white noise 

disociez să mă distanțez de greutatea pielii

strânsă la apă franjuri; n-am dormit

mă dezleg la gândul tuturor celorlalte paturi nefăcute

când stau pe spate mă imaginez mică.

am 9 ani

părul blond, vocea și mânuțele 

atât de mici că nu pot apuca mâna de tată

nu pot apuca propriul păr în pumni 

să pot să număr fire în loc de oi

în 2 pe 2-ul în care sunt închisă,

văd prea bine geamul

inspir

afară, zgomot

afară, carton

afară, femei frumoase

afară, cineva fuge de altcineva 

înăuntru, mă acopăr 

expir

nu știu cât e ceasul

văd violență irosită la marginile de colț 

dintre alimentare și bordeluri în clădiri post-comuniste

post-părăsite peste străduța asfaltată prost

în care cresc hortensii 

printre pietre.

nu e prima dată când le văd

nu mă mai impresionează violența. 

am 9 ani 

sunt îmbrăcată cu rochia de mireasă a mamei 

desenez prințese blonde și urâte

compensez pentru cum rujul mă mânjește

prost

pantofii ei sunt mari și mă împiedic –

nu mă vede nimeni.

scena bârfelor adulte de hotbox tutun 

mă-nconjoară categoric ca o mamă

inspir

înăuntru, la TV se țipă de războaie

înăuntru, tata bea cafea fără zahăr 

înauntru, femeile pisează fertilitate în bucătărie

înauntru, cineva fuge de altceva 

afară, white noise 

mama îmi împletește părul care cade 

cu atâta tandrețe încât uit că există o lume în afara noastră

și o iert pentru asta. 

respir greu în somn

indiferent cât mă înrădăcinez

toate hortensiile trasează un drum spre același loc

niște pereți care mă strâng 

mă rog la orice mesia să fiu virgină 

am omorât intenționat insecte și regret 

există atâtea cadavre imposibil de recunoscut

încerc să mă fac digestibilă 

pentru fiecare macroviolență de pe linia orizontului 

mânuțele cuiva se agață de fusta unei mame 

cu rujul mânjit la gură

care nu înțelege concepte cardinale 

dincolo de maldărul de leșuri ambulante 

ascuns în casa scării. 

unele mânuțe sunt reci sub praf și altele stranse

și așa trebuie să fie 

pur și simplu. 

afară, soare. 

înăuntru, afară. 

pentru fiecare macroviolență din lume

produc o microviolență în mine 

nu-mi găsesc cuvintele să întreb

câtă violență mai poate duce corpul imobil

prea tânăr să zacă,

prea tânăr să știe,

corpul ăsta va avea 9 ani toată viața.