Denisa Bolba – Terapie în cămară: vicii estetice, suprasaturație și o criză ficțională

Denisa Bolba – Terapie în cămară: vicii estetice, suprasaturație și o criză ficțională

Terapie în cămară: vicii estetice, suprasaturație și o criză ficțională

Laura Francisca Pavel, Acțiuni și protocoale, Editura OMG Publishing House, 2023.

Discurs împotriva esteticilor îndosariate, plus viciile anexate

Apelând la o plajă de elemente stilistice care sugerează în permanență dezvrăjirea și (auto)ironia, discursul din Acțiuni și protocoale este o compoziție coerentă, a cărei miză este să demascheze limitele postúrilor literare și sociale, să provoace clișeele blazate, scrutând cu un ochi critic, totodată, posibilitatea unei recrudescențe a aroganței chiar în cadrul mișcărilor care se dezic de uman în favoarea nonumanului. Volumul Laurei Francisca Pavel înalță baricade împotriva patetismului cu tendințe grandilocvente sau apoteotice și împotriva altor tipuri de performance-uri deja consumate, nu fără a recunoaște tentația palimpsestului, plăcerea pastișei. Prin această contrabalansare, direcția volumului ia o altă turnură și propune o structură paradoxală care aduce în inecuația volumului atât expunerea manieristă, cât și contravaloarea ei, i.e. demantelarea protocolului, lucid și autocritic. Prin fiecare poem ni se amintește că rețeaua culturală din care facem parte ne creează o fațetă fictivă, de sistem, dar pe care suntem liberi să nu o asumăm și pe care o putem (de)juca. Totuși, dincolo de aerul revigorant pe care îl propune cartea, în subiacent putem recunoaște índicii unei crize ficționale, un soi de cul-de-sac pe care poeta îl explorează îndeaproape prin tot felul de poeme-instalații à la Joseph Beuys, în cămară, în camerele lui Madam Tamaș sau apelând la acel glamorous TV gaze pe care îl (re)produc emblemele Old Holywood.

Parametrii crizei ficționale

Dacă ar fi să facem inventarul, în straturile volumului găsim decupaje din limbajele estetice care galvanizau ideile școlilor anterioare de teorie: grotescul, sublimul, grațiosul și principiile lor directoare sunt aici dezasamblate, adăugate la arhivă. Teona Farmatu folosea într-o cronică dedicată debutului autoarei termenul de dandy-baroc pentru a capta atmosfera și dichisul stilistic, care devine, cu acest al doilea volum, a signature. Demersul accesează un depozit bogat de referințe intertextuale cu scopul de a iniția o anchetă a convențiilor, a artefactelor și a aspirațiilor bovarice, iar alegoriei și fabulei li se recunosc tendința stereotipală, umanitatea alcătuită din emoții fabricate de-a gata: „M-am tot încăpățânat să ignor/ defectele compoziției alegorice/ fastul convențional al reprezentării/ și farsa” (în Defectele compoziției). Ancheta se materializează în inserțiile meta, prin care sunt chestionate trucurile literare și metodele prin care s-au realizat reprezentările artistice, cu tot cu designul și decorul adesea turnate după tipare, fapt care stimulează trocul-instant de semnificații, o acțiune aflată inevitabil în expectativa omului cult, și alte forme de „comerț cu sensibilul”.  De aici derivă și criza ficțională de fond, pe care am menționat-o la începutul acestui articol, reprezentată adesea în volum sub forma unei circularități agoasante a unor „minciunoadevăruri” și sub cea a simetriei mult dorite de gândirea clasică, însă ale căror finalități echivalează cu valoarea unui pariu eșuat al umanității cu arta. În definitiv, textul ne atenționează, literatura poate surescita o supraidentificare simbolică care adesea duce la derizoriu, un escapism căruia i se acordă rolul de a propulsa social, de a da valoare individului în sine. Civilizația capitalismului avansat și ipocrizia sunt așezate, astfel, într-un raport direct proporțional din care ies modalitățile de reprezentare cu atuul prestidigitației, al contrololului prin artificiu, așa că sunt chestionate, implicit, și distanțe –  dintre artă și autor, dintre voce și autor, dintre cultură și cei care o consumă –  adică ce faci când „normalitatea a rămas blocată aici,/ bucată de carne macră/ îndesată în untura din borcan ”? (În camera dinapoi)

Însă în osatura repercusiunilor epistemologice intră și denunțuri ale cruzimii post-antropocentrice, surprinse în cadrajele poetice în care umanul rămâne într-o relație casantă cu nonumanul, pentru că vorbim despre o emancipare „prin reptație” (Clasa exaltaților): scena Ignatului, vechea dilemă nature vs. nurture din poemul lui Stafford, relația subiect-obiect – toate sunt simptome ale unei viziuni dihotomice defectuoase, teoretizată și de Bruno Latour, ale cărui idei le putem regăsi printre referințele textului. De fapt, una dintre cele mai interesante aspecte este faptul că imaginarul, constituit din elemente cu aer provincial și semi-periferic, cum atent observa și Alex Ciorogar pe coperta cărții, este împletit cu un discurs academic, influențat de teorie, și, totuși, lipsit de mizantropia elitistă, ceea ce susține vizibil direcția post-antropocentrică. Faptul că scena Ignatului este, în definitiv, producătoare de traumă, sublianiză acut efectele adverse ale viziunilor care acordă omului imaginea de stăpân, deși poemul nu ezită să sublinieze haosul, hybrisul, turmentarea care vin odată cu rolul (Ignat).

Ajustările blocajului încărcat cu defecte antropologice le face Madam [Tamaș], un personaj de-al casei, de regăsit și în volumul de debut al autoarei, prin care cititorii sunt dezvrăjiți, „injectați cu realitate” – Madam (obiecte & contexte) –  de-poetizantă, în care se introduce, treptat, o stare de imparțialitate și debarasarea de afectare. Prin astfel de figuri, precum și prin alunecarea obiectivului spre personajele episodice, textul se purifică de cenzurile estete, de rețeaua de simulacre și artificii, de pretențiile elitiste; rămâne o ironie calmă, mici plăceri vinovate, dar autoconștiente, și o cămară, poate o cameră vintage și deplângerea primelor vârste literare, în care plăcerea estetică pură nu provoca, încă, furie.

Acțiuni și protocoale nu este cartea care să menajeze, dar rămâne un demers important cu atât mai mult cu cât este o lectură atentă a practicilor culturale actuale, adesea preluate fără o analiză meticuloasă a implicațiilor pe care le presupun. Noul discurs al Laurei Francisca Pavel prezintă un call la racordul cu realitatea golită de prețiozități printr-o voce novatoare, frapantă și pregătită să suporte calm paradoxul, contextele nepotrivite și alte forme de neacceptare.

                                                                                                          Denisa Bolba

Denisa Bolba

Articole similare

Robert Lazu Kmita -Bătrânul Scriitor și Marea de Cuvinte: Metafora lui Hemingway

Robert Lazu Kmita -Bătrânul Scriitor și Marea de Cuvinte: Metafora lui Hemingway

Dan Nicolo – apelofo_b : îmbrățișat în zgomot.

Dan Nicolo – apelofo_b : îmbrățișat în zgomot.

Andrada Danilescu –  Cealaltă față a romantismului britanic: despre sublim

Andrada Danilescu – Cealaltă față a romantismului britanic: despre sublim

Ioan Streza – Not great, not terrible

Ioan Streza – Not great, not terrible