Mălina Turtureanu – Poezii

Mălina Turtureanu – Poezii

plot twist

tramvaiul 9 e gol ies de la universitate ciufulită

umedă caldă

cumva nu e prima dată m-am cam obișnuit 

am văzut un cuplu și m-am gândit la tine

când nu te gândești la el m-a întrebat psihologul

în ce moment al zilei

mi-a zis că am făcut din tine centrul universului meu

universul meu a ajuns la capătul puterilor

de fiecare dată când te strâng în brațe

mi-e din ce în ce mai frică

că e pentru ultima oară

bosquito concert fear of missing out fear of loving too much celălalt e pe fifty fifty

un teatru independent montează

o piesă scrisă de mine

mă ții de mână

baby măli e fericită

caut agitată prin notițe caut un remediu panica asta se simte ca atunci când ești pe aeroport

am încurcat terminalul o rusoaică îmi explică cum se ajunge acasă

nu cunosc limba

îți aduci aminte noaptea aia din italia am ieșit din club să vorbim pe video

anxietatea mea atinsese cote maxime atâtea planuri mi-ai spus

o să facem să fie bine o să facem să fie bine știi de ce

nu știam de ce

pentru că ne iubim

am vrut atât de tare să te cred mi-am mușcat buzele până la sânge

mi-am mușcat buzele până la sânge și m-am gândit

spune asta până când o altă blondă cu ochii albaștri

va da din fund pentru el

cea mai sălbatică experiență pe plaja

de la râu

neîmblânzită

eu neîmblânzită

buruieni pietre drum de hiking 

noi nu facem hiking

eram tristă în ziua aia o fostă colegă reușește în teatru

joacă pe marile scene ale iașului

se agită grav pietrele de la rinichi

în timp ce tu te agiți în mine

e prima oară când îți văd cicatricile de pe spate

valurile ți se sparg de gambe

presupun că-n viață chiar nu le poți avea pe toate

și nici nu trebuie

I am actually a very self aware person I just like

to do stuff for te plot

sometimes

ascultăm frecvențe diferite la același radio

mi-a dat mama like la o poză din douămiinouăsprezece

nu-mi arhivez niciodată postările primesc confidence booster de fiecare dată

cineva îmi spune de la an la an arăți din ce în ce mai bine

cum dai tu din toate cele pe tik tok top nu dă nimeni

mulțumesc îmi place să dansez

îmi place să-mi simt aud văd șuncile cum se zbenguie pe internet

fiecare like în plus contribuie neironic la doza de serotonină zilnică

contribuie la fericire

îmi dă mesaj mama mai trebuie să vorbesc cu tine niște chestii de volumetrie și culoare

fata mea deșteaptă nu are voie să-și țuguie botul în halul ăsta fata mea deșteaptă trebuie să-și

țină pantalonii pe ea fata mea deșteaptă nu o să mai fie fata mea deșteaptă după ce o să publice

mizeriile ei porno să vadă tot poporul că a dat în sfârșit bărbaților de gust

ok mama

mai vorbim

mâine și poimâine și săptămâna viitoare dacă vrei tu

doar cum vrei tu

mama ta nu vorbea niciodată ai ajuns să îmi oferi atâta iubire cât unui pui abia născut

îl strivești din greșeală în palmă e prea drăguț și cald nu e vina nimănui

nu ți-a arătat nimeni cum se ține în palme atâta căldură

îi place să îmi cumpere haine

femeia are un talent extraordinar găsește mari branduri la sh-uri inele cercei 3 lei bucata

dulapul meu dă pe dinafară

maldăre de haine așteaptă să fie spălate călcate parfumate aranjate purtate

mai ales purtate

raportul ăsta calitate preț o face pe mama să se simtă cea mai cool mamă din lume

copilul nu își mai poartă de unul singur răzmerița

îi iau ceva iubitului meu a fost ziua lui în iulie

e rac nu știu ascendentul

nu ne-am văzut de vreo trei luni

ce relație e aia măi fată la distanță când îl aduci să-l cunoaștem

ok stai bine cu engleza da chiar așa bengoasă bănoasă ești tu să ții un bărbat care se uită la noi

ca mâța în calendar

era cu adevărat mișto

motelul din torino am învățat advocacy vin alegerile europene

patru dimineața pe scări firul de la căști în haine mi-am pierdut airpodurile

căscată ce-s normal

tu n-ai căști da ai o boxă

mă dai pe minim sunt ai tăi acasă așa facem să fie cu 1% mai bine zilnic

ne alintăm numai pe limbi de circulație internațională

globalization strikes again e time to be real

avem cea mai mare viteză de internet din ue

nu am spus asta nimănui mor de drag te aud adormi în telefon respirația ta în difuzor sforăitul

