Serenela Ghițeanu, Înainte de apocalipsă, Editura HUMANITAS, 2023
Apărut în colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani, volumul de debut al Serenelei Ghițeanu, Înainte de apocalipsă, deși foarte puțin observat în cursul anului trecut, aș spune că ar merita o privire mai atentă deoarece poate fi catalogat drept o sinteză a temelor întâlnite până acum în literatura extrem-contemporană. Cel mai bun exemplu este proza care deschide volumul cu același titlu. Pe de-o parte experimentală, prin narațiunea la persoana a II-a, pe de alta ancorată între doi poli afectivi legați întâmplător de decesul profesorului de română, povestea reușește să traverseze perioada anilor de liceu, tranziția, prezentul și să zugrăvească galeria unor tipologii deja cunoscute: victima tânără a restricțiilor anilor ’80 care contrastează cu profesorul excentric, dar și întreprinzătorul, omul de succes al postdecembristului, „care se plia pe oportunități”. De asemenea, trăsăturile dominante ale volumului pot fi trasate chiar de la bun început: fragmentaritatea discursului și autoreflexivitatea unei voci narative „cameleonice” care domină constant. Mai mult decât atât, în proze pătrunde și un aer erudit, supraindividual, vizibil în narațiuni precum „Casa-cochilie”, care se mulează pe teoria asupra spațiului a lui Gaston Bachelard. Cartea ajunge să trateze și episoade recente, cel mai discutat fiind cel al pandemiei corelat cu ideea de apocalipsă încă din titlu.
Cu toate acestea, volumul nu impresionează prin tematici. Ce merită apreciat este încercarea de experiment propusă. Din acest punct de vedere, o întrebare care merită pusă este „În ce gen s-ar încadra Înainte de apocalipsă?” Răspunsul, conform autoarei, ar fi antiroman, după Dana Pîrvan ar fi proză scurtă. Din punctul meu de vedere, ar fi necesară o completare: volumul de față poate fi încadrat în categoria prozei compozite de tip cluster, așa cum o definește Victor Cobuz într-un articol din „Observator Cultural”. Definită ca o formă literară deschisă, proza compozită se bazează pe o tendință dublă de afirmare fie a individualității componentelor sale, fie a legăturilor care transformă diversele părți constituente într-un tot unitar. Volumul e undeva la mijloc între aceste tendințe deoarece, deși se mizează pe o fragmentaritate acută în construcția majorității prozelor, acestea se apropie prin dominanta temă a timpului (copilărie idilizată, adolescență traumatizată, studenție atipică, maturitate gri). Plusul care ar individualiza Înainte de apocalipsă este tocmai această tensiune, care oferă cititorului un rol activ în producerea sensului prin modul în care se raportează la întreg: fie îl menține, fie îl fragmentează.
Din perspectiva problemelor abordate, debutul Serenelei Ghițeanu nu aduce ceva nou, ci recapitulează, într-o formulă concentrată, tipologii și atitudini deja cartografiate în literatura contemporană. În afara referințelor care demonstrează o erudiție incontestabilă și a experimentului formal, cu greu pot fi identificate alte trăsături care să scoată în evidență volumul. Această concluzie îmi amintește de celebra replică a lui Paul Ritter din mini-seria Chernobyl (2019): „Not great, not terrible”.
Echinox
Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.
Cel mai recent număr:
