
Ionucu Pop – Poezii
De când cu ruptura, de când cu-nțărcatul,
De când mi-am lăsat iară părul a crește
Se face că plouă la trecerea-mi satul
Ocazia mă-ncepe, mă-njumătățește.
Ciudat fel de a-ți strânge răbdări de pescari,
Povești cu rechini, cu pirați și mult pește
Ocazia e sângele județelor tari,
Dar statul la ia-mă nene-nțepenește.
La sensuri, la noduri rechinii-n orașe
cu zâmbetul larg te așteaptă în Golf
cu încă vreo șase priviri rușinoase.
Sau dincolo-n Baie, pirații-n Pasate
Te-ochesc de cum treci pângă Psihiatrie
Te iau din mers, se-ntrec propulsate
pe Baia Sprie.
Cu pirații-i ușor, nu-i de vorbit, că mai sunt babe
cu miros de piaț în descompunere, de tarabe,
asog și chiștocul ce proaspăt s-a stins,
și-s tați, cu mersul lumii-n buzunar
mi-l arată să văd ce departe-s de el,
ca pe un pui de veveriță.
La ocazie cinstită e o mare ș nesfârșită
ruletă cu multe mașini psihopompe
mai ales Duminicile când ești învins.
Ocazia cinstită, cea prinsă de tine,
Se leagă cuspori și încheagă destine.
Dar simt, azi nu-i ziua în care-o să mor.
Așa am ajuns regele discuțiilor
Ascuțit de-nțelepciunea a sute de șoferi
Ș vai, am prins martori, am prins temniceri
Sau dubioși generoși întorși din occident
ce-mi zic că deschis îs la minte
Am prins amanți tineri ce merg la matroane
cu ani mai puțini ș o sticlă de vin
sau ingineri robotici de prin un sat vecin
sau moșii cu Dacie ce-mi zic să mă tund
sau dubele cu cobăr în care m-ascund
sau la împins mașina pe Gutâiu-nzăpezit
or oameni care-n aceeași zi au murit.
Și cu ocazia în povești de ocazie trecem prin
vămile văzduhului și-ale județelor
oameni nepotriviți în țări nepotrivite
Că față de bus și de tren nu poți
citi cărți nici face teme, proiecte
numai eșantioane, numai minți
sigure pe ele, pe-atâtea subiecte,
ei știu ce-i problema în țară ș-n lume
ș deseori aflu ș tremur din dinți
că ș io-s în ea.
Iar unora le-ajung atâta de drag
și-atâta de tare schimb lumea din ei
că la coborâre-mi iau doar 10 lei.
Dar uneori tac pentru drumul întreg
ș tăcuții șoferi nu îmi iau niciun ban
atunci mă copleșește o mare vină.
Sunt Duminici trudite după meciuri în deplasare
Iar eu tre s-o iau înapoi spre oraș
Cerul de seară începe și tună, ziua se gată
Plouă ș nu te ia nimeni, fecioraș…
Băltoaca din drum iar îmi trece de glezne
Citesc satu-n borna tăcută pe-asfalt
nimeni nu oprește, nimeni nu se-oprește
numa becurile stâlpilor.
Mai îs însă zile când treci drumu și
scoți mâna din jăb din greșeală, poc
opresc trei pe loc și se bat „no, nu zii?”
la unu-i dau tașca să nu fiu escroc
la altu-i dau geaca, și l-altu urc io,
mai bine cu motoru decât pă jo’
și merem coloană de tri pe Gutâi
plătesc, 10 lei pe ghiozdan mai întâi
pe mine dau 5 că nu merit mai sus
și 3 pe giacă, da i-o las, asta este
și plec mai departe către bus
care-i cu totul altă poveste.
……………………………………….
Pentru cei care trag spre casă
și casa se face că nu te cunoaște
Pentru oamenii înțărcați de sat
și fără permis
Pentru cei ce nu sting durerea rupturii
și stau la ia-mă nene și în vis.