m-ai pus să-ți fredonez ceva da nu știu să cânt te rog mult eram în pană de idei am început viața

mea s-a luminat tangled 2010 ediția premium

peste fredonat șoptind te iubesc pe limba mea mi s-a înmuiat inima toată

îmi scriu licența reglementarea migrației ilegale de la frontierele externe ale uniunii europene

facem dragoste pe facetime

nu mă pot gândi

la

nicio formă

de

apropiere

mai

sănătoasă

tata nu m-a lăsat niciodată să mă cațăr în copaci ești prea mică zicea și când am crescut eram prea neîndemânatică și când nu am mai fost nici mică și nici neîndemânatică eram deja femeie în toată firea și femeile în toată firea nu se urcă în copaci decât dacă vor senzații tari și nu ai voie să vrei senzații tari dacă ești o femeie în toată firea care se respectă

eu am învățat respectul de sine în tabăra aia din a treia am fost cu învățătoarea lui văru-miu și clasa lui la durău mi-au turnat oțet în suc mi-au legat adidașii între ei i-am văzut pe geam plecaseră fără mine să vadă un ulm bătrân singur cuc cocoțat în vârf de deal am fugit în șosete luând tot pietrișul la înaintare telefonul roșu cu clăpiță vibra în buzunar run forest run nu te uita înapoi când te-ai dus te-ai dus de tot

am lipsit în școala altfel când au plantat copăcei probabil aveam iar amigdalită după operație mi-au spus nu te mai juca sticluța cu otravă că alergi transpiri te îmbolnăvești și mori când am făcut sex prima dată mi-au spus nu te mai juca că transpiri te îmbolnăvești și mori când am ajuns la ulmul ăla singur cuc din vârf de deal mi s-a părut vai de capul lui pentru crengile astea leșinate am alergat un sat întreg în șosete învățătoarea lui văru-miu m-a tras de mânecă mi-a fost frică că mă lovește nu m-a lovit a urlat doar nu te mai juca idioata naibii că te îmbolnăvești și mori

mai bine mă lovea

iubitul meu mi-a zis recent știi îmi pare rău ai trecut prin niște căcaturi de una singură nu-ți mai face atâtea griji dragul meu eu mereu ajung unde trebuie

gâfâind

serendipity

m-ai întrebat de ce nu te-am trezit niciodată sforăiai nu mă lăsai să dorm

ațipisem ciufulită umedă cleioasă nu aveam unde să facem duș

așa o murdărie plăcută cumva știam știi

cum trebuie să fie

tu pe o parte cu spatele tău mare și puternic întors spre mine nu îndrăzneam să-l ating

pe atunci nu dormeam încă pe pieptul tău probabil n-ai fi zis nu 

mă mințeam că așa mai am vreo șansă

m-ai întrebat de ce nu te-am trezit niciodată sforăiai nu mă lăsai să dorm

dacă îți spun că erai primul bărbat pe care îl simțeam sforăind atât de aproape de mine după tata

mă vei tachina iar am daddy issues ar trebui să merg la terapie

m-am dus pentru un an n-am făcut decât să-l evit

îl iubesc pe tata

tata e un bărbat bun

tata dormea lângă mine când aveam patru ani venise beat de la un botez se certase cu mama și mama dormea în sufragerie eu dormeam cu tata în camera mea roz cu albastru stăteam cu chirie în 2006

nu am mai scris niciodată despre asta

tata dormea cu mine în 2006 și eu dormeam cu tata

tata sforăia și nu puteam să adorm de obicei eu dormeam cu mama

mama în dimineața aia dormea pe canapea tata m-a luat de mână și ne-am culcat

am adormit înaintea lui tata am adormit imediat m-am bucurat că tata nu mai sforăie și pot să dorm

am dormit foarte bine în dimineața din 2006 nu am simțit când a adormit tata nu am simțit când tata s-a ridicat din pat nu am simțit când m-a învelit nu am simțit când s-a aplecat peste balustradă să verifice un apometru nu am simțit când tata a căzut de la etajul 2 din apartamentul unde stăteam în chirie în 2006 nu am simțit când vecinii au bătut la ușă au strigat la doamna mama să se dea jos de pe canapeaua pe care dormea se certase cu tata cu o noapte înainte se îmbătase la botez nu am simțit ambulanța nu am simțit lacrimile nu am simțit urletele

