Amalia Mayer – Poeme

Amalia Mayer – Poeme

1.

etajul 2 contur de amiezi pe perete
un nor privit de dinăuntru
copil încadrat în rame de adult
jucând angry birds pe telefonul absurd și prea nou pentru o lume care încă se vindecă
etajul 2 gura paralizată pe o parte a unui om care îmi spune că nu poate sa doarmă
de 12 ani nu poate sa doarmă
cum aș putea sa îl întreb dacă acum 12 ani lumea se vindeca
sau dacă noaptea îi doarme doar jumătatea neparalizată de față
camera se învârte ca un lapte abia muls în care suntem bucăți de rahat aproape insesizabile
clădirea se șterge
etajul 2, bănci scaune,
ghiozdanul alb, pufos
tavanul rătăcește, afară autobuze, haite de câini, pungi și cine mai știe?
lumea trebuia să se sfârșească în 2012, nu există instrucțiuni pentru vindecare, pentru asamblarea sau reasmblarea lumii primordiale
fața lui e vâjâitoare și penetrantă
ca imaginea unei reclame cu led
repetată obsesiv în minte

2.

Să ai părul scurt ca fată e o experiență care te schimbă
Un sistem întreg de gânduri lucrează pe suprafața lucioasă a spatelui
Când sunt beată intru în cea mai apropiată baie și am timp să mă descompun
să ies din hainele care m-au ținut legată și integră
Sunt un prosop cu gânduri stranii orhidei necunoscute cad pe gresie subconștientul îmi e subversiv rațiunii
orhidei au crescut pe spatele meu fără rațiune

cusute în prosopul-creier

parazite calde
nu le cunosc cunosc doar o baie cu
gresia pe care nemișcată sunt intensă și
străină de cărțile poștale și de designerii de interior care proiectează băi
Sunt un om din care cad bucăți o încăpere canceroasă își lărgește nucleul până la orbire

Sunt un robinet care nu poate fi niciodată închis pe deplin
În oglindă lumina îmi bagă degetele în gura caldă pe gât adună incertitudini lumina vrea să intre în mine sa facă interiorul caleidoscop din mizerie
Îmi refac rujul cad bucăți
Baia e schitul meu
Afară din baie sunt plante agățătoare, oi și stânci
Când sunt beată intru într-un magazin chinezesc și închid ochii 10 secunde e plăcut sa nu pricepi
Sunt caldă în gură strălucesc de speranță în baia goală apusul râde straniu și capote de mașini înaintează în creier
conțin atât sentiment cad bucăți de coapse pe scaune
istorii personale pe parchet
oamenii mănâncă lămâi după shoturi o durere mai mare anulează una mai mica deci am putut trăi 20 de ani

3.

E greu să scrii poezie e mult mai ușor să mângâi o pisică
Luna pică din sertar
simțul tactil cu miros de hârtie
 de la nord până la sud
sclipesc blocuri îndoite într-un pachet de șervețele

O singură vorbă e destul să reverse
ape cu clor și pișat
de la diverse ștranduri din țară unde înghețata e 10 lei
se revarsă printre pietrele care țin loc de organe
și visează la un pârâu limpede în care clorul și pișatul nu mai contează
o apă curgătoare și normală
cu miros de crin și pietre albe

O mașină de scris moale care miaună care nu îți umezește degetele
Doar oferă
Puțin
Câte puțin

În genunchi lumina aproape e constantă Un bloc o pană de curent
o operație pe cord deschis
desenul cu familia unde e drăguț sa fii deformat
Lecții de înot unde îmi cureți apa
Puțin
Câte puțin

4.

te uiți la mine ca o păpușică rusească. cu corpuri și transformări interiorizate, împăturite în geamantane, astfel să încapă cât mai multe, cât mai albastre și mai înnebunitoare. mă grăbesc să cred un om să-I hrănesc fire de iarbă proaspete din palma-căuș din palma-mamă să îl hrănesc fire de curent electric
să îi fac un playlist pe spotify
sacrificiu sau dezinteriorizare
te uiți la mine și de sub mâneci se strecoară melci calzi și urmele faptului că ai fost odată copil
cu o copilărie parțial inventată parțial board-game
dar cum aș putea să nu te cred?
când în fața mea stă 3D un bloc-turn care nu va prinde niciodată un cutremur și cu atât mai puțin posturi străine
îți arăt orașul meu inima are coșmarul clasic că e dezbrăcată în public
impulsuri ridică două degete ca în clasă
violente sau materne
mă dau cu capul de tablă
impulsurile ca autostrăzile germane

Corpul meu e o capră fără coarne
te voi păstra după ureche
în speranța că mă întâlnesc odată cu un magician pe stradă
sau în caz de viscol în vama veche

Echinox

Echinox este revista de cultură a studenţilor din Universitatea „Babeş-Bolyai”. Apare din decembrie 1968.

Articole similare

Mălina Turtureanu – Poezii

Mălina Turtureanu – Poezii

Cine și cum editează poezie?

Cine și cum editează poezie?

Florin Gherman – Poezii

Florin Gherman – Poezii

s.z. duhov – Poezii

s.z. duhov – Poezii