Vărsați pentru-ocazie un pumn de benzină-ntr-o baltă de mijloc de drum
Și închinați pentru piratul vostru
și pentru toți care –ocazie cu ocazie-
Au cărat sufletul vostru
tot mai puțin,
tot mai scrum.
ג’יפּ (JEP)
Piratului meu
Nu știu cum îl cheamă pe bietu,
Puțini probabil apucă să-i zică pe nume.
Mie mi-a fost rușine să-l întreb, io nu-s Moise
Ș-oricum te-află el când ești vrednic de-ocazie,
Când până ș inima a înțeles
că nu mai e cale de-ntoarcere.
Am căznit împreună la jugul aceluiași wagen
ș pe 5 locuri
Frății de câte 7 de pe sate
Împlineau
Formule ce nu se repetă
coconi, mătușe, unteși
ceasuri ș ceasuri jumate
pe-ocazionavetă.
Câteodată ne pomeneam doar noi 2, în schimb,
Legați prin instituția imperială a autostopului,
de-mpingeam la munte pe geruri oarbe,
eu cu șoferul ocazia.
Îl cheamă lumea după numărul de înmatriculare,
JEP
Un rechin cu Passat,
Rar, dar era când ne nimeream trei –
Nevoia când mâna cu noi vreo curajoasă
mătușă sau fată
la care JEP era obligat contractual să se dea.
Mă simțeam complice,
Cu femei se muta din cârcă-mi
Jugul atenției,
Nu-i era jenă de mine jepului.
La gropi de Gutin ne săltau cruciulițe
Pe muzică populară din casete
Cu povești de trecut Mara, Iza ș Săsarul.
Fie
că lucram la scaune în Sighet,
Sinistrat la secția mulate SIGSTRAT,
O vară întreagă, să cunosc greul plătit,
JEP m-a văzut din sens, la castani,
cum m-am descurcat la debutul în piața muncii,
curs ș examen de vară.
Piața, altceva decât piațul
În acela am fo debutat cu fructe ș horincile lor.
Că greu neplătit cunoșteam din agricultură,
pomicultură, gaming, zootehnie ș-un
miez de silvicultură –
De-acele ce nu se trec în CV
eventual se mai citesc în pălmi.
/Sau
în weekenduri din Baia Mare întorcând
acasă 4 ani de Șincai,
ș nenumărați de litere clujene
Cu ocazie la catedrală când Dumnezău cu mila
Adică Des
Că-s din Desești
Mi-l câca în parcări d-ingă sensuri pă JEP
Pișpirel Ițâpuc cu ochi cenușii
În lung voiaj aproape zi de zi
pe al 18-lea Drum al Nației
Baia Mare – Sighetu Marmației.
Însă posesia nu-i de bizuială,
Ș alți rechini, cu 8 locuri, mai completau cu mine
Alteori io nu eram cel singur
Ci cu cel mai bun prieten ș-asta se cheamă victorie
Bună captură de umplutură
De alimentam Luntrea cu Lei destui să se urnească
pluta din loc
ș cu el în spate ne bufneau întruna râsuri oprite
de observații etnologice de insideri
că ș asta capeți ș asta ascuți
când satul te-nțarcă.
Veneam într-o vinere sară de iarnă
Dând colțul de pe Luminișului
Pe Electrolizei dând colțul
Pe Baia Sprie, la catedrală.
Veneam ca sugaciu
Pe strada din acte Vasile Lucaciu
Sub bustul lui Goga
cel ce suia pe perete
ș te mușca de urete.
Da n-am apucat să ajung către sens
Că de la boli infecțioase din mers m-a luat
optariul roșu – cu mine cu tot cvasi-plin
Competiția piratului meu preferat.
„Haida iute că ne păzâm”
Răsuna de pe ușa deschisă-n mișcare
Ș-am suit.
Ș-o dat talpă trecând pe galben de-amurg în flăcări,
Telefonul șoferului se aprinde în bord
Suna întocmai triagrammatonul
Bă! – „JEP” ecranul ne vibra.
Răspunde șoferul la nici1 km
Deja de la locul grăbitei fapte.