am adormit fără să-l aud pe tata sforăind

și dormeam fericită

m-ai întrebat de ce nu te-am trezit niciodată sforăiai nu mă lăsai să dorm

nu a mai adormit un bărbat în pat lângă mine ținându-mă de mână din 2006

nu am vrut să te trezesc dormeai atât de profund atât de frumos

și mie mi-era bine

eram caldă și lipicioasă nu aveam unde să facem duș afară era răcoare

geamul era deschis

dacă te-aș fi trezit poate te-ai fi ridicat de lângă mine m-ai fi învelit mai bine

te-ai fi dus la baie

să verifici apometrele

feminist rage meme

dale a tu cuerpo alegría macarena

în sfârșit trapul feminist prinde și la noi un pas mic pentru femeie

un pas mare pentru femei

până ne dăm iar toate pe ****

prada este omorâtă de şerpii boa prin oprirea circulației sângelui

nu e totuna cu asfixierea

îmi dau în tarot și tarotul își dă-n mine din vară încoace

mama îmi spune că sunt o iubită prea posesivă

mama nu știe cel mai frustrant moment al zilei e când

nu mă trezesc lângă tine și încerc să-mi amintesc cum e când mă trezesc lângă tine

până reușesc ceva ceva se duce și dimineața se duce și ziua fantezia mea numărul unu

e să te văd fumând pe balcon gresia să nu fie prea rece să nu-mi înghețe ovarele

să te fac fericit

după ce am băgat produsele de la market în congelator

și am păstrat destulă gheață pentru mai târziu 

scuze baby niciodată nu păstrezi destulă gheață

eu n-am limite suficientul meu nu e suficientul tău suficientul nostru

va ajunge bătut de mâna mea ca șnițelele ca varza murată pusă la păstrare

urăsc varza murată trebuie stoarsă până nu mai rămâne deloc zeamă

îmi vine să vomit și mă înec mă sufoc oprirea circulației sângelui

nu e totuna cu asfixierea

mi-ai spus că până și chestia asta te excită am râs

pentru mine nu înseamnă te rog

pentru mine nu acum înseamnă hai odată

nu te îndrăgosti de mine înseamnă ai grijă de mine

vreau să am un viitor cu tine înseamnă consumă-te fată

consumă-te până n-o să mai ai de unde

și când n-o să mai ai de unde du-te la congelator

vezi și tu de gheața aia ce faci cu ea

nu e niciodată destulă gheață

știi poza aia la apus ultima seară în portugalia

voiai să stai numai lângă mine să se termine mai repede să mă duci acasă

mi-am desfăcut picioarele nu am fost în stare să fac nimic

ți-am spus ai avut dreptate și uneori încă mă mai gândesc cum era dacă te-aș fi lăsat cu dreptatea ta

poza aia e artistică poza aia e preferata mea poza aia am să le-o arăt copiilor mei dă prea tare vibe de how I met your father

nu contează cine e tatăl cine are dreptate

poza aia la apus ultima seară portugalia pare că ne uităm la viitorul nostru

da eu de fapt nu mă uitam la nimic

m-am supărat pe tine nu mi-ai făcut mai multe declarații de iubire

retrospectiv vorbind tot ce ne-am spus atunci era bullshit

te țineam în brațe ne prefăceam că ne uităm la viitor

trecut prezent ia-le de unde nu-s

cu o zi înainte

îi zisesem prietenei mele

nu am să-l mai văd niciodată eram sigură

mi-e foarte bine așa

nu e prima dată când am spus te iubesc mult prea devreme

înainte să o simt până la capăt înainte să o simt măcar puțin

da e prima dată când chiar m-am revanșat după

măcar puțin

până la capăt

iar nu mai avem gheață

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Rubrica Cercului de Poezie Nordică DiktLek

Rubrica Cercului de Poezie Nordică DiktLek

Paul Mark Precup – Poem

Paul Mark Precup – Poem

Dorian Dron – Pe mine mă cheamă Andlei

Dorian Dron – Pe mine mă cheamă Andlei

Poeme – Ana-Maria Chiorescu

Poeme – Ana-Maria Chiorescu

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Discuțiile Echinox

Cel mai recent număr:

numar litere sidebar

Abonează-te la newsletter

Facebook

Parteneri

Facebook