Cronici

Andrada Danilescu – Cealaltă față a romantismului britanic: despre sublim

Echinox6 iunie 2024

În discuția cu privire la perioada romantismului britanic poate nicio altă categorie estetică nu este mai cunoscută și apreciată decât sublimul. Definirea sublimului în viziunea autorilor romantici a fost puternic influențată de ideile formulate de Edmund Burke. În Despre Sublim și Frumos (A Philosophical Enquiry into the Origin of Our Ideas of the Sublime and Beautiful în original), acesta formulează o distincție clară între cele două categorii estetice, prezentându-le ca fiind categorii estetice diametral opuse. Sublimul este caracterizat prin asocierea cu o serie de virtuți considerate „puternice”, precum pasiunea pentru viață, eroismul sau dorința de putere. În opoziție cu acesta, frumosul este asociat cu virtuțile „blânde”, feminine. (vezi 53). Cu toate acestea, perspectiva lui Burke nu a fost universal acceptată, iar printre cei care i-au contestat ideile se numără Mary Robinson. Figură marcantă pe scena literară a vremii și recunoscută drept o autoare de seamă, Robinson își expune ideile cu privire la conceptele care urmau să definească romantismul britanic în ultimul său volum, Lyrical Tales.

Unul dintre poemele definitorii ale volumului este Pustnicul de pe Mont Blanc (Hermit of the Mont Blanc în original). Poemul evidențiază efectele potențial dăunătoare ale sublimului, așa cum este acesta reprezentat în opera lui Wordsworth și Coleridge, Lyrical Ballads. Prin această analiză, Robinson evidențiază cum aderarea la astfel de principii estetice poate avea repercusiuni nefavorabile asupra condiției umane.

Poemul se deschide cu un peisaj montan, perceput de romantici ca ideal pentru declanșarea experienței sublimului. Robinson redefinește acest simbol al elevării spirituale. Poemul său funcționează ca avertisment împotriva abandonării sinelui într-o stare de contemplare perpetuă. Astfel, neglijarea pasiunilor și imboldurilor corporale, pe care arhitecții sublimului le considerau asociate cu feminitatea, nu conduce la împlinirea spirituală dorită, ci se transformă într-o forță autodistructivă.

Incipitul ne oferă o viziune splendidă a muntelui văzut ca o sursă supremă de inspirație artistică. Peisajul, prins într-o iarnă ce pare eternă, impune o rigiditate care domină întreaga regiune și trezește un sentiment de reverență față de forța naturii. Norii și ceața acaparează, estompând granița dintre limitele elementelor pe care imaginația își bazează interpretarea. Această acumulare de elemente pare că pavează drumul către o conceptualizare romantică a sublimului.

La o primă vedere, figura pustnicului evocă personajul similar imaginat de William Wordsworth în Tintern Abbey, pe care Hartman îl consideră a fi întruchiparea transcendenței, dată fiind aparenta sa capacitate de a trăi independent de constrângerile naturii sau societății (vezi 38). În acest poem al anti-sublimului, Robinson îl portretizează pe pustnic ca fiind personificarea acestei noțiuni. Detașarea lui mentală de limitările condiției umane îi deschide calea către o dimensiune spirituală unde el are revelația sublimului.

Robinson argumentează că tendința spre transcendență implică adesea o detașare excesivă de aspectul material esențial existenței umane. Înainte de a-și asuma rolul de pustnic, protagonistul este un om obișnuit, măcinat de patimile comune muritorilor, pe care le abandonează pentru a urmări idealul sublim. Poemul său ilustrează modul în care sublimitatea își pierde valoarea atunci când este lipsită de o conexiune cu principiile frumosului, fundamentale pentru susținerea vieții.

Pustnicul supraviețuiește într-un decor încărcat de teroare mocnită care nu reușește să îl acapareze (vezi Abrams 16): „în mijlocul minunilor lumii înghețate / . . . [a] vârfurilor de munte înghețate / . . . / îngrozitor sublime”[1] (Robinson, Selected Poems 226). Această aparentă victorie în fața naturii îl face echivalentul unui ideal Wordsworthian al luptei poetice pentru obținerea independenței depline față de constrângerile lumești. În acest cadru, parcă suspendat în timp, pustnicul se consideră superior celorlalți convins fiind de corectitudinea abordării sale.

Intruziunea naturalului în sfera spiritualului este bruscă și violentă. Atmosfera sublimă se năruie subit. Apariția neașteptată a unui străin din lumea exterioară, de care pustnicul crezuse că se detașase complet, determină abrupt reconectarea cu realitatea materială.

Robinson își consolidează argumentul adăugând un element de fatalitate. Singur în mijlocul naturii ostile, lipsit de prieteni sau cunoștințe, departe de orice așezare umană care ar fi putut să intervină pentru a-l ajuta, pustnicul moare. Corpul său este învins de moarte, căreia spiritul nu i se poate opune prin simpla intervenție a rațiunii sau imaginației.  În finalul imaginat de Robinson măreția naturii învinge voința umană, iar profetul devine victima limitărilor autoimpuse. Figura sihastrului din poem este tragică: el reflectă eșecul conștiinței umane de a păstra iluzia controlului asupra unei naturi care, în realitate, rămâne neînfrântă.

În contrast cu pustnicul din poemele lui Wordsworth, prezentat ca un salvator și mântuitor al umanității (vezi Hartman 33), în viziunea lui Robinson acesta este doar o ființă umană vulnerabilă, înfrântă de propriile restricții. El este incapabil să supraviețuiască fără ajutor extern din partea semenilor sau a naturii. Idealul sublim se dovedește a fi imposibil de susținut. În ciuda puterii minții sale, ființa umană rămâne expusă unei naturi imprevizibile. Astfel, aspirațiile izolării triumfătoare în fața naturii sunt demontate de realitatea vieții trăite.

Abordarea lui Robinson din volumul Lyrical Tales aduce o contribuție valoroasă la înțelegerea mai profundă a sublimului și a romantismului britanic în general, oferind o perspectivă nuanțată asupra condiției umane în context poetic.

Bibliografie

Burke, Edmund. A Philosophical Enquiry into the Origin of our Ideas of the Sublime and Beautiful, editat și cu o introducere și note de Adam Philips, Oxford University Press, 1990.

Hartman, Geoffrey H. Wordsworth’s Poetry, 1787–1814. Harvard University Press, 1971.

Robinson, Mary. Selected Poems, editat de Judith Pascoe, Broadview Literary Texts, 2000.

[1] Citat tradus de către Andrada Danilescu.