Ș-o voce furtunoasă
nici subțire nici groasă
o fulgerat:
„Bă, futu-ți Soarele tău
mi-ai luat pletosu’!”
ș-o-nchiss.
mi s-o umplut răsuflarea de voioșie.
Habar nu aveam că voiam a fi vrut.
Ș că am fost văzut.
iar drumul pe Gutâi înserat îl pluteam.
Dar poate așa se simte când trădăm din fugă
fără să știm,
Când ne pescuiește celălalt.
Că de eram Om
Și de-i aveam Numărul
Pe loc trebuia să strâg
să îl pun să oprim
sau Să sar din optar
Ș să-l sun – să îi zic
”JEP pitic,
Hai ie-mă din stație de la Ramira”.
Sau poate așa se simte când suntem
Chemați pe nume, izbăviți prin surprindere,
Păziți și-n urma drumurilor la nimereală
umblate obosit și-n amețeală
ușor de rătăcit Ș rău asfaltate.
Doriți, nedoriți, contează că ajungem
mintenaș acăsucă,
ș-am ajuns.
Cu perele de iarnă o rece zi de piaț
de n-am vândut în Baie nici gaura din maț
când noaptea se născuse în lanțuri pe Gutâi
noi ne-ntorceam spre casă pe viscolul dintâi
Cu tatăl meu ce mână mașina prin omăt
Și cu bunica-n lână tăcând în spate hăt
lăzi pline degerate de peste Deal aduc
În cobărul cu beznă de Dacie papuc
Drumul dormea-n ninsoare beteag și sfredelit
eram micuț în față și-n suflet terfelit
Meream vreo patru curbe aveam până la Han
Șase până la Creasta iernosului vulcan
Două până la crucea unde întorci obrazul
Două pân’ la mormântul lui Pintea Viteazul
Când luna prăpădise tot norul de pe Deal
Și-n cobăr în răcoare se-aprinse un portal
Iar cerul nu primește din loc să ne îndrume
Cu stele înălțate din nea de altă lume
Motorul și răsuflul intraseră-n zugrum
și drumul încetase să se numească drum
Tăceam tăcea păpucu și tremuram din cioante
Licheni de gheață ferigi crescuseră din jante
Au șuierat vârtejuri de fulg mășcat și rar
Lumină laie blândă ne clipocea din far
Casc ochi – și din nămeții de margine – un piept
Iese ca din prăpăstii urnite-n gol – pe drept
Felină tainică din poarta unui regat de pin
Pășea prin fața noastră linxul de pe Gutin
Un râs de iarnă aspru și vechi de zile ca un
crai uzurpat din creste răpunător de faun
cu barba-n simetria dintr-o săcure dublă
cu vârfurile-urechilor plecate-n simț el umblă
Nu auzeam nici gânduri și nu erau culori
Și nici n-a râs cu ochii de linx cei sclipitori
Pribagul învălit în cergă imaculată
Părea decembrie însuși al bungetului tată
Nu noi meream acasă nu noi treceam un munte
Nu ruta noastră ruptă era singura punte
Ci râsul care știe ce draci îs în ce părți
Trecea podul la mejde la care n-avem hărți
În lontru numai capul meu mic se mai clintea
Mă uit la tata – ochii-i sorbiră câte-o stea
ochii-acei din clipa când simți pe spate pene
și-o mână delicată și o păre’ de gene
Mie ca-n fața lunii rănite pe pământ
tot sângele tot corpu-mi ațâță-un jurământ –
Și cum portalu-n cobăr deschis se învârtea
Bunica-ntinerită cu ochi de ger sclipea
În peștera păpucului pereții se-ncrestau
Cu o poveste veche cu colții lungi ce tau
Și ai tăiat-o-n neguri mai mare-ntre feline
Tăt El ce-o făcut cerbul te-o mai făcut pe tine?
………………………………………………..
Noi ne-ntorceam spre casă pe viscolul dintâi
Pornit a doua oară de râsul din Gutâi
Și ninge peste-urechile craiului din surghiun
Ca-n primul vis din vară cu noaptea de Crăciun