There will be vampires! – Wonders of Transylvania

There will be vampires! – Wonders of Transylvania

Relațiile în comunitățile interetnice reprezintă o temă care a mai fost de-a lungul timpului explorată în spectacole la Reactor, prin prisma preocupării acestui spațiu de a cartografia istoriile colective și personale care dau forma prezentului. De exemplu, în anul centenarului, la Reactor s-a produs 99.6%, un spectacol colectiv, care interoga relația dintre conviețuirea interetnică și narațiunile pe care le moștenim sau pe care le creem prin prisma comunităților din care facem parte. Tot despre viața în comunitățile bilingve este și mai recentul Dincolo de ora de aur (r. Ovidiu Cioclov). Wonders of Transylvania (r. Martin Boross), coprodus cu Váróterem Projekt, vine în completarea acestei preocupări de a sonda tensiunile dintre români și maghiari, dezvăluind alte straturi și fațete ale problemei.

Wonders of Transylvania este despre încercarea unei companii de teatru româno-maghiare de a crea un spectacol despre istoria și prezentul Transilvaniei.  Dimensiunea metateatrală nu putea fi explorată mai bine decât în forma unui fals-documentar: dramaturgia semnată de Alexa Băcanu și Martin Boross reușește să integreze extrem de bine contextul social și politic actual în rama ficțională a construirii unui spectacol, iar parodia, ironia și comicul specifice formei de mockumentary  pun în evidență exact care sunt presiunile la care un astfel de demers ar trebui să facă față.

Acțiunea se petrece, în cea mai mare parte, în sala de repetiții – care devine metaforă a spațiului comun, a locului în care diferitele viziuni, păreri, credințe sunt împărtășite și explorate pentru a crea ceva din punerea lor împreună. Acest spațiu este reconfigurat, pe măsură ce „laboratorul” proiectului se dezvoltă, experimentând tot felul de forme și convenții prin care se poate spune o „poveste” comună. Scenografia creată de Mihai Păcurar evidențiază foarte bine modul în care spațiul comun se transformă, pe măsură ce poveștile și ideile se acumulează, dar și modul în care sala de repetiții, teatrul, ca expresie a siguranței, a libertății de exprimare, dar și a izolării față de realitate, poate transgresa, devenind un loc al nesiguranței, al fricii, a (auto)cenzurii, reiterând, turbulențele lumii „de afară”.

Astfel, „documentarea” procesului pune de la început în evidență contextul care a dus la crearea „Wonders of Transylvania” – cei de la teatrul „Reductor” au obținut o finanțare prin „Europa Creativă” pentru a crea un spectacol despre relațiile interetnice, o temă actuală, cu priză la loteria finanțărilor europene. Se ia decizia ca acest spectacol să fie regizat de Andrea (Emőke Pál), o cunoscută regizoare de la Budapesta, pentru ca, după cum zice cineva, să existe „perspectivă din afară”. Emőke Pál reușește să redea excelent rolul regizoarei puțin timorate, puțin speriate de perspectiva proiectului, dar care reușește să mizeze entuziasmul celei care vine de la Budapesta în „Balcani”. În relația cu trupa, regizoarea se dovedește a fi exponenta „Occidentului”  – privită ba cu admirație, ba cu ironie de către echipa companiei teatrale, intențiile ei profesionale exprimate cu politețea și profesionalismul celei „din afară” nu reușesc să o ducă la o adevărată conexiune cu ceilalți.

