveni pe rând un radiator roșu pe care scrijelim cuvintele urâte pe care nu le-am putut spune. nu așa am fost crescuți

apoi ne rămâne să luăm roțile din familia flinstone

ne întindem pe burtă și dăm din picioare

ultima

spirală în care intri cu frica unei balerine flămânde. după trecutul unui copil cuminte vine

dulce acrișor și ceva fermecător

degete pocnite pe jumătate prea puțină rațiune și nevoia de a te agăța de cei prea buni cei care vor să uite. vinovăția

nevoia unei prăbușiri dure dramatismul de lebădă trădată

crizele cărora le spui pe nume și dispar

dar tu te atașezi prea ușor chiar și de ele

căscăm și căscăm până ne vom înghiți unii pe alții

vom deveni găuri negre cu sprâncene

mai introduceți o fisă

cuvintele noi și calme te înconjoară te ridică în bătaia vântului

pereții se apropie dar noi avem dinți puternici dinți de lapte

și destulă blândețe

vocea ta se ridică se rătăcește pe drum cineva respiră mai mult și trage

după sine tot ce nu ajunge la mine

putem iubi doar la modul excesiv și e ok și ceața de pe fețele oamenilor. îi spui pe nume și dispare

câte puțin din fiecare loc și cel mai mult din momentele seci banale de care te temi mai mult

se vor încărca de la soare și se vor opri în mijlocul propoziției

sunt bucăți din tine care pot supraviețui și singure

pocnind din degete

vocea mamei e vocea mea care vorbea prea devreme

săpând dai de două glezne care mușcă spațiul

personal. bucata lipsă a mândriei de a fi singur

cu tot ce crește peste tine. aștepți să se ridice

restricțiile. cortina dulce și tălpile de pe sol

te-ai întors în timp special pentru momentul ăsta și tot nu știi ce să faci

cine sunt oamenii care aleargă dimineața în parc

au venit să stingă lumina peste cei ce nu dorm la timp și încurcă societatea ca o femeie prea înaltă de care se tem prea mulți

va fi pus mâna pe umărul meu și îl voi fi văzut cu conturul acela luminos pentru că mă apără de soare

cu tenișii plini de nisip se așează pe scaun în fața mea și recreează distanțele necesare să o luăm de la început

ne privim ca pe niște idei care vin și pleacă și în urma lor rămâne sclipirea de moment entuziasmul

că existăm atașamentul pentru distanța dintre oameni

frânghia de a cărei capete ținem și strâns și larg să nu facem prea mult efort

de câte ori am rămas pe nisip și nu s-a mișcat nu m-a înghițit cum a fost promis

am fi avut sfârșitul acela dramatic în care nu mă opun îți fac cu mâna și toată scena durează prea mult

iar când nu se mai uită nimeni mă prinzi de mâna rămasă în aer mă tragi puțin în afară

să prelungim momentul

semn de atenționare

trecem și îi salutăm

pe cei respinși și blestemați

butoanele care te împing pe scări să sari să strigi am doar 18 ani deși ai avut și nu a contat prea mult

psihofatalismul în fața respingerii. cărarea de nuci și lemnul ud

celulele sacrificate pe plajă 7 ani să fii din nou

o vază scoasă din cuptor strălucirea dată de noutate curățenie o adoptăm

cu pasiunea celor răzvrătiți atinți de nevoile de bază. latura maternă

cum ai ajuns aici

cineva să pună un semn de atenționare aici inimi excesive

fragilitate. să trăiesc așa să spun că merită

cinismul zilelor de naștere și sensibilitatea întâlnirilor întâmplătoare

curenții de aer cald se luptă cu curenții de aer rece și greutatea rămâne

în urmă pe piciorul de dinaintea tragediei. saltul capetelor de pe un umăr pe altul

când am pe cineva vreau să am pe altcineva când sunt undeva vreau să fiu altundeva

câtă bunăvoință atâta inconsistență

în intensitatea bucuriilor mici un dans scurt haotic dezechilibrarea mă pune pe hartă mă veți ține minte pe veci

curenții de aer rece îmi intră pe geam în somn și mă scarpină pe spate

toate cojile pe inimă mă adună la un loc

cu durerea din tâmplă pentru că ușa câștigă de obicei

în fața celora cu fețele roșii. nu au grijă de ei

sunt zilele în care lași soarele să tragă linia. zilele cărora le dai voie să te îmbătrânească

toate pentru noi

sfinte fum de cactus ars

tu vrei să rămânem flămânzi

spune și rămânem

aici

prieteni cu ecoul

deschiși ca o cutie de chibrituri

scăpată printre degete

în cimentul ud. totul trebuie să fie concret

tăcem și simțim mierea aceea lipicioasă cum curge prin torace

îmbibă fiecare organ se lungește și se rupe acoperă golurile

lăsate de tot ce se mai putea zice

ne stălucesc organele și nu știe nimeni

apa aceea sărată în care nu am vrut să mă bag. era udă

se cațără noaptea pe geamul meu. mă privește cum dorm până dimineața

când în loc de alarmă îmi sună apa în cap

sfinte fum de cactus ars

pieptul meu e o cușcă în care trăiesc toți șoarecii salvați din gura pisicii

de atunci și până acum

în fiecare loc cald eliberez câte unul. tu trăiești aici în locul meu

de acum

în memoria ta îngustă păstrezi bunătatea aceea care ne va salva pe toți

vom pune câte o mână pe umăr din reflex

vom fi de două ori buni

și o dată foarte răi