miazăzi

și dacă stele nerămzii sub coviltirul de mărgean

smălțuie crestele de lut, înfig în coaste pintenii

și niciun cerc nu fierbe, mut, din heleștee străvezii

pleoape se-agață, viorii, de sticla rece de ochean

și soarele de cositor a alungat luceferii

și știi cum – în cozi de păun – o rază-iris mai lucea-n

coroana lui: ca zâmbetul pe-o fetișcană când, viclean

sărută un vlăjgan timid și-i spune-ncet nu te feri

dacă m-aprind, funingine de spice-arzând în bărăgan

și mă răcesc, iezer golaș ce își așteaptă nuferii

și dacă stau – lut alb, crăpat – prin toate cât pot suferi

sub flamura cu pajură ce poartă-n gheare buzdugan

și dacă potrivesc istorii triste cât să poți zâmbi

e fiindcă sunt fratele oacheș, iute, de la miazăzi

hei fato

hei fato ai culoare în obraji?

haide cu mine-n oser si-n SH

hai să băgăm la sirian o supă de năut.

admite, n-a fost chiar așa urât

albumul biță de debut: sevraj

haide cu mine-n seara asta

bagă în hrube de neon și lut

ionion cu renato din sălaj

glosolalii de merzbow și bruiaj

nu mă lăsa să fiu necunoscut

hai fato știu că e blană și greu

și 99 de probleme ce ne fut

dar cum spunea și trupa camouflage

pe indigo-n ’80: iubirea e un scut

simte liniștea de acasă când

să te strâng tare-n brațe sau să te las în pace?

să-ți fac cartofi pai cum îți plac: în baltă de ulei?

să-mbătrânim? să mă comprim din wav în mp3?

să explic că nu pleacă – deci nu se vor întoarce?

suntem singuri – veioze-aprinse-n ceață – printre ei

păturile-s făcute din petice și ace

și pieptul tău coboară, urcă, se desface

cu fiecare treaptă până la etajul trei

somn – sunet de distors prin alcoave-ntunecate

orbite transformate în cercuri fără rază

sub arborii de tuia mugind lângă cascade

sunt copilul cu ochii de onix, prinși în stază

uitat în scaune de dacii, îngrijorat de

cireși-infloriți pe care zăpada se-așează