Echipa cu care aceasta va lucra la Cluj este una colectivă, formată din Silvia (Alexandra Caras), Andreea (Oana Mardare), Ion (Tavi Voina), Attila (Szilárd Gáspár-Barra) și Eszter (Rebeka Kolcza). Diversitatea etnică a echipei evidențiază, de la suprafață, diversitatea mult mai profundă a motivațiilor lor personale de a participa în proiect: unul din dorința de afirmare pe o scenă „internațională”, alții din motive financiare etc. Numai că odată cu motivațiile lor personale, fiecare moștenește și o narațiune despre ce înseamnă alteritatea română/maghiară, narațiuni formatate și manipulate de experiențele personale în diferitele contexte spațiale, sociale sau politice în care a trăit. Regizoarea Andrea își propune să construiască spectacolul tocmai din aceste piese de puzzle identitare, pentru a explora ce poate ieși din ciocnirea diferitelor percepții și viziuni. Spectacolul urmărește apoi modul în care toate aceste așteptări (idealiste) se materializează în tensiuni care nu duc la niciun rezultat creativ. Un prim obstacol pentru Andrea pare să fie faptul că nu reușește să ajungă la „autenticitatea” fiecărui participant în proiect: fiecare temă sau exercițiu pe care îl propune devine pretextul perfect pentru performeri de a actualiza stereotipuri și clișee. La acest lucru contribuie și limba engleză, ca limbă de lucru. În loc să medieze diferențele lingvistice, limba engleză pare că funcționează, într-un fel, ca un filtru care blochează accesul la „personal”. Este demn de apreciat modul în care actorii glisează de la o limbă la alta: „corectitudinea politică” îmbrăcată în engleza proiectelor europene versus româna judecăților brute, uneori agresive, iar între ele, câte un accent sau cuvânt în română/maghiară care să exotizeză ceea ce ar însemna „Transilvania”.

Puzzle-ul lingvistic este completat de puzzle-ul diferitelor scene care ar trebui integrate în spectacolul Wonders of Transylvania. Ideea regizoarei este de a crea un fel de „bâlci” interactiv, în care spectatorii să se plimbe de la un cort la altul – unul culinar, altul istoric, altul despre personalități – toate explorând moștenirea română și maghiară, căutând să găsească punctele convergente. Sunt interogate, de fapt, inclusiv formele teatrale. Foarte bine construite sunt scenele cu păpuși – deși pline de umor, arată cum cei ce au în mâini păpușile, nu sunt interesați atât de coerența poveștii, cât de manipularea firului narativ prin impunerea propriei versiuni de istorie. Iar „păpușile” utilizate, dând aparența de materiale reciclate din alte spectacole, sugerează că și istoriile pe care le creează, nu sunt decât reciclări ale poveștilor moștenite. Până și într-o istorie alternativă, utopică, a grădinii Transilvaniei, Adam devine „Ádám”, iar scena numirii lucrurilor alături de Eva devine pretextul pentru explorarea tensiunilor mai adânci dintre actori. Totodată, toate „exercițiile”, scenele care testează diferite convenții, reușesc, cu o doză foarte bună de ironie și comic, să arate că istoria nu e doar competiția dintre versiuni proprii ale faptelor, ci și o arhivă care înregistrează ceea ce transgresează granițele naționale, cum ar fi patriarhatul, inegalitățile economice etc.

Tot despre transgresarea stereotipurilor sunt și scenele în care actorii renunță la încercarea de a „livra” conținut în conformitate cu ce cred ei că regizoarea și-ar dori să vadă. Acestea se întâmplă, desigur, când Andrea nu este de față. De exemplu, scena de la masă, când fiecare, pe rând, rememorează un fapt din trecutul propriu referitor la percepția despre identitate și alteritate etnică. Deși fiecare pare că își spune povestea dintr-o nevoie personală, fără a se adresa direct celorlalți, ele sunt interconectate, prin nevoia de a înțelege istoria celuilalt și de validare a propriilor sentimente. În contrapondere, exista scena din „culise”, înainte de așa-zisa premieră a spectacolului – momentul de climax, în care tensiunile explodează. Actorii par în sfârșit „eliberați” de filtrul unui limbaj artificial și, adresându-și răutăți și ironii unii altora, își permit, în sfârșit, să fie sinceri.

Explozia este cauzată de eșecul construirii acestui spectacol, eșec care se întâmplă pe mai multe planuri. Pe de o parte, eșecul interior, în spațiul comun al teatrului. Conflictele dintre actori escaladează, se întâmplă la un moment dat și o furtună care inundă spațiul, iar pe măsură ce proiectul avansează, Andrea se îmbolnăvește. Boala devine o expresie a „vampirizării” ei (excelentă încadrată și reconstruită dramaturgic „mitologia” Transilvaniei, cu ironie asupra viziunii „occidentale” internalizate). Iar neajunsurile din interiorul proiectului, precum și încercările de a crea coeziune în echipă și în spectacol îi bântuie până și visele, care se transformă în coșmaruri. Pe de altă parte, și în lumea „exterioară” există tensiuni – se pregătește un referendum cu privire la autonomia Ținutul Secuiesc, iar grupările extremiste, atât cele române, cât și cele maghiare, fac demonstrații din ce în ce mai agresive și violente.

Ritmul alert al spectacolului este foarte bine menținut prin intercalarea materialelor video, parte a convenției unui mockumentary. Ele sunt fie parte din „jurnalul” procesului, pe care fiecare actor îl ține, la inițiativa regizoarei, în care actorii își eliberează gândurile „cenzurate” pe parcursul repetițiilor, fie parte din ceea ce ar constitui „interviurile” din viitor cu părțile implicate, unde pe lângă actori, intervine și partea nevăzută a echipei, formată din Andrada Balea, Doru Mihai Taloș, Cătălin Filip, fiecare comentând evenimentul prin prisma posturii lor. Intervin apoi și diferite știri despre cum decurge organizarea referendumului. Mi se pare foarte bine asamblate aceste știri „din lumea de afară” în povestea spectacolului, modul în care se sugerează că tensiunile interpersonale din interiorul sălii de repetiții, unde siguranța și stabilitatea se dovedesc atât de fragile, își au ecoul în tensiunile sociale din exterior.

Wonders of Transylvania reușește, așadar, să fie un spectacol actual (și) prin modul în care interoghează situația probabilă a teatrului contemporan. Umorul și ironia cu care sunt construite diferitele variante de istorii (personale și colective) despre relațiile dintre români și maghiari reușesc să pună în evidență, de fapt, precaritatea teatrului  – el iese, în cele din urmă, cel mai „vampirizat” din toată această poveste (de instabilitatea sistemului de finanțări, de limbajul de lemn al proiectelor europene, de presiunea de a livra conținut relevant pentru un public occidental etc.), dar reușește să rămână viu și relevant prin modul în care întoarce oglinda asupra prezentului, care se cere permanent interogat prin întâlniri și dialoguri autentice – la care se poate ajunge în cele din urmă, după cum arată spectacolul, în pofida tuturor dificultăților și contextelor nefavorabile.


Wonders of Transylvania
Regia/rendezte: Martin Boross
Dramaturgia/dramaturg: Alexa Băcanu & Martin Boross
Scenografia, video design/ Díszlet, videó-design: Mihai Păcurar
Costume / Jelmez: Zsófi Gábor
Music, sound-design / Zene, hang-design: Márk Bartha
Tehnic / Technikus: Cătălin Filip
Asistente de regie / rendező asszisztens: Ágnes Turós, Ștefana Olar
Distribuția/ Szereplők: Alexandra Caras, Szilárd Gáspár-Barra, Rebeka Kolcza, Oana Mardare, Emőke Pál, Tavi Voina
Video participation / Videón közreműködnek: Andrada Balea, Doru Mihai Taloș, Cătălin Filip, Alina Mișoc
O coproducție Reactor de creație și experiment și Váróterem Projekt în parteneriat cu STEREO AKT.

Andreea Mîrț

Studentă la Facultatea de Litere. Interesată de literatura română contemporană, postmodernism și film.

Articole similare

Ioan Streza – Not great, not terrible

Ioan Streza – Not great, not terrible

Claudiu Ioan Maftei – gloriemartinez

Claudiu Ioan Maftei – gloriemartinez

Estetica și ideologia dark academia

Estetica și ideologia dark academia

Ioana Barbu – The Subaltern in Mary Shelley’s Frankenstein

Ioana Barbu – The Subaltern in Mary Shelley’s Frankenstein